Controlul Constitutionalitatii Legilor

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Controlul Constitutionalitatii Legilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc de 70 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ioan Huma

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. FORME DE CONTROL
I. CLASIFICAREA FORMELOR DE CONTROL
AL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR
1. Controlul difuz şi controlul concentrat.
2. Controlul abstract şi controlul concret.
3. Controlul la iniţiativa autorităţilor publice şi controlul la iniţiativa particularilor.
II. CLASIFICAREA FORMELOR DE CONTROL, ÎN FUNCŢIE DE
AUTORITATEA COMPONENTĂ CHEMATĂ SĂ EFECTUEZE
ACEST CONTROL
1. Controlul exercitat de opinia publică.
2. Controlul politic.
3. Controlul parlamentar.
4. Controlul judiciar.
III. CLASIFICAREA CONTROLULUI CONSTITUŢIONALITĂŢII
LEGILOR ÎN FUNCŢIE DE MOMENTUL INTERVENIRII
ACESTUIA ÎN PROCESUL LEGIFERĂRII
1. Controlul constituţionalităţii proiectelor de legi.
2. Controlul constituţionalităţii legilor anterior sancţionării sau promulgării lor.
3. Controlul constitutionalităţii legilor anterior intrărilor în vigoare.
a) Infăptuit de instanţe judecătoreşti de drept comun.
b) Infăptuit de o instanţă judecătorească supremă.
c) Infăptuit de o curte constituţională specială din cadrul puterii judecătoreşti.
IV.CONCLUZII
CAPITOLUL 2. EVOLUŢIA CONTROLULUI
CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN
ROMÂNIA
I.SCURT ISTORIC PRIVIND CONTROLUL
CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN ROMÂNIA
1.Manifestări incipiente ale controlului de constituţionalitate;
a) Regulamentele organice din Muntenia (1831) şi Moldova
(1832)
b) Proclamaţia de la Islaz (1848)
c) Convenţia de la Paris (1858)
d) Statutul lui Cuza (1868)
2.Apariţia controlului de constituţionalitate a legilor în România
a) Constituţia României din 1866
b) Constituţia din 1923
c) Constituţia din 1938
d) Constituţia din 1948
e) Constituţia din 1952
f) Constituţia din 1965
3.Concluzii
II.REPERE TEORETICE ÎN CONTROLUL
CONSTITUŢIONALITÂŢII LEGILOR DIN ROMÂNIA
1.Actele supuse controlului de constituţionalitate
2.Autoritatea competentă chemată pentru a efectua controlul de
constituţionalitate
3.Subiectele îndreptăţite să iniţieze acest control
4.Caracterul actelor ce emană de la această autoritate şi forţa lor
juridică
III.”MODELUL EUROPEAN”
1.Trăsăturile acestui model
a) Separaţia contenciosului constituţional
b) Concentrarea contenciosului constituţional
c) Sesizarea Curţii Constituţionale poate fi facută de autorităţi, instanţe şi indivizi
d) Caracterul obiectiv al contenciosului constituţional
e) Deciziile emise au în general, efecte “ergo omnes”
f) Singularitatea “autorităţii chemate să efectueze acest control”
CAPITOLUL 3. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII
LEGILOR ÎN ROMÂNIA
I. NECESITATEA INSTITUIRII CONTROLULUI DE
CONSTITUŢIONALITATE
II.CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII
LEGILOR ÎN ROMÂNIA. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
1. Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea
acestora.
2. Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentelor.
3. Soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
4. Controlul constituţionalităţii legilor privind legile anterioare
Constituţiei din 1991.
III.TIPURI DE DECIZII EMISE DE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
ÎN LEGĂTURĂ CU EXERCITAREA CONTROLULUI
CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR
1. Decizii simple.
2. Decizii intermediare.
a) Decizii interpretative
b) Decizii manipulative
3. Natura juridică a acestor decizii
IV. PRECEDENTUL ÎN CADRUL JURISDICŢIEI
CONSTITUŢIONALE
V. RELAŢIILE DINTRE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ ŞI
CELELALTE INSTANŢE DE JUDECATĂ
1.Relaţii ce au ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale.
2.Relaţii care au ca obiect procedura scrisă în faţa Curţii
Constituţionale
3.Relaţii care au ca obiect procedura orală în faţa Curţii
Constituţionale
ÎNCHEIERE
I. SINTEZA DIN PRACTICA CURŢII CONSTITUŢIONALE .
II. CONSIDERAŢII FINALE.

Extras din document

İNTRODUCERE

“Nevoia” de constituţionalism a apărut înca de la primele state suverane, care prin reguli scrise sau nescrise au considerat necesar să organizeze şi să limiteze autoritatea statală. Astfel, primele constituţii cunoscute de-a lungul istoriei omenirii, au fost constituţiile cutumiare – flexibile cum sunt ele astăzi denumite – întâlnite în Marea Britanie.

Impunerea realităţilor obiectiv-istorice pe scena politică a dus la apariţia “mişcării constituţionaliste”. Aparută relativ recent – cu aproximativ 200 de ani în urmă – în “Secolul Luminilor” această mişcare a marcat trecerea de la constituţia cutumiară, la constituţia scrisă . Practic, a fost substituită forma care genera posibilitatea de acţiune discreţionară a statului, cu forma originală a pactului social.

Potrivit doctrinei constituţionalismului, constituţia trebuie să îmbrace forma unui document scris, să fie un contract social care să aibă ca prim scop , instaurarea separaţiilor puterilor în stat, a echilibrului acestora în stat, precum şi instituirea, ocrotirea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului.

Prima iniţiativă de adaptare a constituţiilor scrise, a aparţinut în 1720 Suediei, a cărui exemplu a fost urmat în 1787 de S.U.A. şi în 1791 de Franţa cu “Declaraţiile de drepturi”. Doctrina constituţionalismului a fost preluată şi de “Declaraţiile drepturilor omului şi cetăţeanului “, care au menţionat-o clar şi precis în preambulul lor.

Constituţionalismul este exprimat atât în plan politic cât şi în plan juridic. Pe aceste două planuri el trebuie să-şi “afişeze” ca deziderat supremaţia Consituţiei . Pe plan politic, constituţionalismul defineşte relaţia de concordanţă a legii fundamentale cu dezideratele şi aspiraţiile majorităţii celor ce alcătuiesc un stat. Pe plan juridic trebuie garantată supremaţia constituţiei, fapt posibil de realizat numai prin intermediul justiţiei constituţionale.

Constituţia a primit în timp, o serie de definiţii ce nu erau departe de adevăr. Astfel, ea a fost denumită la început ca fiind un pact social între guvernanţi şi guvernaţi, un concept universal sau chiar un sistem de rigori şi exigenţe. Însă departe de a fi numai o “dimensiune miraculoasă a statului de drept” constituţia a fost, şi va ramâne, o “capodoperă naţională” a fiecărui stat în parte, un “proces deschis şi continuu de cristalizare” .

Constituţia fiecărui stat, are valori pe care le afirmă şi le ocroteşte. Aceste valori ce sunt similare multor constituţii îsi au fundamentul în natura umană. Constituţiile moderne tind să realizeze sinteza dintre aceste valori universale şi noile realităţi istorice bazate pe idealuri tot mai superioare si mai abstracte ale fiinţei umane. Aceste idealuri umane nu îsi vor găsi materializarea decât prin instituirea justiţiei constituţionale, care deschide drumul spre adevărata democraţie. Astfel, misiunea cea mai grea ce revine Constituţiei într-un stat de drept este aceea de a armoniza libertatea şi constrângerea, de a găsi un echilibru între idealurile abstracte şi dispoziţiile concrete ale dreptului, ceea ce pare a fi o utopie. Tocmai pentru a nu fi suspectat de nici o utopie, statul de drept beneficiază de cel mai important instrument al său, Constituţia. Astfel, Constituţia prin regulile sale juridice instituie puterea şi totodată o limitează în exercitarea ei, iar justiţia constituţională vine să asigure conformitatea şi complementaritatea între componentele sistemului juridic normativ. Din acest punct de vedere “Constituţia este aşezământul politic şi juridic al unui stat” .

Conformitatea elementelor sistemului juridic normativ este asigurată şi de respectarea principiului legalităţii şi a principiului constituţionalităţii. Principiul legalităţii, are ca fundament obligaţia tuturor subiectelor de drept, de a respecta regulile juridice în vigoare. În acest sens avem şi cele două prevederi constituţionale, şi anume art.16, alin. 2, “Nimeni nu este mai presus de lege” şi art.51, “Respectarea Constituţiei a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”. Tot principiul legalităţii, este acela care impune şi respectarea ierarhiei normelor juridice şi ordonarea acestora într-un sistem piramidal. Consituţia prin faptul că reprezintă temeiul fundamental şi garanţia esenţială a ordinei de drept într-un stat, este situată în vârful sistemului piramidal, sistem ce continuă cu celelalte acte juridice normative printre care amintim pactele şi celelalte tratate internaţionale la care România este parte cu condiţia ca acestea să fie ratificate de Parlament, legile organice şi ordinare, ordonanţele şi hotărârile de Guvern, instrucţiunile miniştrilor precum şi actele autorităţilor locale . Aşa cum s-ar părea, această ierarhizare a sistemului juridic normativ este determinată de ierarhia organelor care le emit. Dar, într-un stat de drept în care autorităţile publice sunt autonome, între ele existând numai raporturi de colaborare şi completare reciprocă şi nu raporturi de subordonare şi excludere, sistemul piramidal prezentat, este discutabil, cel puţin. Astfel, ierarhizarea normelor juridice variază de la un stat la altul în funcţie de “civilizaţia juridică “a fiecăruia, de tipul de regim politic precum şi de epoca istorică. Cu toate acestea nimeni şi nimic nu poate “retrage” constituţiei poziţia de “lider” din ierarhia normelor juridice ale unui stat constituţionalist.

Fisiere in arhiva (2):

  • Controlul Constitutionalitatii Legilor.DOC
  • Prima Pagina si Cuprins.doc