Determinarea legii aplicabile încheierii căsătoriei

Este bine cunoscut faptul că există trei categorii de norme, respectiv: norme materiale și norme de aplicare imediată și norme conflictuale. Dintre acestea, norma conflictuală - normă specifică dreptului internațional privat - prezintă interes deosebit pentru materia analizată în cadrul prezentului referat.

În acest sens, putem defini norma conflictuală ca fiind o normă indirectă, formală care se limitează să indice alte reguli juridice menite să guverneze raportul juridic cu element de extraneitate.1

Astfel, norma juridică aplicabilă în temeiul normei conflictuale poate fi în tot sau în parte legea aceluiași legiuitor care a edictat și norma conflictuală - legea forului - sau legea altui legislator, stat membru, provincie, religie - legea străină.

În prezentul cadru, ne propunem să observăm normele conflictuale privind persoana fizică, mai precis, legea aplicabilă încheierii căsătoriei.

Înainte de a trece la analiza subiectului anterior indicat, câteva precizări trebuie făcute.

Așadar, statutul persoanei fizice în dreptul internațional privat are în vedere trei elemente, respectiv: starea civilă, capacitatea civilă și relațiile de familie. Starea civilă reprezintă ansamblul de elemente prin care persoana fizică se individualizează în familie și în societate; capacitatea civilă constituie aptitudinea persoanei fizice de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile săvârșind acte juridice; relațiile de familie sunt raporturi specifice izvorâte din căsătorie, rudenie, adopție, afinitate, filiație, obligație legală de întreținere.

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească și din adopție. Din aceste raporturi se nasc atât drepturi nepatrimoniale - căsătorie, filiație - cât și drepturi patrimoniale. Dată fiind natura acestor raporturi, ele sunt susceptibile de a fi afectate de elemente de extraneitate.2 Prezența acestui element de extraneitate obligă instanța să rezolve două probleme majore de drept internațional privat: în primul rând, problema conflictului de legi, prin a identifica și cunoaște care dintre cele două legi, română sau străină, guvernează raportul juridic

dedus judecății; în al doilea rând, problema de ordin procesual a conflictului de jurisdicții, prin a determina instanța competentă să soluționeze litigiul și - după caz - procedura aplicabilă.

Încheierea căsătoriei între persoane care au naționalități diferite sau pe un alt teritoriu decât cel național al viitorilor soți reprezintă situații care să ridice probleme legate de calificarea lor juridică, de un eventual conflict mobil de legi sau de aplicare a unei norme străine pentru a dezlega juridic cauza.

Așadar, dreptul internațional privat poate găsi și în raporturile de familie un teren în care să-și dezvolte principiile și regulile specifice.1

Element de bază al familiei, căsătoria oglindește particularitățile politice, sociale și religioase ale fiecărui stat. De aici rezultă o mare diversitate a legislațiilor care, alăturată intensificării circulației contemporane, face din acest element al statutului personal un teren propice multiplicării conflictelor de legi.2

Se consideră căsătoria ca fiind internațională atunci când în componența acesteia există un element de extraneitate, fie acesta naționalitatea părților, locul de încheiere a căsătoriei sau agentul constatator.

Dispozițiile art. 259 alin. (1) din Codul civil în vigoare3 consacră o definiție legală a căsătoriei, arătând: căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii.

C. civ., în Cartea a VII-a, intitulată Dispoziții de drept internațional privat, nu definește noțiunea de căsătorie, dar în conformitate cu art. 2586 C. civ., condițiile de fond ale căsătoriei sunt guvernate de legea națională a fecăruia dintre soți, iar potrivit art. 2587 C. civ. condițiile de formă ale căsătoriei sunt reglementate de legea statului pe teritoriul căruia se reglementează căsătoria.