Condițiile de Validitate a Contractului de Locațiune

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE LOCAŢIUNE

SECŢIUNEA I

Noţiune, reglementare, caractere juridice şi delimitare de alte instituţii juridice

I.1. Noţiune

Contractul de locaţiune sau naimeala, dupa cum era denumit în dreptul romanesc vechi, a fost printre primele contracte pe care oamenii le-au încheiat, după schimb şi vânzare-cumparare.

În noul context politic, economic şi social, acest contract de locatiune a căpătat un rol important şi, în consecinţă este frecvent întâlnit.

Un prestigios autor sublinia că, în lumea modernă, locaţiunea este "unul din contractele care exercită cea mai mare înrăurire asupra prosperităţii publice". Contractul de locaţiune este acordul de voinţă prin care o persoană numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane numite locatar folosinţa temporară a unui bun determinat sau a unui serviciu, în schimbul unui preţ proporţional cu durata contractului Obiectul locaţiunii îl constituie, aşadar, lucrurile

sau lucrările (prestările de servicii). Din acest punct de vedere distingem între:

- locaţiunea de lucruri (locatio rei) şi

- locaţiunea de lucrări (locatio operarum).

I.2. Reglementarea contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune este reglementat în titlul VII, intitulat "Despre contractul de locaţiune", din Cartea a III-a a Codului civil, articolele 1410 – 1490.

Datorită deosebitei sale importanţe practice, el este frecvent utilizat în rapoartele dintre persoanele fizice, dintre acestea şi persoanele juridice, şi chiar între persoanele juridice, găsindu-şi o amănunţită reglementare legală.

Sub denumirea "Contractul de locaţiune", Codul civil reglementează două feluri de locaţiune, şi anume:

a) locaţiunea de lucruri – în cadrul căreia Codul civil reglementează:

- locaţiunea de bunuri mobile;

- locaţiunea de clădiri;

- arendarea de terenuri;

b) locaţiunea de lucrări – sub această denumire sunt cuprinse dispoziţii privind:

- contractul de antrepriză;

- contractul de muncă;

- unele dispoziţii referitoare la contractul de transport.

Dezvoltarea relaţiilor sociale, într-un ritm nemaiîntâlnit până acum în istorie, de la adoptarea Codului civil şi până în prezent, a determinat abrogarea sau modificarea unor dispoziţii normative în această materie.

Astfel, în ceea ce priveşte arendarea, a fost adoptată Legea numărul 16/1994 – Legea arendării, care alături de alte dispoziţii speciale şi de unele dispoziţii ale Codului civil în materie, neabrogate, reglementează contractul de arendare.

Dispoziţiile Codului civil privind contractul de muncă

au fost abrogate expres, relaţiile sociale de muncă ale salariaţilor găsindu-şi reglementarea în Codul muncii şi în alte acte normative care reglementează aceste relaţii sau altele în strânsă legatură cu acestea.

Contractul de transport a fost amănunţit reglementat, ulterior apariţiei Codului civil, prin dispoziţiile Codului comercial şi prin numeroase alte acte normative, astfel ca în zilele noastre el constituie o ramură de drept dinstinctă în cadrul sistemului de drept din ţara noastra.

Cât priveşte antrepriza, în esenţă, aceasta nu este o locaţiune, ci un contract civil, cu o fizionomie juridică distinctă.