Controlul Administrativ

Controlul administrativ

Administraţia publică, ca activitate indispensabilă în procesul realizării valorilor politice, are menirea de a realiza anumite valori politice pentru satisfacerea necesităţilor societăţii, fiind din această cauză o activitate subordonată acestor valori1.

Complexitatea activităţii administrative a determinat împărţirea sarcinilor administrative între mai multe organe, iar în cadrul acestora, între mai multe subdiviziuni şi între mai mulţi funcţionari2.

În acest fel, a aparut necesitatea unei funcţii de control în cadrul administraţiei publice. Desfăşurarea activităţii acesteia este supusă principiului legalităţii. Pentru asigurarea respectării acestui principiu este necesară existenţa unor forme de control în cadrul organelor administrative înseşi3.

Doctrina juridică defineşte activitatea administrativă ca fiind acea activitate care constă în principal în organizarea şi asigurarea executării, dar şi în executarea prevederilor Constituţiei, a tuturor actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului de drept, activitate ce este realizată de către autorităţile administraţiei publice, fapt ce denotă necesitatea controlului asupra activităţii administrative4.

Asigurarea respectării legii, ca formă juridică ce îmbracă valorile politice, reclamă existenţa unor factori cu caracter autoreglator, atât la nivelul structurii administrative interne, cât şi a celei externe. Totodată, necesitatea instruirii controlului asupra sistemului global al administraţiei publice rezidă în raţiunea organizării şi funcţionării acesteia în cadrul statului şi anume din misiunea de realizare în concret a valorilor politice exprimate în lege5.

Ca un principiu constituţional, există un drept de control al Guvernului asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice, el numeşte prefectul, care veghează la respectarea legalităţii de către organele

adminstraţiei publice locale, fiind exceptate structurile statale pentru care în Constituţie este prevăzut controlul parlamentar special sau controlul Preşedintelui României6. Individualizarea formelor de control asupra structurii generale a administraţiei publice derivă şi din localizarea acesteia în cadrul statului, respective din poziţia sa intermediară între autorităţile puterii legislative, ale celei executive şi populaţie, ale cărei nevoi trebuie să le satisfacă, mijlocind interese generale, particulare şi locale, prin intermediul serviciilor publice şi al altor mijloace şi tehnici pe care le au la dispoziţie.

Controlul administrativ reprezintă verificarea exercitată de administraţia publică asupra ei însăşi. Poate fi caracterizata ca fiind controlul înfăptuit de administraţia publică, în conformitate cu legea, asupra propriei sale activităţi. Acest control are ca scop respectarea legii în activitatea autorităţilor administraţiei publice şi asigurarea oportunităţii actelor acestora7. Spre deosebire de alte forme de control exercitate de către societatea civilă, controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi desemnează un tip aparte al controlului ce poartă denumirea de control administrativ. Cu alte cuvinte, garantarea legalităţii actelor administrative prin intermediul controlului presupune şi existenţa unor forme de control în cadrul organelor administrative înseşi.

Doctrina administrativă formulează principiul potrivit căruia structura personalului, respective utilizarea mijloacelor materiale şi financiare, trebuie îndeplinite în funcţie de necesităţile realizării competenţei sau realizarea acesteia, este de neconceput fără respectarea legii8.