Contenciosul Administrativ

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE

1.1. Noţiunea contenciosului administrativ

Contenciosul administrativ reprezintă, sintetic, ansamblul de reguli juridice privind soluţionarea pe cale jurisdicţională a litigiilor administrative Etimologic, noţiunea derivă din latinescul contendo, contendere, care evocă ideea unei înfruntări prin luptă, în sens metaforic însă, adică între interese contrarii

Raportându-se la cadrul juridic instituit în ţara noastră după 1989, respectiv la reglementările cuprinse în Constituţia României din 2003, Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004 precum şi la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru dă următoarea definiţie: „prin contencios administrativ înţelegem activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de către instanţele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege ”.

O altă definiţie, mai nuanţată, o dă prof. Antonie Iorgovan: ”Legislaţia în vigoare ne obligă să privim noţiunea de contencios administrativ într-un sens strict şi într-un sens larg. În sens larg, vom înţelege prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv, un funcţionar public sau, după caz, o structură autorizată să presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe de altă parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autorităţii publice. Într-un sens mai restrâns (cel mai frecvent), noţiunea de contencios administrativ evocă totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios administrativ ”

Astfel, în dreptul administrativ termenul de contencios a început să fie utilizat pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva operaţiunilor şi actelor administrative de recursurile administrative obişnuite.

Un recurs (cale de atac) căpăta caracter jurisdicţional ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător.

În felul acesta s-a ajuns, atât în doctrină cât şi în legislaţie, să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă de contencios administrativ; legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are două sensuri principale:

- Un sens material, referitor la activitatea de soluţionare a unor conflicte de interese sau a unor conflicte juridice, implicând natura litigiilor propuse spre soluţionare

- Un sens organic/formal, referitor la organele competente să soluţioneze asemenea conflicte, respectiv totalitatea instanţelor judecătoreşti abilitate să verifice, prin secţiile de contencios administrativ, legalitatea actelor şi faptelor administrative contestate.

În aceste sens, Constituţia României prevede, în articolul 52, alin.1 că „persoana vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea la termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.”

În prezent, în România, activitatea de contencios administrativ este realizată în temeiul dispoziţiilor legii 554 din 2004 si al articolelor 2, 3 şi 4 din Codul de Procedură Civilă, soluţionarea litigiilor dintre componentele sistemului de administraţie şi orice altă persoană fizică sau juridică fiind dată în competenţă secţiilor de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curţile de Apel, Tribunalurile Judeţene şi al Municipiului Bucureşti.

Astfel, activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ constă în soluţionarea unui conflict juridic, în care cel puţin una din părţi este o autoritate a administraţiei publice, un funcţionar al acesteia sau un serviciu public administrativ.

Organele ce înfăptuiesc această activitate special creată nu sunt distincte, ci fac parte din sistemul organelor judecătoreşti. Obiectul acţiunii în contencios administrativ poate fi:

- Anularea ori modificarea unui act administrativ;

- Obligarea autorităţii administrative la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;

- Repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea actului administrativ, respectiv prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Putem concluziona că „prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele competente, potrivit legii, a conflictelor în care cel puţin una din părţi este organ al administraţiei publice, un funcţionar al acesteia ori un serviciu public administrativ, conflicte născute din acte administrative ilegale, ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.

Suntem în prezenţa unui contencios de plină jurisdicţie in cazurile în care instanţa de contencios administrativ este competentă să anuleze ori să modifice actul administrativ atacat, să oblige organul autorităţii publice să rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege şi să acorde daune cauzate de autoritatea publică particularului prin actul administrativ de autoritate adoptat sau emis, ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.