Contractul Comercial de Transport

CAPITOLUL I

REGLEMENTAREA CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. PLURALITATEA IZVOARELOR DE DREPT

Dispoziţiile legale aplicabile contractului de transport provin din acte normative diferite care trebuie coordonate între ele. Astfel, Codul Civil se referă, incidental, la contractul de transport, în câteva texte (art. 1470 pct. 2 şi art. 1473-1477). În completare se aplică art. 413-441 din Codul comercial, texte care configurează regimul de drept comun în materie. Dispoziţiile legale menţionate au un caracter general. În sfera lor se încadrează orice contract de transport terestru, naval sau aerian.

Pe de altă parte, dispoziţiile legale în discuţie reglementează în principal transportul de mărfuri. Acesta prezintă o complexitate care nu se regăseşte în transportul de persone, iar ca volum şi valoare transportul de mărfuri deţine o pondere copleşitoare în orice economie natională. Dispoziţiile Codului Civil şi ale Codului commercial dau expresie unor soluţii care nu mai sunt de actualitate. De asemenea nu lipsesc nici lacunele în reglementare. Terminologia folosită este parţial ieşită din uz. Astfel denumiri precum: corăbii, bastiamentă sau vase au fost înlocuite prin substantivul generic de navă. În loc de trăsurî şi car (art. 1474 si 1476 C. civ.), în prezent se folosesc mijloace de transport feroviar, rutier, maritime, fluvial sau aerian. S-a păstrat totuşi denumirea de “scrisoare de trăsură”, care a înlocuit expresia iniţială de “scrisoare de cărat”.

Spre deosebire de izvoarele de drept intern la care ne-am referit, convenţiile internaţionale la care România este parte au ca obiect exclusive anumite categorii de transporturi, fie feroviare, fie rutiere etc. Până în prezent nu a fost elaborată o convenţie internaţională care să statornicească un regim uniform, de drept comun, valabil ca atare pentru orice tip de contract de transport cu elemente de extraneitate. Astfel, dacă în relaţiile cu alte ţări legea normal aplicabilă este dreptul românesc, în acest caz tot reglementările amintite mai înainte determină şi regimul juridic al contractului aferent, dacă convenţiile internaţionale nu instituie totuşi soluţii diferite.

2. DISPOZIŢII APLICABILE DIN CODUL CIVIL

Acestea prezintă interes în materia transporturilor , potrivit art. 1 alin. 2 din Codul comercial, numai dacă legislaţia comercială ar fi lipsită de reglementări corespunzătoare. Astfel, art. 1470 pct. 2 consacră o clasificare tradiţională a contractului de transport care este susceptibilă de serioase rezerve. Normele privitoare la responsabilitatea cărăuşului, înscrise în art. 1473-1475, sunt de asemenea aplicabile. Art. 1477 face trimitere la regulamentele specifice declarându-le aplicabile.

3. DISPOZIŢII APLICABILE DIN CODUL COMERCIAL

Acestea alcătuiesc titlul XII din Cartea I-a Cod comercial, intitulată “Despre comerţ în genere” (art. 413-441). Titlul menţionat include reglementări care pot fi grupate, în funcţie de obiect, astfel: caracterizarea contractului de transport ( art. 413), conţinutul scrisorii de trăsură ( art. 414-417), răspunderea cărăuşului şi cauzele exoneratorii de responsabilitate (art. 418-429), modul de stabilire a pagubei suferite de expeditor (art. 430, 431 şi 438), raporturile dintre cărăuş şi destinatar (art. 432-435), privilegiul cărăuşului asupra mărfurilor transportate (art. 437), acţiunea în despăgubiri (art. 436, 440), regimul clauzei penale (art. 439), interzicerea anumitor clauze restrictive de răspundere (art. 441).

CAPITOLUL II

CONTRACTUL DE TRANSPORT

SECŢIUNEA I : NATURA JURIDICĂ A CONTRACTULUI DE TRANSPORT

1. DEFINIŢIE

Literatura de specialitate se mărgineşte să enunţe definiţia contractului, limitată numai la deplasarea de mărfuri. Potrivit prof. I.N. Finţescu, “prin contractul de transport de mărfuri, cărăuşul se obligă să transporte sau să facă să se transporte dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei contra-prestaţiuni, care este preţul transportului, predând la locul de destinaţie lucrurile transportate aceleiaşi persoane, care le-a expediat sau alteia (destinatarului)”. Această caracterizare are un inconvenient care constă în unilateralitatea ei, astfel obiectul transportului nu se reduce la deplasarea de bunuri, trebuie să se ţină cont şi de transportul de persoane.

Potrivit prof. Paul Demetrescu, “prin contractul de transport, întreprinderea de transport se obligă, în schimbul unui preţ, să transporte, înăuntrul unui termen, călători, mărfuri sau bagaje şi să păzească şi să elibereze destinatarului – care poate fi expeditorul lor sau o terţă persoană – mărfurile sau bagajele transportate”.