Curtea Europeană de Justiție

INTRODUCERE

Infiinţată prin Tratatul de la Paris (18 aprilie 1951), odată cu Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) şi, deci, odată cu prima etapă din lungul drum al unificării continentului, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a fost poate, cea mai clară dovadă a intenţiilor pe termen lung ale „părinţilor fondatori”. Mai exact, statutul, organizarea şi competenţele ce i-au fost atribuite, spuneau multe despre caracterul ei suprastatal – într-o perioadă în care puţine erau instituţiile de acest fel, în lume şi, dintre ele, prea puţine aveau eficienţă reală. Robert Schuman şi colaboratorii săi au înţeles că orice colaborare între state, întemeiată pe intenţii oricît de bune şi reglementată oricît de strict, conduce mai devreme sau mai tîrziu la un monopol greu de înlăturat al părţii care interpretează normele şi, deci, cenzurează şi sancţionează comportamentul celorlalte. Ori, istoria europeană este o istorie a conflictelor iscate tocmai de tentativele de limitare a acestor prerogative – atribuite ori, cel mai adesea, autoinstituite! Indiferent dacă a fost vorba despre o dinastie, o alianţă militară ori un stat, pretenţiile şi orgoliile au fost atît de greu de controlat, încît au reuşit să transforme orice gest politic într-o acaparare de puteri exersate apoi, în detrimentul celorlalte unităţi politice. Era, deci, natural, ca unificarea să stea sub controlul unei instanţe loiale programului, deci neutre faţă de state, chiar dacă, reprezenta sinteza culturilor lor normative. Trebuia să fie o instituţie „controlată” de state la nivelul tipului de reglementări şi sancţiuni pe care le putea da şi, în acelaşi timp, competentă să controleze statele sub aspectul respectării sau nu de către acestea, a obligaţiilor asumate, atât faţă de Comunitate, cît şi faţă de fiecare dintre ceilalţi membrii ai Comunităţii ori faţă de terţi.

1.1 Curtea Europeană de Justiţie – prezentare general

În acest context, Tratatul stabilea încă din art. 7, instituţiile fundamentale ce urmau să gestioneze aplicarea prevederilor sale şi astfel, să protejeze constituirea celui dîntîi nivel al cooperării economice transnaţionale în Europa postbelică. Acestea erau: „Înalta Autoritate, asistată de un Comitet Consultativ, Adunarea Generală, Consiliul Special de Miniştrii şi Curtea de Justiţie.” Apoi, în primul articol referitor strict la Curte, Tratatul prevedea explicit că scopul acesteia era „să asigure respectarea legii, în interpretarea şi aplicarea Tratatului, precum şi a regulilor stabilite în acest scop.” (art.31).