Contractul Colectiv de Muncă

CAPITOLUL I

DEFINIȚIA ȘI ISTORIA

CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ

Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.1

I.2. ISTORIA CONTRACTULUI COLECTIV DE MUNCĂ:

Contractul colectiv de muncă a luat naștere în țările dezvoltate în urma unor greve muncitorești în a doua jumătate a secolului al XIX – lea, când patronii au fost nevoiți să facă anumite concesii temporare concretizate tocmai în acest contract, acesta fiind singurul instrument care avea puterea să reglementeze raporturile dintre partenerii sociali.

Apariția și impunerea sa a fost considerat un mare succes al mișcării muncitorești, el fiind folosit și înainte de a fi legiferat sub forma întelegerilor dintre patroni și reprezentanții sindicatelor, fiind numit copil al grevei.2

În România, apariția contractului colectiv de muncă se plasează la începutul secolului XX, fiind un efect al producerii concilierii și arbitrajului prin Legea conflictelor colective de muncă din 1920, și ulterior prin Legea contractelor de muncă din 1929.3 Necesitățile practice au dus la dus la întocmirea unui proiect de lege asupra reglementării contractului colectiv de muncă în anul 1919, însă nu a fost adoptat de parlament, legiferarea sa devenind o realitate în anul 1929, prin Legea contractelor de muncă, care reglementa în afara contractului individual de muncă, contractul colectiv și contractul de ucenicie.

Adoptarea acestei legi nu a adus modificări în modul de încheiere a contractelor colective de muncă între anii 1929-1937, fiind instituționalizată o stare de fapt, creându-se un cadru juridic necesar încheierii, executării și încetării contractelor respective. În anul 1938, anul instaurării dictaturii s-au dizolvat sindicatele, înființându-se breslele, singurele competente de a încheia „convenţiuni colective de muncă”. Desființarea acestor sindicate nu a putut înlătura încheierea convențiilor colective de muncă, contatându-se o creștere a numărului de contracte în acea perioadă.

Legea regimului muncii în timp de război adoptată în 2 octombrie 1941 nu a modificat regimul contractelor colective, dar prin arbitrajul obligatoriu, a făcut ca factorii de producţie să ajungă în puţine cazuri să încheie contracte de muncă. Prin această lege muncitorii nu sunt reprezentaţi prin delegaţii lor aleşi, ci prin delegaţi numiţi de inspectoratul de muncă.

Codul muncii din 1950 cât şi cel din 1972 au reglementat contractul colectiv de muncă în perspectiva unei duble vocaţii: pe de o parte, cea principală, urmărea stabilirea angajamentelor ambelor părţi privind realizarea sarcinilor economice şi, pe de altă parte, cea secundară, care viza negocierea condiţiilor de muncă. Pentru menţinerea concepţiei unitare şi asigurarea respectării dispoziţiei legii erau întocmite şi utilizate contracte tip, cu clauze prestabilite. În această conjunctură, rolul contractului colectiv a scăzut simţitor, de la an la an, el având o prezenţă pur formală în activitatea economico-socială a unităţilor de stat. Aşadar, cu toate că încheierea contractelor colective era formal obligatorie, rolul negocierii colective a condiţiilor de muncă până în 1989, nu poate fi caracterizat în mod obiectiv decât ca nesemnificativ.

După 1990 reglementarea contractului colectiv de muncă ilustrează în modul cel mai elocvent dinamica specifică legislaţiei muncii în noile condiţii economico-sociale. Iniţial, negocierea colectivă a fost statuată prin Legea nr. 13/1991 privind contractul colectiv de muncă. După cinci ani de aplicare a acestei legi, în funcţie de schimbările economice şi de experienţa acumulată de partenerii sociali, a fost adoptată o nouă lege în materie, respectiv Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă. La un interval mai scurt de un an s-a adoptat Legea nr. 143/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Legea nr.53/2003 (Codul muncii) reglementează contractul colectiv de muncă în titlul VIII, art.236-247.