Contribuții la expertiza medico-legală și juridică a asfixiilor mecanice

OBIECTIVUL LUCRĂRII

Imprimarea unui caracter modern activităţii judiciare a preocupat de-a lungul timpului mulţi specialişti în jurisprudenţă care au înţeles că pentru soluţionarea cauzelor penale numai simpla aplicare a cauzelor dreptului este insuficientă. Astfel apare imperios necesară apelarea la informaţiile furnizate de alte ştiinţe.

Numeroase probleme de încadrare legală a unor fapte prevăzute de legea penală pot fi soluţionate utilizând concluziile oferite de medicina legală.

Lucrarea de faţă urmăreşte investigarea modalităţilor prin care concluziile medicinei-legale pot facilita rezolvarea unor cazuri de asfixii mecanice.

Din practica medico-legală se poate observa că privarea organismului de oxigen se poate produce accidental, în cazul căderilor în ape (stări de ebrietate, crize epileptice) sau a alunecărilor de teren (cutremure, avalanşe), accidente de muncă, aglomerări; sau poate fi vorba de sinucideri, spânzurarea ocupând primul loc în sinuciderile bărbaţilor.

Des întâlnite sunt infracţiunile săvârşite prin asfixii mecanice, atât omorul calificat, deosebit de grav, cât şi omorul prin imprudenţă. Sfera largă de realizare a acestora acoperă multe acte infracţionale, de aceea pentru a putea pune în evidenţă legătura dintre fapta săvârşită şi codul penal trebuie apelat la medicina legală şi mai ales la expertiza medico-legală care se face diferenţiat pentru fiecare modalitate de asfixie mecanică. Mult mai puţine probleme juridice sunt ridicate de sinucideri, aceste fapte nefiind prevăzute de legea penală.

Lucrarea cuprinde două părţi: prima parte tratează modalităţile de realizare şi expertizarea asfixiilor mecanice fiind generală şi cuprinzând noţiuni din domeniul medicinii legale cu aplicare în dreptul penal, iar partea a doua, specială, cuprinde cercetările personale efectuate pe un eşantion de 70 de cazuri de asfixii mecanice studiate în anul 1998 în arhiva Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj.

Cercetarea cuprinde studierea cazurilor în funcţie de: tipul de moarte, sexul victimei, grupa de vârstă din care face parte victima, mediul din care provine, cauza morţii şi în raport cu anotimpurile.

Concluziile lucrării conduc la ideea că justiţia se poate opune fenomenului infracţional printr-o investigare complexă şi adecvată folosind procedee ştiinţifice moderne care să vină în sprijinul aflării adevărului.

1. INTRODUCERE

1.1. Obiectul medicinei legale şi importanţa ei din punct de vedere juridic

Medicina legală este o specialitate medicală care utilizează cunoştinţe medico-biologice pentru descoperirea unui adevăr material ce reprezintă o probă ştiinţifică în desfăşurarea procesului judiciar. Reprezintă o necesitate izvorâtă din dezvoltarea ştiinţelor juridice.

Descoperirea adevărului prin proba ştiinţifică duce în justiţie la încadrarea unei fapte antisociale, respectiv persoana care nu se adaptează normelor sociale.

Medicina legală este singura în măsură să demonstreze, alături de alte probe, modul în care s-a produs prejudiciul adus vieţii şi sănătăţii, în ce constă acest prejudiciu, criteriile de definire a gravităţii leziunilor, îşi aduce aportul în dezvoltarea tehnicii şi tacticii criminalistice şi a anchetei penale. Astfel medicina legală nu mai este o anexă a justiţiei ci o specialitate de graniţă care participă la îmbunătăţirea concepţiilor de sinteză ştiinţifice în justiţie.

1.2. Medicina legală disciplină de graniţă cu dreptul

În antropologie au existat multe teorii privind criminalul şi criminalitatea. Mulţi autori au considerat că omul se naşte criminal (după Lombrozo), iar aspectul fizic al acestora duce la o individualizare mai bună a acestor persoane (după forma creierului, greutatea lui) ajungându-se până la a descrie câte o fizionomie specifică fiecărei categorii de delicvenţi (după proeminenţa arcadelor, sprâncenelor, după forma nasului, după implantaţia şi abundenţa părului, forma bărbiei etc.). Desigur sunt aspecte ale acţiunii criminale întipărite pe faţa infractorului, dar numai după fizionomie nu se poate judeca felul crimei. De aceea s-a recurs la studierea împrejurărilor exterioare care au favorizat crima sau a împrejurărilor în care aceasta s-a comis. Orice infracţiune este rezultatul a două grupe de factori: pe de o parte ea depinde de individualitatea înnăscută sau dobândită a infractorului sau făptuitorului şi pe de altă parte de circumstanţele exterioare (individualitatea criminalului este rezultatul dispoziţiilor sale înnăscute, dar şi a modului său de viaţă).