Dialogul Social

CAPITOLUL I

1.1 Evoluţia istorică

1.1.1 Dialogul social în România

Dialogul social la nivelul comunității este o metodă care implică patronatele și sindicatele în procesul decizional având în vedere probleme legate de politica socială și de muncă.

Dupa primul război mondial (1914-1918), odată cu crearea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) din 1919, se poate vorbi despre naşterea negocierilor colective şi a principiului dialogului social pentru rezolvarea conflictelor de muncă.

Declaraţia de la Philadelphia din 1944 la Constituţia OIM consacră dialogul social prin consemnarea şi recunoaşterea efectivă a dreptului la negocierea colectivă şi cooperarea între angajator şi angajat pentru ameliorarea continuă a organizării şi colaborarea dintre aceştia pentru aplicarea unei politici economice şi sociale. De asemenea în această declaraţie era consemnat şi se cerea expres ca “reprezentanţii lucrătorilor şi a celor ce angajează, cooperând pe picior de egalitate cu reprezentanţii guvernamentali. Să participe în mod liber şi democratic la discuţii şi la luarea deciziilor, în scopul promovării bunăstării comune”.

Un alt act ce consacră dialogul social a fost Convenţia nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi negociere colectivă, ratificată de România în 1958, adoptată de OIM la Geneva la data de 8 iunie 1949 în care se urmărea “ încurajarea şi promovarea utilizării pe scara largă a procedurilor de negociere voluntară a convenţiei colective între partenerii sociali, în vederea reglării pe baze convenţionale a condiţiilor de muncă.”

In anul 1981, OIM a adoptat Convenţia nr. 154 privind promovarea negocierii colective, ratificată de România în anul 1992 , realizându-se un pas important în democratizarea relaţiilor de muncă datorită negocierilor colective care urmărea prin colaborarea între angajat şi angajator, fixarea unor condiţii de muncă şi de angajare, reglementarea unor relaţii între angajat şi angajator precum şi între angajator sau organizaţiile acestuia şi una sau mai multe organizaţii ale angajaţilor.

Un rol deosebit în conservarea dialogului social îl are şi Carta Socială Europeană adoptată de Consiliul Europei la Torino în 1961 ce prevedea garantarea a 31 de drepturi fundamentale şi principii sociale, fără discriminare, printre care dreptul la negociere colectivă şi la grevă.

1.1.2 Dialogul social European

A început când președintele Comisiei Europene, Mr Jaques Delors a invitat președinții și secretarii tuturor organizaţiilor naţionale afiliate la Uniunea Industriaşilor din Comunitatea Europeană (UNICE- astăzi BUSINESSEUROPE), Centrul European al Intreprinderilor cu Participare Publică (CEEP) şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC) pentru o întâlnire la Val Duchesse la 31 ianuarie 1985 pentru a conveni să se angajeze în promovarea dialogului social. Aceste organizaţii, de asemenea cunoscute ca şi parteneri sociali europeni, au inceput un proces de dialogare creând grupuri de lucru şi ajungând la o opţiune comună la 6 noiembrie 1986.

Acest proces a fost recunoscut oficial în Actul Unic European introdus în 1987, evoluând la Palais d’Egmond la 12 ianuarie 1989 când un grup de direcţie s-a creat. Una din acţiunile lor ulterioare a fost să creeze un comitet ad hoc pentru a lua în considerare rolul lor. Ulterior mai multe grupuri de lucru având opţiuni comune, s-a alăturat.

Marea realizare a procesului de la Val Duchesse a fost rezultatul negocierilor de la Maastricht care a produs Tratatul Uniunii Europene din 1992. Cele mai multe din dispoziţiile date, care eventual au devenit Acordul privind politica socială dintre 11 state membre, cu excepţia Regatului Unit, au fost rezultatul negocierilor culminând în Acordul din 31 octombrie 1991 dintre ETUC şi UNICE/CEEP pe o nouă schiţă a articolelor 118(4), 118A şi 118B a Tratatului de la Roma. Cu puţine modificări cele 11 state membre au adoptat acest Acord ca bază pentru viitoarea legislaţie a dreptului muncii a Uniunii Europene. Semnarea Tratatului de la Amsterdam în iunie 1997 a condus la încorporarea în Acordul privind politica socială a Cartei sociale revizuite.

Fiind sintetizată în Codul Muncii, instituţia dialogului social a avut un impact remarcabil în istorie în timpul căreia s-au dezvoltat diverse forme de dialog precum negocierile, consultările, informările reciproce sau gestionari în comun ale fondurilor etc.

1.2 Definirea conceptului

Relaţiile colective de muncă sunt reglementate în prezent de Legea dialogului social, Legea nr. 62/2011 , adoptată la 13 mai 2011.

Dialogul social, ca o definiţie putem spune că este o comunicare, informare (transmiterea de date de către angajator către sindicat), consultare (schimbul de opinii în cadrul dialogului social) şi negociere colectivă pentru soluţionarea unor conflicte colective privind raporturile de muncă şi problematica lor, pentru o mai bună armonizare a intereselor între salariaţi (organizaţi de regulă în sindicate) şi angajatori (asociaţi în mare parte în organizaţii patronale) cu participarea statului ca mediator (reprezentat de regulă de Guvern), într-un sens foarte larg, o colaborare între patronat şi sindicate pentru rezolvarea unor probleme economice şi sociale.