Condițiile Generale ale Dreptului la Moștenire

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Potrivit dispoziţiilor art.654 – 658 C.civ., pentru ca o persoană să poată moşteni în temeiul legii, este necesar ca la momentul deschiderii succesiunii, persoana care succede să întrunească următoarele condiţii, două condiţii – una pozitivă şi una negativă pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a putea moşteni.

a).să aibă capacitatea succesorală (art.654 C.civ)

b).să nu fie nedemnă de a moşteni (art.655 C.civ)

La cele două condiţii, jurisprudenţa o adaugă şi pe a treia

c).să aibă vocaţie succesorală sau chemarea la moştenire.

În timp ce capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii care trebuie să fie întrunite atât în cazul meştenirii legale, cât şi a celei testamentare, condiţia ca persoana chemată la moştenire să nu fie nedemnă este specifică doar moştenirii legale şi nu constituie o condiţie generală a dreptului la moştenire.

Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific moştenirii testamentare, şi anume revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine art. 930 – 931 C. Civil.

Dreptul la moştenire, nu este analizat numai în sensul aptitudinii generale a unei persoane fizice sau juridice de a dobândi drepturi şi obligaţii, în virtutea capacităţii sale de folosinţă, dreptul la moştenire reprezintă un drept constituţional, consacrat prin art. 42 din Constituţia României care prevede că Dreptul la moştenire este garantat.

CAPITOLUL I

CAPACITATEA SUCCESORALĂ

SECŢIUNEA I

NOŢIUNE ŞI PARTICULARITĂŢI

a).NOŢIUNE. Potrivit dispoziţiilor art.645 C.civ., “pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii. Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitatea succesorală, adică capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune. O persoană care are capacitatea succesorală poate moşteni dacă la data deschiderii succesiunii este în viaţă.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudine unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi obligaţiilor pe care le implică calitatea de succesor.

Deşi în literatura de specialitate s-a susţinut că noţiunea de capacitate succesorală se referă la existenţa în viaţă la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea celui decedat, fiind socotită ca ceva diferit de capacitatea de folosinţă , nefiind altceva decât o parte a acestuia. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954, o mai putem defini şi ca o parte a capacităţii civile a omului, ca aptitudinea acestuia de a avea drepturi şi obligaţii civile sau capacitatea de folosinţă este aptitudinea individului uman de a avea drepturi şi obligaţii. În concluzie ţinând seama de legislaţia în vigoare (îndeosebi Decretul nr.31/1954 şi Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului rectificat prin decretul nr.212/1974) trebuie menţionat că definiţia capacităţii de existenţă cuprinde în mod obligatoriu două elemente capacitatea de folosinţă este o parte a capacităţii civile a omului, ea constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. Conform Dreptului Românesc capacitatea de folosinţă era recunoscută tuturor oamenilor liberi, dar într-o proporţie inegală în funcţie de poziţia socială a acestora. Cu cât rangul cuiva era mai înalt, cu atât posedă mai multe drepturi.

Potrivit art.7 alin.1 Decretul nr.31/1954 capacitatea de folosinţă a persoanei începe de la naşterea acestuia şi încetează odată cu moartea. Decesul persoanei fizice marchează sfârşitul participării acesteia la viaţa juridică, adică nu numai dispariţia ei ca fiintă socială, ca membru al societăţii, ci şi dispariţia sa ca subiect de drept civil înzestrat cu atributul capacităţii de folosinţă. De aceea, sub aspect juridic prezintă o importantă deosebită stabilirea exactă a acestui moment. Legea civilă reglementează două ipoteze cu referire la încetarea din viaţă a persoanei fizice aceea a morţii declarate judecătoreşti.

În timp ce capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la moştenire.

Dovada existentei în momentul deschiderii moştenirii incumbă aceluia care pretinde drepturi asupra moştenirii (art.1169 C.Civ.) şi care poate să fie moştenitorul în cauză prin reprezentanţii legali, dacă este cazul, dar şi succesorii săi în dreptrui, în cazul în care moştenitorul a fost în viaţă la data deschiderii moştenirii un timp cât de scurt, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de proprii săi succesori în drepturi moştenire prin retransmitere.

Întrucât vizează existenta în raport cu momentul deschiderii moştenirii, ea se poate referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii moştenirii, fie la dovada momentului deschiderii moştenirii în perioada existenţei persoanei cu vocaţie succesorală. Cu alte cuvinte, dovada vizează nu numai şi nu atât existenţa persoanei, ci mai ales corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă moştenirea.

În această ordine de idei, urmează să facem unele precizări în legătură cu persoanele care au capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul deschiderii moştenirii, şi în legătură cu persoanele care nu au capacitate succesorală, fiindcă nu mai există în acel moment. Sunt necesare unele diferenţieri privind capacitatea succesorală în cazul moştenirii prin reprezentare şi prin retransmitere.