Dialogul social și comunicarea tripartită

1. INTRODUCERE ŞI MOTIVAREA TEMEI

Tema aleasă pentru realizarea acestui proiect îşi propune să trateze deliberatele dialogului social şi a cooperării tripartite, caracteristicile, atribuţiile, domeniile de acţiune, organismele şi mecanismele dialogului social şi tripatismului.

Prin această lucrare am dorit să evidenţiez necesitatea dialogului social şi a cooperării tripartite, noţiunea, evoluţia istorică, reglementarea şi cadrul legal al dialogului social. De asemenea, am încercat să pun în evidenţă principalele caracteristici ale tripartismului social, atât în general, cât şi în concepţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Acest proiect constituie un element ajutător pentru însuşirea noţiunilor fundamentale asupra dialogului social şi tripartismului, care reprezintă o parte extrem de importantă din cadrul dreptului muncii.

În realizarea temei m-am bazat pe documente şi lucrări importante ale binecunoscuţilor autori Valer Dorneanu, Ţiclea Alexandru, Athanasiu Alexandru, Popescu Andrei, Ion Traian Ştefănescu, precum şi pe Constituţia României.

2. NOŢIUNEA ŞI NECESITATEA DIALOGULUI SOCIAL ŞI A COOPERĂRII TRIPARTITE

Dialogul social reprezintă o formă de comunicare, informare şi negociere colectivă între salariaţi sau reprezentaţii lor, pe de o parte, şi angajatorii sau reprezentaţii acestora, pe de altă parte, cu participarea statului ca mediator şi arbitru pentru soluţionarea unor probleme colective care vizează raporturile de muncă şi problematica lor în scopul de a armoniza interesele patronale cu cele ale salariaţilor, începând de la nivelul unităţilor până la nivel naţional.1

Economia de piaţă şi funcţionarea ei cât mai eficientă necesită acţiunea comună a partenerilor sociali – sindicate şi patronat – alături de puterea statală.

Dialogul social „ constituie o modalitate simplă şi concretă care urmăreşte, explicit, realizarea democraţiei economico – sociale prin aducerea la masa dialogului a discuţiilor şi a negocierilor a celor doi mari parteneri sociali care se întâlnesc atât în procesul muncii, dar şi în diverse activităţi de gestionare a treburilor societăţii „ 2.

În toată lumea dialogul social este considerat extrem de util în soluţionarea gravelor probleme sociale, care sunt datorate globalizării şi modului în care sunt repartizate costurile şi avantajele schimburilor economice.

Statul este interesat să antreneze organizaţiile reprezentative ale angajatorilor şi lucrătorilor în luarea deciziilor, permiţându-le, astfel, să-şi exprime opiniile şi să participe la elaborarea şi punerea în practică a măsurilor economice, de ordin particular sau general. Este vorba, aşadar de o triplă interacţiune între organizaţiile de angajatori ( patroni) şi de lucrători, parteneri sociali şi organizaţiile sau entităţile publice , adică tripartism. 3

1 Valer Dorneanu, Dialogul social, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.10.

2 Valer Dorneanu, Dialogul social, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 8.

3 Unii autori utilizează termenul „ tripartitism” ( de exemplu, Ion Traian Ştefănescu, „Tratat elementar de drept al muncii” p. 120 şi Valer Dorneanu, op. cit. P. 25 – 26). Ambii termeni sunt corecţi, cu precizarea că „tripartism” este de provenienţă franţuzească, iar „tripartitism” este de provenienţă engleză. Ligviştii recomandă folosirea cuvântului „tripartism” deoarece are o structură mai simplă şi mai clară, poate fi descompus şi analizat cu uşurinţă şi are un corp fonetic mai restrâns. În plus, „tripartitismul” prezintă inconvenientul că are o structură fonetică uşor cacofonică ( Theodor Hristea, „Tripartism sau tripartitism”?, în „Revista română de dreptul muncii” nr.1/2002, p.42 – 43).

Prin acest termen se înţeleg tranzacţiile, negocierile care se derulează între Stat, reprezentat prin Guvern, angajatori şi lucrătorii care privesc elaborarea şi aplicarea politicii economico – sociale.

Dialogul între partenerii sociali – sindicate şi patronat – şi între ei şi factorii guvernamentali constituie, în lumea de azi, o axiomă a dezvoltării economico – sociale, a statului de drept.

În ţările cu economie de piaţă, dialogul social constituie o modalitate concretă de realizare a democraţiei economico – sociale, integrându-se în ansamblul democraţiei politice. Desigur, patronii şi salariaţii au o serie de opţiuni divergente ; între aceştia apar, frecvent, conflicte de interese izvorâte din poziţia diferită pe care o au în procesul muncii.

Dialogul social se desfăşoară începând cu nivelul de bază al unei unităţi în care există angajator şi angajaţi, apoi la nivelul de grupuri de unităţi, la nivel teritorial, mai ales judeţean, la nivel de ramură şi la nivel naţional.

Analizând finalitatea dialogului social şi efectele acestuia, se poate constata că se disting trei categorii de dialog şi anume :

a. dialogul cu caracter consultativ : se defăşoară în cadrul CES ( Consiliul Economic şi Social) şi a comisiilor teritoriale sau din cadrul ministerelor şi nu se finalizezază prin acte obligatorii.

b. Dialogul cu efecte juridice obligatorii : ( este astfel denumit de un reputat autor 4) : se finalizezază prin contracte colective de muncă , norme de muncă sau norme de protecţia muncii.