Contractele

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢIILE CIVILE

SECŢIUNEA I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE. SCURT ISTORIC

Teoria generală a obligaţiilor este cheia de boltă a dreptului civil. Şi mai mult, se poate afirma ca ea constituie baza întregii construcţii a ştiinţei dreptulu, mai ales a dreptului privat.

Putem spune că teoria generala a obligaţiilor a fost, atât înainte de Codul Civil Francez, cât şi de atunci până astăzi, transformată, adoptată şi dezvoltată, în pas cu viaţa, în raport cu mutaţiile sociale şi economice ale vremurilor. Aşadar, a evoluat odată cu evoluţia societăţii. Şi este firesc să fie aşa, deoarece s-a spus: „Dreptul este o faţă a vieţii şi viaţa nu este staţionară. Dacă s-ar opri pe loc, ar însemna moarte”, .

Cuvântul „obligaţie” derivă din latinescul obligaţio (singular) – obligationes (plural) care poate însemna datorie, sarcină, îndatorire. Corespondentul în limba franceza este „obligation”.

Aşadar, în limbajul uzual, cuvântul „obligaţie” înseamnă îndatorire, datorie, sarcină asumată sau impusă.

În sens juridic, în dreptul roman („obligatio”), în dreptul francez ca sursă de inspiraţie pentru Codul Civil Român şi în dreptul civil român, cuvântul „obligaţie” desemnează o anumită legatură (relaţie): legătura juridică prin care o persoană poate fi constrânsă să dea (dare), să facă (facere) sau să nu facă (non facere) ceva.

În acest context se învederează cu claritate sensul tehnic (valoarea juridică) a termenului de obligaţie în drept, în general, şi în dreptul civil, în special: în drept în general, pentru ca termenul de „obligaţie” primeşte considerare în mai toate ramurile dreptului, conţinutul său diferind în raport cu natura sa, natură ce ţine de fiecare domeniu de reglementare în parte (de fiecare ramură de drept); şi în dreptul civil, în special, pentru ca această ramură a dreptului cunoaşte un important segment de reglementări consacrate obligaţiilor (obligaţii civile), iar ştiinţa dreptului civil, un important compartiment dedicat analizei normelor corespunzătoare în strânsă legatură cu consecinţele şi nazuinţele din care s-a născut, adică, în legatură cu relaţiile (realităţile) sociale reglementate.

Oamenii intra între ei, în legături dintre cele mai diverse: economice, politice, de familie, spirituale, etc. Dacă o astfel de legătură este reglementată de o normă de drept, suntem în prezenţa unui raport juridic şi dacă această normă apaţine dreptului civil, suntem în prezenţa unui raport juridic de drept civil. Întreaga existenţă a omului este o ţesătură nesfârşită de legături; numai cele mai importante dintre ele sunt preluate de drept pentru a le face obligatorii.