Curtea Constituțională a României, instanța de contencios electoral

CAPITOLUL 1

PREZENTARE GENERALĂ A CURŢII CONSTITUŢIONALE

A ROMÂNIEI

1.1. Curtea Constituţională a României, valorificare a “modelului european”, dar şi a experienţei româneşti anterioare anului 1991

După decembrie 1989, şi în România s-au reconsiderat raporturile dintre individ şi societate, stat şi cetăţean, asigurându-se supremaţia drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană a drepturilor omului şi pactele internaţionale (Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi cultturale) prin abrogarea unor legi şi decrete care conţineau îngrădiri ale drepturilor omului, prin consacrarea unor instituţii cum ar fi: Curtea Constituţională, Contenciosul Administrativ, Avocatul Poporului.

Prin instituţionalizarea Curţii Constituţionale, Adunarea Constituantă din 1991 a reuşit să construiască o instituţie practică şi eficientă.

Conform prof. I.Muraru, Curtea Constituţională a României este o valorificare, la dimensiunile exigenţelor timpului pe care îl trăim, a experienţei româneşti şi din alte ţări, în perspectiva unei integrări organizatorice şi funcţionale, eficiente şi viabile în structurile juridice europene potrivit pactelor, tratatelor şi convenţiilor la care România este parte. Trebuie menţionat faptul că domeniul sau sfera de activitate precum şi atribuţiile precise ale acestei instituţii noi pentru sistemul românesc au fost stabilite de Legea fundamentală din 1991.

În România o precursoare a Curţii Constituţionale “poate” fi considerată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (denumită mai târziu Curtea Supremă de Justiţie). Am spus “poate” deoarece doar unele din atribuţiile Curţii de Casaţie şi Justiţie au fost preluate de Curtea Constituţională (avem în vedere controlul de constituţionalitate a legilor), astăzi Curtea Constituţională şi Curtea Supremă de Justiţie existând ca două instituţii distincte şi independente una faţă de alta.

În ceea ce priveşte modelul extern, Constituţia noastră s-a ataşat modelului european şi nu celui american, model cunoscut şi sub numele de “model Kelsian”

Pentru a avea o imagine cât mai clară asupra acestui aspect trebuie subliniat că instituţia nou creată în România a avut în vedere instituţia Consiliului Constituţional francez, fără a prelua, însă absolut toate aspectele de competenţă ale acestei instituţii; de altfel într-o primă variantă Comisia pentru elaborarea proiectului de Constituţie preconizase şi pentru România aceeaşi denumire, de Consiliu Constituţional, însă până la urmă a fost preferat termenul de Curte Constituţională, folosit şi în alte ţări (Austria, Italia, Rusia), tocmai spre a da şi mai bine expresie ideii înfăptuirii unei justiţii constituţionale

Potrivit art. 144 din Constituţia României , “Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor;

d) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;