Contractul de Mandat

Teoria obligatiilor cuprinde reguli generale care tuteleaza contractele în ceea ce priveste încheierea, executarea si stingerea lor1. Cu toate acestea, fiecare contract are particularitatile sale, care îl diferentiaza de celelalte contracte; de exemplu, obligatiile cumparatorului sunt distincte de cele ale locatarului. Materia contractelor speciale, ca parte integranta a dreptului privat, a obligatiilor civile si comerciale, are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul carora se realizeaza, de regula, circulatia bunurilor (de exemplu vânzarea – cumpararea, schimbul, împrumutul) folosinta si conservarea lor (de exemplu, lucatiunea, depozitul) ori crearea de valori (de exemplu, antepriza). Astfel fiind, regimul juridic al contractelor civile si comerciale reprezinta o parte importanta – atât teoretic, cât si practic a dreptului privat. În principiu, normele care reglementeaza fiecare contract sunt supletive.

Autonomia vointei permite partilor contractante sa stabileasca ele însele, în deplina libertate, conditiile în care se încheie, se executa sau se stinge contractul. Asa cum, just, s-a aratat în doctrina juridica franceza daca legiuitorul intervine “este pentru a suplini tacerea lor (a partilor), si pentru a umple golurile contractului.”

O asemenea interventie este, în rest, foarte utila; ea dispenseaza contractantii sa hotarasca, în toate detaliile, conventia lor2. Cu toate acestea, libertatea contractuala nu este nelimitata; în scopul protejarii ordinii publice, a moralei, legiuitorul instituie norme imperative, de la care partile nu mai pot deroga.

Autonomia de vointa a permis nasterea unor categorii importante de contracte, cum este aceea a contractelor nenumite. În fond, legiuitorul nu a putut reglementa toate contractele, rezumându-se doar la unele uzuale.

Contractul numit este acel contract care este expres reglementat de legiuitor, iar denumirea sa este data de operatiunea economica la care se refera, asa cum ar fi: contractul de vânzare – cumparare, contractul de donatie, contracul de mandat, contractul de locatiune, etc. Desigur, un asemenea contract va fi întotdeauna în functie de prevederile legale care îl reglementeaza.

În cazul normelor supletive, daca partile au derogat de la aceste norme, atunci interpretarea se va face în raport cu intentia partilor. Când reglementarea legala nu ar clasifica toate aspectele contractului si nici partile nu au convenit nimic, atunci vor fi aplicabile regulile generale referitoare la contracte.

Contractul nenumit, dimpotriva, nu este definit de legiuitor prin reguli speciale, el fiind stabilit de partile contractante, “fie prin combinarea unor elemente specifice diferitelor contracte numite, fie prin stabilirea unor elemente noi, independente de orice contract numit”.

Întotdeauna el va fi interpretat având în vedere vointa partilor, iar în absenta unor prevederi comune, se va recurge tot la regulile generale ale contractelor.

Indiferent daca sunt numite sau nenumite, contractele sunt uneori civile, alteori comerciale sau mixte (de exemplu, se vinde un autoturism de catre un constructor de autoturisme unuia care se ocupa cu revânzarea unor bunuri, situatie în care contractul este comercial; daca autoturismul va fi vândut unei persoane pentru a-l folosi în scopuri personale, contractul va fi comercial pentru vânzator si civil pentru cumparator. Când acest cumparator, dupa ce a folosit autoturismul, îl revinde altei persoane, tot pentru a-l folosi în interes propriu, contractul este civil pentru ambele parti.)

Unele contracte nu pot fi decât civile (de exemplu, contractele cu titlu gratuit, deoarece contractul comercial urmareste realizarea unui profil), iar altele nu pot fi decât comerciale (de exemplu, contractele societatilor comerciale, pe actiuni, cu raspundere limitata, etc.).

Determinarea exacta a caracterului si încadrarea acestuia ca fiind civil, comercial sau mixt prezinta o importanta deosebita, întelegerea acestuia si aplicarea corecta a acestor reglementari necesitând existenta a doua precizari: una referitoare la domeniul de aplicare si corelatia dintre reglementarea contractelor civile, pe de o parte, si cele comerciale, pe de alta parte, iar cealalta privitoare la corelatia dinte regimul juridic special al contractelor civile sau comerciale si teoria generala a obligatiilor civile si comerciale.