Criminalitatea contra patrimoniului

INTRODUCERE

„Prevenirea nu este doar opera unui specialist ci ea solicită efortul

tuturor. Dincolo de recomandări foarte limitate, ea implică apelul la o schimbare de mentalităţi O societate unde se reînnoadă comunicarea, unde constrângerile rămân suple, unde omul este luat constant în consideraţie, va refuza violenţa.

Refuzând această sfidare, se va naşte o lume nu fără violenţă, dar mai liniştită”

Răspuns violenţei, tomul 1,Presses Pocket, Paris

Sărăcia şi subdezvoltarea culturală sunt fenomene sociale aflate într-o profundă corelaţie şi interacţiune, în sensul că sărăcia determină subdezvoltarea culturală, iar aceasta, la rândul ei, adânceşte sărăcia. Dialectica raporturilor dintre ele nu este, desigur, liniară, ci mult mai complexă, sărăcia neavând întotdeauna ca efect automat subdezvoltarea culturală, după cum nici subdezvoltarea culturală nu se asociază automat numai cu sărăcia. Viaţa demonstrează că sunt indivizi, grupuri şi chiar comunităţi care deşi simt şi trăiesc puternic sărăcia încearcă s-o depăşească, prin cultură, învăţătură, ştiinţă de carte şi informare continuă, după cum sunt indivizi, grupuri şi comunităţi umane cu înalte standarde economice, dar fără preocupări şi nevoi culturale, pentru acestea valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani şi avuţie sub diferite forme.

În ceea ce priveşte sărăcia, am menţionat că, în unele cazuri, realitatea socială este mai generoasă decât ne imaginăm noi şi ne oferă pe teren cazuri de indivizi, familii sau chiar comunităţi în care dezvoltarea culturală şi educaţia sfidează sărăcia şi se situează la un nivel de dezvoltare superior stării economice, după cum şi reversul este posibil, ca indivizi, familii sau comunităţi cu stare economică ridicată să nu releve şi o dezvoltare culturală şi educaţională pe măsură. De aceea, ipotezele pe care le formulăm, de fiecare dată, trebuie supuse „tiraniei faptelor”. Sărăcia, afectând indivizii, grupurile şi comunităţile umane, afectează implicit valorile naţionale şi locale care definesc univoc un popor sau o comunitate. Pentru a contracara aceste efecte nocive, proiectele locale, naţionale şi internaţionale de dezvoltare trebuie cu necesitate să cuprindă cultura ca o componentă fundamentală a dezvoltării, iar investiţiile în cultură trebuie considerate drept cea mai eficientă investiţie pe plan individual şi societal, altfel, sărăcia presând negativ asupra nevoii de cultură. Ne-au demonstrat-o, de-a lungul anilor, subiecţii din localităţile sărace, „experţi” fără egal în sărăcie, care prin ea se definesc, în limitele ei strâmte trăiesc, consecinţele ei nefaste le percep zi de zi. Sărăcia le dirijează scala de valori, le conturează aspiraţiile, le construieşte filozofia de viaţă. În condiţii de sărăcie, oamenii sunt preocupaţi exclusiv de supravieţuirea fizică, iar fenomene inefabile precum cultura, identitatea naţională şi culturală sau educaţia sunt în risc de slăbire, de diluare. Sărăcia este dinamică, complexă şi adânc înrădăcinată instituţional. Când se perpetuează, fără îndoială se perpetuează şi consecinţele ei nocive. Persistenţa sărăciei este legată de interacţiunea multiplelor ei dimensiuni: economică, socială, instituţională, morală, psihologică.

Având caracter multidimensional, sărăcia cuprinde şi se extinde asupra tuturor aspectelor vieţii umane. Afectează valorile şi relaţiile sociale. Este ştiut că omul sărac are o viaţă plină de privaţiuni, este exclus de la ofertele sociale şi culturale ale societăţii şi comunităţii în care trăieşte din cauza lipsei oportunităţilor, devenind un izolat, dacă nu-şi găseşte refugiul în rândurile săracilor ca el. Sărăcia afectează valorile politice, inducând dacă nu sentimentul de blazare, cel puţin starea de indiferenţă faţă de problemele comunităţii şi de deciziile care o privesc. Lipsa veniturilor sau puţinătatea lor afectează climatul şi relaţiile de familie, poziţia în societate, statutul cultural-educaţional al oamenilor, iar între grupurile etnice apare competiţia pentru stăpânirea resurselor. Din perspectivă culturală şi educaţională, sărăcia adânceşte alienarea culturală şi analfabetismul, reduce ponderea celor care se pot bucura de beneficiile culturii şi ştiinţei de carte. În acelaşi timp, poate duce la creşterea delicvenţei, a ratei criminalităţii, ceea ce amplifică insecuritatea şi anomia socială.

§1. NOŢIUNEA CRIMINALITĂŢII

Este cert faptul, că criminalitatea întotdeauna a fost şi continuă să fie cel mai periculos fenomen din societate. Din aceste considerente, ea rămîne a fi una dintre cele mai importante probleme atît în domeniul investigaţiilor criminologice, cît şi a altor ştiinţe social-juridice.

Noţiunea de „criminalitate" se foloseşte mai des în cazurile, cînd este vorba despre o pluralitate de infracţiuni, o totalitate statistică a lor.

La finele anilor '60, N. Kuzneţova definea criminalitatea ca un fenomen social cu caracter de masă, variabil din punct de vedere istoric, fenomen, care are un caracter juridico-penal şi de clasă, fiind constituit dintr-o totalitate de infracţiuni, comise în societatea respectivă, într-o perioadă de timp determinată. în literatura de specialitate se menţiona, de asemenea, şi faptul că criminalitatea apare nu numai sub forma multiplelor infracţiuni, dar şi a persoanelor care le comit. Nu în zădar, evidenţa criminalităţii este înfăptuită după faptele infracţionale şi persoanele ce le-au săvîrşit.

Academicianul rus V. Kudreavţev a expus ideea, precum că criminalitatea include în sine întreaga totalitatea de infracţiuni comise şi consecinţele social-periculoase survenite.