Contractul de Navlosire

Introducere

În straduinta continua a omului de a supune fortele naturii spre a le folosi pentru îmbunatatirea traiului sau, spiritul omenesc a creat în timp un patrimoniu stiintific si tehnic, care, zi de zi, se mareste prin noi cercetari si descoperiri.

Jumatatea a doua a secolului al XIX-lea si secolul nostru au produs cu adevarat o revolutie în drumul omenirii spre civilizatie, prin progresul nebanuit la care a ajuns tehnica în lumea moderna.

Desigur, în aceasta revolutie stiintifica si tehnica, dezvoltarea extraordinara a comunicatiilor de orice natura si a mijloacelor de transport ocupa un loc dintre cele mai însemnate, încât, într-adevar, s-ar putea spune ca omul zilelor noastre a izbutit aproape sa suprime notiunile de spatiu si timp.

Se poate spune ca, transportul este, poate, tot atât de puternic astazi ca si banul. El nu are frontiere terestre, nici maritime, nici aeriene.

În lumea antica transporturile se faceau aproape exclusiv pe calea apei.

Civilizatia Antichitatii a înflorit în jurul Mediteranei si pe vaile marilor fluvii Tigrul, Eufratul, Nilul, iar popoarele care au faurit aceasta civilizatie, fenicienii, grecii, romanii, cartagienii, au fost popoare de navigatori.

Pe coastele Mediteranei, popoarele antice au construit porturi, au colonizat regiuni nelocuite, ducând cu ei cultura si civilizatia lor.

Grecii au împânzit cu navele lor nu numai Mediterana, dar si Pontul Euxin, întemeind colonii si cladind cetati, iar romanii au ajuns pâna în Britania.

Caile de comunicatie terestre au fost putin folosite în lumea greaca.

Drumurile, pe atunci, erau folosite mai mult de pelerini. Acestea nu erau comerciale. Nu erau construite de om, ci erau cai naturale pe marginea apelor sau defileuri prin munti.

Spre deosebire de greci, romanii au fost „inginerii lumii antice”, construind sosele numeroase care traversau imperiul, legând metropola de provinciile îndepartate. În epoca de glorie a Imperiului Roman existau 29 de cai publice în cetatea eterna, ce faceau legatura cu restul tarii si provinciile cucerite, reprezentând un adevarat „sistem circulator” al imperiului, de unde si maxima „Toate drumurile duc la Roma”. Se estimeaza ca lungimea retelei de sosele, executata în cea mai mare parte de armata, atingea dimensiunea totala de 77.000 de km.

Soselele romane erau în mica parte drumuri comerciale, fiind în principal drumuri administrative si strategice, folosite mai mult pentru transportul de trupe si colonii.

Comertul la Roma se facea tot pe calea apei.

Când Roma ajunsese în perioada de înflorire care a urmat dupa razboaiele punice în timpul Imperiului, iar hotarele ei se întindeau din Asia Mica si Egipt pâna în Spania si Galia, Marea Mediterana facea parte integranta din Imperiul Roman (mare nostrum).

Din punct de vedere juridic, romanii socoteau marea ca un bun comun al tuturor (res comunis), conceptie folosita mai târziu, în secolele XVII-lea si al XVIII-lea, de doctrinarii de drept maritim.

Romanii impuneau transporturile, mai ales cele terestre, la fel de fel de taxe. Acest ansamblu de taxe purta denumirea de portorium si se percepea cu prilejul trecerii unui râu sau la intrarea si iesirea dintr-un oras.

Pacea romana, cu regulile ei, a patruns în inima Europei barbare. Prabusirea Imperiului Roman a schimbat din temelii aspectul social si economic al Europei. În locul vechiului imperiu încep sa se închege mici state cu conducere independenta, în care economia si, în special, economia de schimb, se desfasoara numai în cadrul statului, fara a depasi hotarele lui.

Descoperirile geografice si inventiile din secolele al XV-lea si al XVI-lea au contribuit mult la progresul economic si social al statelor. Descoperirea lumii noi trezeste pofta dupa aventura si câstiguri.