Creditul bancar - rolul instituțiilor financiare internaționale de credit extern

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. EVOLUŢIA ISTORICĂ

Dificultăţile existente în prezent în ţara noastră, în această perioadă de tranziţie de la economia centralizată de tip socialist la economia liberă de piaţă, dificultăţi constând în recesiune, inflaţie, blocaj financiar, devenit cronic, politica dobânzilor, insuficienţa capitalurilor şi lichidităţilor, precum şi volumul necorespunzător al activelor întreprinderilor cu capital de stat care sunt mai rigide la adaptarea şi adoptarea principiilor economiei libere de piaţă, unele carenţe existente încă în legislaţie, referitoare la sistemul bancar, atragerea investitorilor străini, etc, generează o serie de efecte negative atât la nivel microeconomic, cât şi la cel macroeconomic.

Toate aceste aspecte influenţează în mod direct gama produselor şi serviciilor bancare, cât şi volumul acestora, în special în sfera creditelor (împrumuturilor) acordate.

În tratarea problemelor de tehnică şi practica operaţiunilor bancare în economia de piaţă, trebuie să se aibă în vedere nu numai cele practicate în prezent ci şi cele care se vor practicam treptat, în viitor, cum ar fi:

-închirieri de self-uri, operaţiuni cu efecte de comerţ (cambii, sau trate, bilete la ordin, cecuri, cărţi de garanţie, recipise - warant, etc.)

-la intern operaţiuni de arbitraj valutar, piaţa emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni, gestiunea portofoliilor, etc.

În acest sens, este de menţionat faptul că, încă de pe timpul regatului Babilonului, cu 20 de secole î.e.n., în codul regelui Hamurabbi existau şi prevederi cu privire la acordarea şi primirea de împrumuturi cu "înscrisuri", pe tăbliţe de lut, care dovedeau asemenea operaţiuni, dobânzile percepute , constituirea de garanţii, încredinţarea de către temple a unor depozite de valori, constând, în special, din metale preţioase, sub formă de lingouri.

Aşa de exemplu, pe o tăbliţă de lut descoperită cu prilejul săpăturilor arheologice de NAIPUR s-a aflat un "contract" al unui împrumut acordat de o preoteasă a templului ridicat în cinstea zeului Soare lui ASH, fiica lui Wonrad Enlil, care va plăti o dobândă zeului Soare. În timpul recoltei ca înapoia împrumutul şi dobânda.

Pe o altă tăbliţă de lut dezgropată din acelaşi şantier arheologic există un text asemănător celui de mai sus şi în plus o prevedere în sensul că "plata se va face către prezentatorul tăbliţei respective. Această prevedere anticipează cu peste 35 de secole titlurile de credit (efectele de comerţ) negociabile şi plătibile "la purtător".

Operaţiunile de schimburi de monede, primiri de monede sau metale preţioase ăn depozit, precum şi efectuarea de plăţi pe "piaţă" respectivă cât şi pe altele în localităţi situate în alte zone geografice, acordarea de împrumuturi cu dobândă, etc. sunt operaţiuni efectuate de o serie de popoare din antichitate, civilizate pentru acele vremuri (cum erau asirienii, egiptenii şi ulterior grecii şi romanii), iar în vremea noastră constituie obiectul de activitate al băncilor comerciale.

Menţionăm că acordarea împrumuturilor se efectua în baza existenţei unor "depozite" în înţelesul actual al noţiunii administrate de templu care de-a lungul vremurilor acumulaseră bogaţii impresionante, concretizate în terenuri, case de locuit, ateliere meşteşugăreşti, cirezi de vite, turme de oi, stocuri de monede şi lingouri din metale preţioase, etc.

Demn de reţinut şi faptul că "bancherii" chaldeeni, cu peste 20 de secole în urmă acordau împrumuturi şi efectuau plăţi în numerar (cu monede) iar chinezii foloseau "cecuri" şi ceea ce numim noi astăzi "bilete de bancă", însă acestea erau sub forma unor certificate convertibile la vedere în aur sau argint.

La greci, bancherii particulari, cunoscuţi sub denumirea de trapeziţi (de la trapez, care înseamnă masă), masa la care erau aşezaţi şi efectuau operaţiunile de schimb de monedă, primiri de depozite în monedă sau în lingouri de aur sau argint. Pentru aceste depozite trapeziţii plăteau dobândă (pe care o recuperau din dobânzile mai mari percepute la acordarea de împrumuturi, reţinându-şi diferenţa).

La romani, bancherii particulari purtau diferite denumiri, în funcţie de specificul activităţii lor, astfel: 1. argentarii sau mensarii (de la mensa, masă), efectuau plăţi în monede, intermediau pentru plasamente de fonduri şi acordau împrumuturi în monede proprii ori străine; 2. numularii, care se ocupau în special de cumpărarea şi verificarea diferitelor monede aflate în circulaţie în aceea vreme; 3.generatores, care erau cămătarii şi care dădeau împrumuturi cu dobânzi foarte mari (cămătăreşti) şi de regulă pe termen scurt.

Începând cu evul mediu şi continuând cu epoca modernă au început să se înfiinţeze o serie de instituţii cu caracter bancar.

Primele bănci au apărut în oraşele cetăţi din Peninsula Italică, astfel: prima bancă înfiinţată ca atare a fost Banca din Venezia, în anul 1171, de către dogele Michele al XI lea, iar în anul 1594 apare tot la Veneţia, Banca di Rialto, bancă de viramente, care primea depozite şi acorda împrumuturi particularilor.