Construcția comunitară și drepturile omului

ASPECTE EVILUTIVE ALE INTEGRĂRII EUROPENE

Abstract: Uniunea Europeană este expresia mai multor trepte evolutive de integrare, pe care le-a parcurs regionalismul şi multilateralismul în viaţa economică internaţională. De aceea, UniuneaEuropeană pune mai bine în corelaţie componente esenţiale cum sunt: interesele strategice aleautorităţilor guvernamentale din ţările implicate, grupurile de interese din ţările membre, grupurile deinterese şi autorităţile din ţările terţe. Aspecte pe care le vom dezbate pe larg în acest articol.

Un moment esenţial în devenirea Uniunii Europene a fost Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) semnat în februarie 1992, numit aşa după denumirea localităţii olandeze unde a avut loc evenimentul. Tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, astfel că cele 12 ţări membre al Comunităţii Europene au creat o Uniune Europeană, marcând o nouă etapă superioară a integrării europene. În prezent, Uniunea Europeană cuprinde 25 de ţări.

Structura instituţională a Uniunii Europene este asemănătoare cu cea statală.

Astfel există: Consiliul ministerial, care este instituţia dominantă, având competenţa să

influenţeze implementarea legislaţiei prin intermediul comitetelor consultative şi al comitetelor manageriale; Consiliul european este cel mai înalt for de adoptare a deciziilor pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei; Comisia europeană este componenta executivă, decizională, ea are rolul principal, similar cu cel al unui guvern naţional; Parlamentul european este un organism cu funcţii, în cea mai mare parte, similare cu cele ale unui corp legislativ naţional, fiind abilitat să realizeze controlul parlamentar al aprobării execuţiei bugetare, să aprobe acordurile internaţionale şi să supravegheze mecanismele executivului.

Obiectivele Uniunii Europene sunt:

o Promovarea progresului economic şi social echilibrat şi durabil prin crearea unui spaţiu fără frontiere interioare, prin întărirea coeziunii economice şi sociale, prin stabilirea unei Uniunii Economice şi Monetare;

o Afirmarea identităţii sale pe scena internaţională, prin promovarea unei politicii externe şi de securitate comune, inclusiv a unei politici comune de apărare;

o Întărirea protecţiei statelor membre, prin instaurarea unei cetăţenii a Uniunii;

o Dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniile justiţiei şi afacerilor interne;

o Menţinerea integrală a legislaţiei comunitare şi dezvoltarea acesteia, în scopul examinării măsurii în care politicile şi formele de cooperare instituite prin Tratat vor trebui revizuite pentru a asigura eficacitatea mecanismelor şi instituţiilor comunitare.

Uniunea Europeană este expresia mai multor trepte evolutive de integrare, pe care le-a parcurs regionalismul şi multilateralismul în viaţa economică internaţională. De aceea, Uniunea Europeană pune mai bine în corelaţie componente esenţiale cum sunt: interesele strategice ale autorităţilor guvernamentale din ţările implicate, grupurile de interese din ţările membre, grupurile de interese şi autorităţile din ţările terţe.

Corelarea acestora ţine seama de ceea ce specialiştii numesc integrarea negativă şi integrarea pozitivă.

Integrarea negativă înseamnă eliminarea obstacolelor şi este relativ mai simplă deoarece vizează reglementarea structurală, liberalizarea comercială etc.

Integrarea pozitivă înseamnă crearea de condiţii egale pentru funcţionarea componentelor economice integrate, ceea ce este mai dificil deoarece implică forme mai complexe de intervenţie şi armonizare a politicilor guvernamentale.

Uniunea Europeană utilizează în mod benefic o ierarhie specifică în politicile de conlucrare, cum sunt: informarea, în sensul că partenerii convin să se informeze reciproc în privinţa instrumentelor şi mecanismelor de politică economică pe care urmează să le pună în operă; consultarea în sensul că partenerii îşi exprimă acordul cu privire la obligaţia lor atât pentru a se informa reciproc, cât şi pentru a solicita sprijinul celorlalţi referitor la setul de decizii pe care intenţionează să le adopte; coordonarea, în sensul că partenerii se obligă să fie de acord cu privire la pachetul de acţiuni cerute de elaborarea şi aplicarea unor politici comune coerente; unificarea, adică fie eliminarea instrumentelor naţionale şi înlocuirea lor cu instrumente comune pentru întreaga zonă, fie adoptarea unor instrumente identice de către toţi partenerii; armonizarea, adică îmbinarea perfectă,

prin bună înţelegere, a intereselor partenerilor în toate domeniile convenite.

Uniunea Europeană realizează obiectivele sale complexe cu beneficii mai mari decât costurile. Beneficiile decurg dintr-o mai bună alocare comună a factorilor de producţie, din politicile de stabilizare a cerşterii economice şi de redistribuire echitabilă a veniturilor. Astfel, prin unificarea şi armonizarea deciziilor se minimizează aspecte ca: posibilitatea de a echilibra veniturile cu cheltuielile bugetare în acord cu nevoile interne; posibilitatea finanţării inflaţioniste a deficitului bugetar; posibilitatea utilizării deprecierii monetare, ca modalitate de impulsionare a exporturilor şi de descurajare a importurilor; posibilitatea utilizării unei protecţii secvenţiale a consumatorilor, posibilitatea folosirii unei politici naţionale externe costisitoare. În acest context, un rol deosebit revine şi instituţiilor specializate ale Uniunii Europene, care contribuie direct la funcţionarea cu efecte favorabile a activităţii în diverse medii economico-sociale.

Integrarea pieţelor naţionale ale forţei de muncă şi capitalurilor determină câştiguri semnificative de bunăstare pentru ţările participante. Integrarea pieţelor naţionale de mărfuri dinamizează considerabil comerţul intra-industrial prin valorificarea economiilor de scară, prin diversificarea obiceiurilor de consum între ţările membre, prin adaptarea treptată a unor standarde uniforme la scară comunitară, ceea ce încurajează practicile industriale comunitare uniforme.

Mecanismele pieţei unice a bunurilor materiale, serviciilor şi factorilor de producţie favorizează reducerea costurilor atât în sectorul privat, cât şi în cel public, creşterea nivelului general de eficienţă prin restructurarea sectorială şi prin asigurarea unui mediu economic şi organizaţional mai concurenţial.

Piaţa unică stimulează activitatea firmelor pentru impulsionarea restructurării intra şi

intersectoriale, pentru creşterea volumului producţiei în corelaţie cu nivelurile mai înalte ale cererii intracomunitare şi cu accentuarea concurenţei extracomunitare prin preţuri.

Uniunea Europeană facilitează sporirea posibilităţilor firmelor de colaborare cu partenerii din ţările membre, în privinţa cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnilogice şi introducerii progresului tehnic. În acest sens, sporesc abilităţile manageriale, se accentuează transferul de know-how şi ridicarea calificării forţei de muncă deoarece lucrătorii în calitate de executanţi ai producţiei şi managerii vor învăţa metode moderne de organizare, programare şi conducere a producţiei.