Contractul de Transport Aerian Internațional de Mărfuri

Încă de la descoperirea şi lansarea în trafic a primelor aparate, transportul aerian a constituit un mijloc care a polarizat atenţia comunităţii internaţionale datorită unor avantaje certe în raport cu alte mijloace de transport şi, mai ales, datorită rapidităţii şi confortului.

„Pe plan juridic, transporturile internaţionale ridică o serie de probleme specifice, pe care nu le întâlnim în traficul intern. Trecerea dintr-o ţară în alta presupune în mod necesar convenirea unei valute de calcul acceptată de către toţi cărăuşii care participă la efectuarea unei deplasări internaţionale, cât şi modalităţi de decontare şi de regres între aceştia, ori de câte ori parcurgerea distanţei stabilite este asigurată de mai mulţi transportatori din state diferite. Decontările pot avea ca obiect fie costul transportului, fie despăgubirile plătite, după caz, călătorului, urmaşilor săi, expeditorului, destinatarului sau terţilor prejudiciaţi, în măsura în care sumele au fost încasate sau plătite numai de către unul dintre cărăuşi, urmând să fie repartizate ulterior, în anumit procentaj, după criterii rezonabile, şi celorlalţi prestatori de servicii de transport, de pe teritoriul altor state de pe parcurs.”

Totodată, transportul aerian a ridicat şi ridică unele probleme privind siguranţa efectuării fiecărei deplasări în condiţii de deplină securitate. Tocmai datorită particularităţilor transportului aerian, s-a văzut necesară elaborarea unor norme cât mai complete, în măsură să garanteze nu numai eficacitatea acesteia, ci şi un alt grad de securitate pentru călători, cât şi pentru marfa. Astfel, în 1929 s-a adoptat Convenţia de la Varşovia privind unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian (Convention for the Unification of certain rules relating to International Cariage by Air, Warsaw). În 1924, la Chicago, în S.U.A s-a adoptat Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Convention International Civil Aviation). Datorită evoluţiei traficului aerian în 1955 s-au făcut mai multe modificări şi completări Convenţiei din 1929 prin Protocolul semnat la Haga la 28 Septembrie 1955 şi prin Convenţia complementară la Convenţia de la Varşovia, încheiată la Guadalajara (1961).

La 28 mai 1999, la Montreal, a fost deschisă spre semnare Convenţia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional. ,,Pentru ca dispoziţiile Convenţiei de la Montreal să devină incidente unui contract de transport aerian, este necesar ca punctul de plecare şi cel de sosire al transportului să fie situate pe teritoriul a două state părţi la Convenţie. De asemenea, Convenţia este aplicabilă dacă punctul de plecare şi cele de sosire sunt situate pe teritoriul unui singur stat parte, însă numai dacă există o escală stabilită pe teritoriul unui alt stat (indiferent dacă acest din urmă stat este sau nu parte la Convenţie). Din interpretarea celor două dispoziţii citate, rezultă că prevederile convenţiei nu vor fi aplicabile unui contract de transport în care punctul de plecare se află situat pe teritoriul unui stat parte, iar cel de sosire pe teritoriul unui stat care nu este parte la Convenţie (sau invers).”

Convenţia se aplică transporturilor internaţionale de persoane, bagaje sau mărfuri, efectuate cu o aeronavă, contra plată (astfel contractul este unul cu titlu oneros). Aceasta este aplicabilă şi transporturilor gratuite efectuate cu aeronave de către o întreprindere de transport aerian