Consiliul Uniunii Europene - elemente de reformă instituțională

Constitutia Uniunii europene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE ELEMENTE DE

REFORMA INSTITUTIONALA

(CONSILIUL DE MINISTRI)

I. Aspecte introductive – scurt istoric

Ideea de unitate a Europei este foarte veche, dupã unele opinii datînd încã din antichitate. În perioada Evului Mediu lupta ce se dãdea între Papã si regi (împãrati) a dus la divizarea unitãtii Europei, ceea ce a dus la aparitia a 2 doctrine: - cea a unitãtii pontificale; - cea a unitãtii imperiale. A apãrut astfel o nouã realitate politicã pe plan european care se impunea încet dar ferm puterea statelor suverane. Perioada modernã se caracterizeazã prin aceea cã principiul care a guvernat epoca precedentã (cel al unitãtii Europei) este înlocuit cu principiul divizãrii sale nu numai politic, dar si religios si economic. Tot acum apar si unele tendinte nationaliste ce contribuie si ele la agravarea procesului de divizare a Europei. Perioada renascentistã se caracterizeazã prin aparitia si dezvoltarea tipului de om umanist cãruia îi corespunde faptul cã nu apartine unui singure tãri ci întregii Europe. În sec. al XX-lea Europa este din nou divizatã, unele tãri aflîndu-se în declin economic Franta, Austria iar altele într-un proces de cristalizare Germania, Italia. Se remarcã însã cã în afara intereselor contradictorii este o comunitate de viatã culturalã, artisticã, stiintificã si tehnicã, favorizatã de dezvoltarea mijloacelor de comunicare, informare si de rãspîndire a cunostintelor. La începutul sec. XX, apar primele manifestãri doctrinare ale ideii de unitate europeanã, concretizate prin proiectul State Unite Europene. Izbucnirea celui de-al doilea rãzboi mondial a înrãutãtit situatia tãrilor vest-europene si a dus la aparitia a 2 state ce dominau din punct de vedere politic SUS si URSS. Dupã primul rãzboi mondial s-a initiat o miscare în favoarea constituirii unei uniuni europene care a tinut la Viena în 1929 primul congres, la care au participat 2000 de reprezentanti din 24 de state. Cu aceastã ocazie s-a adoptat un manifest Pan-European în care se prevedeau principalele directii ale unei confederatii europene. Dintre ideile enuntate si preluate ulterior putem aminti: piata comunã, uniunea vamalã, circulatia mãrfurilor, capitalurilor si persoanelor. Urmeazã apoi criza din perioada 1929-1930 si ascensiunea lui Hitler. O altã conceptie de uniune europeanã este consideratã a fi reprezentatã de politica promovatã de Hitler în cel de-al II-lea rãzboi mondial, bazatã pe fortã, violentã si vointã unilateralã însã. Acestei ideologii I s-a opus o alta menitã sã corespundã intereselor nationale ale statelor europene si bazatã pe acceptarea liber consimtitã a acestei uniuni. Un organizator al unei conjuratii contra lui Hitler Carl Friedrich Goerdeler a fost si promotorul unei conceptii de unificare a Europei pe baza statelor independente, menitã a se realiza, într-o primã fazã, printr-o uniune economicã si-n faza a doua printr-o uniune politicã. În perioada celui de-al II-lea rãzboi mondial, în 1944, la Geneva are loc o reuniune a reprezentantilor militantilor germani nude se discutã, ca de altfel si-n urmãtoarele 4 reuniuni de acest fel, despre crearea unei Uniuni Federale a Popoarelor Europene ce urma sã aibe un guvern responsabil în fata popoarelor, o armatã plasatã sub ordinele acestui guvern si care sã excludã orice armatã nationalã, si un tribunal suprem. Se prevedea obligatia Germaniei si a aliatilor sãi la reconstructia tuturor tãrilor afectate de rãzboi, dezarmare totalã si supunerea acesteia unui control federal european. De aici însã si pînã la realizarea efectivã a ideii de uniune europeanã trebuiau parcurse mai multe etape preliminare. O primã etapã o constituie relansarea ideilor uniunii europene în contextul situatiei interbelice. În acest sens amintim declaratia lui Winston Churchill din 19 dec. 1946 de la Universitatea din Zurick în care se reintereazã ideea unitãtii europene prin crearea unei Uniuni a Statelor Europene si crearea unui congres. Uniunea Europeanã a Federalistilor a organizat între 27-31 aug 1947 primul congres al feralistilor europeni, Congresul de la Montreux, în timpul cãruia s-a adoptat proiectul Statelor Federale ale Europei si a fost preludiul Congresului de la Haga din 1948.

La Congresul de la Montreaux s-au propus spre analizã participantilor cele 6 principii pe baza cãrora sã se finalizeze viitoarea federatie:

- federatia europeanã nu se poate forma decît pe baza renuntãrii la orice principii hegemoniste;

- federalismul nu se poate baza decît pe renuntarea la orice spirit de sistem;

- federalismul nu trebuie sã se confrunte cu problema minoritãtilor;

- federalismul nu are ca scop stergerea diferentelor nationale si cuprinderea tuturor natiunilor într-un bloc unic, ci dimpotrivã, pãstrarea propriilor identitãti;

- federalismul trebuie sã se bazeze pe acceptarea complexitãtii, fiind contrar simplismului, care este caracteristic spiritului totalitar;

- formarea unei federatii trebuie sã se realizeze pas cu pas si nu [pornind de la centru, sau prin mijloace guvernamentale.

În dec. 1947 se instituie Comitetul International de Coordonare a Miscarilor pentru Unitatea Europeanã, care a tinut mai multe congrese. De remarcat este Congresul de la Haga, 7-10 mai 1948 care a initiat si constituirea Consiliului Europei. Acest congres a avut la bazã o actiune de coordonare a miscarilor pentru o Europã unitã, concretizatã prin 3 comisii: politicã, economicã si culturalã, precum si unele comitete nationale.

Crearea comunitãtilor europene nu poate fi înteleasã decît în contextul politic international de dupã al II-lea rãzboi mondial, cînd în Europa occidentalã au apãrut 3 categorii de organizatii internationale:

- militare ->reprezentate de: - Uniunea Europei Occidentale(creatã prin tratatul de la Bruxelles din 17 mart. 1948 dintre Franta si Anglia, Belgia, Olanda, Luxemburg); - Crganizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO

Consiliul Uniunii europene denumit si Consiliul de Ministri sau Consiliul este una din cele cinci institutii a comunitatii Europene, celelalte fiind: Parlamentul European, Comisia, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi si este principalul factor de decizie al Uniunii Europene care reprezinta interesele statelor membre.

Ca institutie, a fost instituit de Tratatul de la Roma din 1957.

Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat patru institutii:

a/ Inalta Autoritate

b/Consiliul Special de Ministri

c/Adunarea Comuna

d/Curtea de Justitie

Consiliul Special de Ministri, reglementat de art. 27 din Tratat, reprezenta si coordona guvernele si politicile nationale ale statelor membre. Consiliul era institutia inzestrata cu putere de decizie, reprezentantii statelor membre adoptand acte care le angajau fara a mai fi nevoie de aprobari sau ratificari ulterioare. Fiecare guvern avea libertatea sa delege ca reprezentant al sau pe unul din membrii sai, considerat cel mai competent in probleme inscrise pe ordinea de zi a Consiliului.

Consiliul dadea un ‚’’aviz conform’’ prin care aproba deciziile importante ale Inaltei Autoritati.

Odata cu semnarea tratatelor de la Roma, in 1957, prin care se instituiau celelalte doua Comunitati europene, respectiv CEE si CEEA, au fost create si pentru acestea ca institutie cate un Consiliu.

Prin Tratatul semnat la Bruxelles in 1965, intrat in vigoare in 1967, s-a instituit si un Consiliu Unic pentru cele trei Comunitati europene.

Consiliul Uniunii Europene, ca institutie a Uniunii Europene, alaturi de celelalte institutii centrale implicate in procesul de decizie, a fost creat pe parcursul a mai mult de 40 de ani si reflecta evolutia in timp a structurii unionale europene, trecand in ultimii ani printr-un proces de reforma generat de extinderea uniunii cu zece state in 2004 ( cea mai mare extindere din istoria sa) si cu cele doua in 2007 ( deocamdata procesul neoprindu-se aici).