Considerații generale asupra arbitrajului internațional

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARBITRAJULUI

COMERCIAL INTERNAŢIONAL

Secţiunea 1

Concept.Izvoare.Varietăţi

1.1 Noţiune

Cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică constituie o condiţie esenţială a noii ordini economice internaţionale. Pentru a lua amploare, cooperarea economică internaţională are nevoie de un cadru juridic care să-i asigure o atmosferă de încredere reciprocă între participanţii la astfel de raporturi, o simplitate a procedurii şi formelor de realizare, certitudine în privinţa efectelor pe care urmează să le producă actele încheiate.

Expansiunea arbitrajului de comerţ exterior este dată de avantajele pe care acesta le are faţă de instanţele de drept comun, devenind aproape modul obişnuit de soluţionare a litigiilor ce se nasc în relaţiile economice internaţionale. În cadrul acestei modalităţi, părţile au posibilităţi egale de informare şi de alegere a arbitrajului, în raport cu interesele lor comune. Simplitatea procedurii arbitrare facilitează desemnarea arbitrilor de către părţi, secretul dezbaterilor, utilizarea limbilor străine şi modicitatea cheltuielilor de arbitrare. Totodată, celeritatea soluţionării diferendului este asigurată prin renunţarea la căile de atac, sentinţa arbitrară fiind definitivă şi executorie.

Arbitrajul comercial internaţional permite părţilor să evite conflictele de jurisdicţii şi conflictele de legi. Existenţa unei jurisdicţii specifice conferă participanţilor la activităţile de comerţ internaţional certitudine juridică cu privire la relaţiile lor contractuale.

Pentru rolul său arbitrajul este recomandat şi de Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki: “arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa … rapid şi echitabil litigiile care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimbului de bunuri şi de servicii şi din contractele de cooperare industrială”. În consecinţă, statele semnatare ale acestui document “recomandă organismelor, întreprinderilor şi firmelor din ţările lor să includă, dacă este cazul, clauza de arbitraj în contractele de cooperare industrială sau în convenţii speciale”.

Tot astfel, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în preambulul la Rezoluţia nr. 31/98 din 15 decembrie 1976, care a adoptat Regulamentul de arbitraj elaborat de către Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional, recomandă difuzarea şi aplicarea cât mai largă în lume a acestui regulament, recunoscând astfel utilitatea arbitrajului ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale .

Conceptul de arbitraj comercial internaţional are o semnificaţie multiplă.

Într-o primă accepţiune, conceptul desemnează mijlocul corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile internaţionale care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimbului de bunuri şi servicii şi din contractele de cooperare industrială.

Într-o altă accepţiune, conceptul de arbitraj comercial internaţional poate fi definit ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale.

De asemenea, arbitrajul comercial internaţional se analizează ca jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun procesual, menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile comerciale internaţionale şi totodată să faciliteze participarea statelor la diviziunea mondială a muncii.

Doctrina juridică a formulat şi alte definiţii conceptului în discuţie, dintre care cea mai corectă se pare a fi aceea ce dă acestui concept semnificaţia de “instituţie juridică pentru soluţionarea litigiilor internaţionale, de către persoanele investite cu această sarcină, chiar de către părţile contractante aflate în litigiu”.

Din definiţia dată se poate observa cu uşurinţă că arbitrajul comercial internaţional semnifică scoaterea litigiului de drept al Comerţului internaţional prin voinţa părţilor aflate în conflict din competenţa instanţelor de drept comun şi supunerea lui jurisdicţiei specializate constituită ah-hoc sau instituţionalizată, care va judeca după o procedură proprie.

Denumirea de arbitraj comercial internaţional pentru jurisdicţia pe care o analizăm este, în prezent, unanim admisă în literatura de specialitate şi în practica de comerţ internaţional .

1.2. Izvoarele arbitrajului comercial internaţional

Izvoarele arbitrajului comercial internaţional se caracterizează printr-o diversitate şi o continuă transformare impusă de dinamica operaţiilor de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională şi de interesele statelor de a perfecţiona continuu această instituţie. Însă studiul acestor izvoare prezintă dificultăţi datorate practicii internaţionale, în materie, care este greu accesibilă.

Dreptul naţional a fost mult timp principalul izvor în materie. Deşi, în prezent, deţine un rol în reglementarea acestei instituţii, convenţiile internaţionale dintre state au început să prevaleze. Rolul dreptului naţional se observă mai ales pe terenul recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrare şi mai ales atunci când regulamentele instituţiilor permanente de arbitraj trimit la dispoziţiile de drept comun ale ţării. Diversitatea de concepţii asupra acestui arbitraj se reflectă însă din plin în legislaţiile naţionale în materie şi este de natură să genereze probleme conflictuale dificile, greu compatibile cu exigenţele soluţionării rapide şi echitabile a litigiilor ce se pot naşte cu privire la raporturile juridice de comerţ internaţional.