Delincventul minor

1. INTRODUCERE

COPILUL reprezintă pentru orice popor, bunul său cel mai de preţ care, certificând valoarea culturală şi spirituală, înnobilează prin însăşi existenţa sa, generaţii după generaţii, strânse-n codici, norme şi reguli pentru ca EL, să cunoască în acelaşi timp şi demnitatea, respectul, dorinţa şi dreptul de a trăi, greşeala, împăcarea, bucuria, iubirea, certitudinea, teama şi tot ce-l face să se prezinte şi reprezinte ca simbol al întregului Univers.

Pornind de la aceste deziderate, copilul trebuie privit ca FIINŢĂ şi nu ca un obiect ce poate fi manipulat la un moment dat sau care, pe scara seismelor sociale, depistează grava „avarie” a educaţiei sale, prin prisma delincvenţei şi a incoerenţei atitudinale a semenilor săi. În relaţia ce-o stabilim cu el, „primo non nocere”, îi acordăm toată încrederea, făcându-l ca încetul cu încetul să-şi descopere incertitudinile vârstei, să le depăşească, ajungând în timp la delimitările structurale de personalitate ce-l pot identifica prin manifestări com-portamentale substituite uneori unei reale comunicări.

Existenţa unei alternative la pedeapsa penală, reprezintă un nou cod comportamental faţă de membrii săi.

Numai aşa, minorul supus pedepsei penale va găsi suportul moral cât şi social, de a depăşi „pragul dezvoltării sale bio-psiho-sociale” în raport cu actul de comunicare şi relaţio-nare cu comunitatea, în asemenea situaţii speciale create.

Un comportament delincvent poate fi determinat de circumstante de natura personala, subiectiva (personalitatea infractorului) sau de natura sociala, obiectiva (imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii). Intre aceste doua aspecte ale etiologiei delincventei juvenile exista o stransa interdependenta, datorita faptului ca personalitatea minorului delincvent este rezultatul unui complex de factori biopsihosociali. Deci ea se constituie, in plus, ca urmare a interactiunii dintre particularitatile psihofiziologice ale individului si influentele din mediul social (influente care sunt asimilate si integrate in structura interna a personalitatii.

2. ARHITECTURA PERSONALITATII

Un comportament delincvent poate fi determinat de circumstanțe de natură personală, subiectivă (personalitatea infractorului) sau de natură socială, obiectivă (imprejurările concrete ale comiterii infracțiunii). Între aceste două aspecte ale etiologiei delincvenței juvenile există o strînsă interdependență, datorita faptului ca personalitatea minorului delincvent este rezultatul unui complex de factori biopsihosociali. Deci ea se constituie, in plus, ca urmare a interactiunii dintre particularitatile psihofiziologice ale individului si influentele din mediul social (influente care sunt asimilate si integrate in structura interna a personalitatii.

Luand in considerare faptul ca majoritatea tulburarilor fizice si comportamentale ale delincventilor isi au originea in perioada copilariei, numerosi specialisti au incercat sa evidentieze caracteristicile personalitatii delincventului minor.

Astfel P.P. NEVEANU1) stabileste profilul psihologic al infractorului minor, caracterizat prin:

1) inclinatia (latenta sau manifesta) spre agresivitate, inclinatie bazata pe un fond de negare a valorilor socialmente acceptate;

2) instabilitatea emotionala, generata de carente educationale si, in ultima instanta, de fragilitatea eului;

3) inadaptarea sociala, datorata exacerbarii sentimentului de insecuritate;

4) duplicitatea conduitei, manifestata in discordanta intre comportamentul tainic, intim in care individul pregateste infractiunea si comportamentul sau in societate (prin care individul isi tradeaza, de cele mai multe ori, caracterul delincvent);

5) dezechilibrul existential, exprimat prin vicii, patimi, perversiuni etc.

R. K. MERTON2) considera ca minorul delincvent este “acel nevarstnic ale carui necesitati biologice, afective, intelectuale, educative si sociale nu au fost satisfacute la timp si in mod corespunzator normelor culturale existente”.

Sotii SHELDON si ELEANOR GLUEK3), in urma unui studiu efectuat asupra unui lot de 500 de minori delincventi si 500 de minori nedelincventi (cu acelasi sex, etnie, statut socio - economic, mediu de provenienta) au evidentiat cateva caracteristici mai importante ale minorilor delincvenți:

1) Constitutie fizica mezomorfica (solizi, cu o mare forta musculara etc).

2) Temperamental sunt energici, impulsivi, agresivi, extravertitI, instabili emotional.

3) Au atitudini ostile, sfidatoare, sunt plini de suspiciuni si resentimente, sunt incapatanatI, neconventionali, egocentrici, nu au spirit autocritic, sau putin cam nerealisti.

4) Cu toate ca in minoritate, nu au un nivel extrem de scazut de inteligenta, totusi nu se exprima cu usurinta, adoptand alternativa unei forme de exprimare concreta si directa, lipsita de simboluri sau abstractizari.

5) Sociocultural provin, in proportie mai mare decat minorii nedelincventI, din familii carentate socio - afectiv si moral.

JEAN PINATEL4) afirma ca personalitatea criminala care determina concretizarea aptitudinii infractionale a individului in actul infractional propriu-zis este caracterizata de prezenta a patru trasaturi principale:

1) egocentrismul (individul actioneaza dupa “instinct” si nu dupa normele si valorile sociale),

2) agresivitatea, aparuta ca urmare a necesitatilor artificiale create de societate (ritmul de viata si munca etc.)

3) labilitatea, concretizata in imprevizibilitatea comportamentului, in absenta inhibitiei, in abandonul in fata impresiilor momentului etc.

4) indiferenta afectiva, caracterizata de absenta emotiilor, a inclinatiilor altruiste si simpatetice.

Sintetizand conceptiile diferitilor autori, se poate afirma ca personalitatea delincventului minor prezinta numeroase disfunctii.