Contractul de Franciză

Capitolul I. Consideraţii generale asupra francizei

I.1. Noţiune.

Privită din perspectiva comercială, franciza este, fără îndoială, una dintre cele mai însemnate reuşite în domeniul afacerilor, ce a cunoscut o semnificativă dezvoltare după cel de-al Doilea Război Mondial, în special în domeniul distribuţiei mărfurilor şi al prestărilor de servicii. Considerată iniţial ca o nouă formă de concesiune comercială, franciza şi-a demonstrat ulterior existenţa de sine stătătoare, ca sistem de afaceri complex, polimorf, ca formă de organizare modernă a comerţului.

În sens general, operaţiunea de franciză ce se realizează prin intermediul contractului de franciză, implică o relaţie specială de cooperare strânsă si continuă, între comercianţi independenţi, în care se îmbină tehnicile si cunostinţele comerciale, fiind, în acelasi timp, şi o modalitate de utilizare şi de exploatare a unor drepturi de proprietate intelectuală şi industrială, în vederea reiterării unei reuşite comerciale şi pentru succesul comun în afaceri.

Operaţiunea de franciză, ca fenomen economic ce se particularizează şi dobândeşte caracter juridic prin modalitatea efectivă de înfăptuire, (contractul comercial de franciză prezentând, de altfel, trăsături juridice specifice raportat la celelalte tipuri de contracte comerciale), prezintă avantaje similare distribuţiei comerciale, reprezentând şi o modalitate prin care a fost organizată distribuţia în reţea .

Esenţa francizei, ca sistem de afaceri, ca operaţiune comercială specifică, o reprezintă reproducerea pe o anumită piaţă, în anumite condiţii şi cu respectarea unor cerinţe de ordin economic, a unei afaceri care şi-a demonstrat deja succesul pe o altă piaţă.

Franciza permite deţinătorului afacerii de succes, denumit francizor, să reitereze un succes comercial înregistrat pe o anumită piaţă si să îl amplifice pe noi pieţe, de regulă în teritorii noi, prin intermediul partenerilor săi, denumiţi francizaţi, prin crearea de structuri suple, descentralizate şi cu mobilizarea unor capitaluri minime de către francizor.

Pe lângă faptul că permite expansiunea rapidă a francizorilor, franciza apare ca fiind deosebit de avantajoasă şi pentru că reprezintă o reală oportunitate de succes, mai cu seamă pentru întreprinzătorii de talie medie, atraşi şi deveniţi astfel, francizaţi. Păstrându-şi independenţa, francizatul beneficiază, totodată, de imaginea, de renumele şi de marca francizorului, de transferul permanent de know-how, ca şi de asistenţa tehnică din partea

acestuia, ceea ce îi procură un real avantaj concurenţial.

Consumatorul este, la rândul său, în avantaj pentru că are certitudinea omogenităţii şi a uniformităţii calităţii serviciilor prestate în întreaga reţea a unei francize, sub aceeaşi marcă, graţie regulilor, condiţiilor si parametrilor impuşi de francizor ca şi a controlului riguros pe care acesta îl exercită.

Termenul de „franciză”, folosit ca atare şi în legea romană, este cunoscut în limba franceză sub denumirea de „franchise”, iar în limba engleză de „franchising” sau de „franchise”.

Termenul „franchising” folosit în limba engleză, şi în general în sistemul de common-law desemnează, deopotrivă, operaţiunea de franciză, dar şi contractul în temeiul căruia o parte acordă celeilalte, în schimbul unei contraprestaţii, un ansamblu de drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, referitoare la marca, emblema, denumire comercială, desene si modele de utilitate, drepturi de autor, know-how, în vederea comercializării de bunuri şi servicii determinate.

Termenul de „franchise”, folosit frecvent în sistemul de drept continental desemnează, mai degrabă, operaţiunea efectivă de franciză, de utilizare a unui concept de afaceri într-un format prestabilit .

Chiar dacă din punct de vedere etimologic nu s-a putut stabili, în mod unanim, cum anume a fost adoptat în vocabularul internaţional termenul de „franciză”, se apreciază că originea acestuia vine de la verbul „francher” din limba franceză, care semnifică „acordarea unui privilegiu” sau „liber de servituţi”.

Operaţiunea de franciză a cunoscut, în timp, numeroase adaptări şi modificări, pe măsura evoluţiei vieţii economice şi a cresterii complexităţii ca şi a specializării activităţilor comerciale, pentru a deveni operaţiunea „sofisticată” si elaborată, la care se face referire în prezent.

I.2. Caractere juridice.

Contractul de franciză prezintă următoarele caractere juridice:

• Contractul de franciză este un contract comercial deoarece ambele părţi contractante au calitatea de comercianţi iar cauza contractului este una comercială;

• Este un contract sinalagmatic perfect întrucât dă naştere la obligaţii atât în sarcina francizorului cât şi în sarcina beneficiarului;

• Este un contract cu titlu oneros deoarece ambele părţi contractante urmăresc obţinerea unor foloase patrimoniale;

• Este un contract comutativ întrucât obligaţiile asumate de părţi sunt certe şi ca atare părţile cunosc chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea acestor obligaţii.