Critica statului partid

Critica Statului Partid

Introducere

Noţiunea de „totalitarism” este folosită pentru a defini un tip special de regim politic în cadrul căruia , pentru a exercita controlul asupra poporului, este utilizată o gama vastă de metode, între care se regăseşte şi teroarea. Pentru adepţii totalitarismului, această noţiune reprezintă unitatea personalităţii, partidului şi statului, în numele realizării ideii naţionale. Pe de altă parte, în lexicul mişcării antifasciste termenul „totalitar” a avut un alt sens, devenind sinonim cu „antidemocraţie” şi „represiuni”. Unii cercetători găsesc în termenul „totalitarism” trăsături comune regimurilor aflate la putere în Italia, Germania şi Uniunea Sovietică.

Totalitarismul

Totalitarismul este deci o formă de regim politic în care indivizii şi corpurile intermediare sunt subordonate statului, implicând o anihilare a societăţii civile şi a individualităţii autonome în beneficiul societăţii politice şi deci al statului care dirijează în mod suveran şi chiar tinde să confişte totalitatea activităţilor sociale (politice, economice, culturale, religioase) şi să stăpânească nu doar manifestările exterioare ale indivizilor, ci şi corpul şi sufletul acestora. Dogma de bază a totalitarismului este unitatea corpului social, o unitate care este substanţială, care nu permite nici o evadare, indiferent de natura ei, din întregul şi nu din totalitatea socială. De aici decurge cosubstanţialitatea statului şi societăţii civile şi absorţia celei din urmă de către primul. Statul este total, în sensul că alături de el nu există nici o societate civilă organizată şi structurată. El este o lume de indivizi atomizaţi, care constituie nu grupuri, ci o masă. Societatea totalitară este astfel o societate de masă. Aceasta nu înseamnă că ea se bazează pe popor, ci pe o realitate socială amorfă, incapabilă să reacţioneze prin orice metodă de opoziţie pentru că îi lipseşte condiţia esenţială a unei astfel de opoziţii: organizarea. Indivizii care alcătuiesc această masă sunt depersonalizaţi, uniformi, pentru că ei pierd un element care îi ajutase să-şi construiască identitatea timp îndelungat, adică afilierea la nişte grupuri primare. Chiar grupurile elementare îşi pierd importanţa, familia de pildă, căci statul totalitar nu poate admite nici o sferă privată care să fie sustrasă intervenţiei şi dominaţiei sale, mergând chiar până înăuntrul conştiinţei individuale.

Analizând elementele definitorii ale regimurilor totalitare, Raymond Aron se opreşte asupra unei serii de 5 aspecte:

• activitatea politică este monopolizată de un singur partid

• partidul unic este animat sau deţine o ideologie căreia îi conferă autoritate absolută, ea devenind adevărul oficial al statului

• pentru diseminarea acestui adevăr oficial statul se foloseşte de un dublu monopol, cel al mijloacelor de aplicare a violenţei organizate şi cel de persuasiune; sistemul de comunicare socială (mass-madia) este asimilat de stat şi comandat de cei ce reprezintă statul.

• Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt subordonate statului şi devin parte componentă a lui, iar cum statul nu se poate separa de ideologia oficială, acestea vor fi impregnate de „adevărul de stat”.

• Deoarece totul este activitate de stat şi pentru că orice activitate este supusă ideologiei oficiale, orice greşeală comisă în câmpul economico-profesional este o greşeală ideologică, de aici rezultând o politizare, o transfigurare ideologică a tot ce se desfăşoară în societate.