Dimensiunile funcției publice în Europa

I. Introducere:

Pentru a descrie dimensiunea funcţiilor publice trebuie să ne referim la bazele legale ale construcţiei funcţiei publice. În acest sens, ne putem concentra pe definiţiile legale ale dimensiunii funcţiei publice, şi pe observarea tendinţelor din ţările europene privind limitele pe care acestea le impun funcţiilor publice.

În Europa există două grupuri de ţări în care situaţiile sunt diferite. Primul grup este constituit din ţări cu tradiţii stabile de funcţii publice profesioniste, care sunt independente relativ de politic. Aceste ţări sunt unele state membre ale UE şi altele situate în aşa numita zonă economică europeană. Al doilea grup de ţări sunt cele fost comuniste, unde nu există distincţii aparente între aparatul partidelor politice, administraţia publică şi ideea de stat ca realitate independentă. Ţările din a doua categorie face eforturi de a crea sisteme de funcţie publică pentru a se apropia de primul grup de state.

Există însă şi puncte comune între cele două grupuri sus menţionate. Problema cheie constă în definirea responsabilităţilor statului într-o lume în schimbare, în care legitimitatea tradiţională a statului este pusă la îndoială. Această necesitate este legată de dorinţa de a reduce costurile operaţionale ale administraţiilor publice, care sunt considerate oneroase şi neeficiente.

Chestiuni privind rolul statului abundă în ţările europene. Noţiunea de guvernare, provenind de la ţările vorbitoare de limbă engleză, s-a dovedit destul de limitată. Nu există o noţiune comună de guvernare. În ţările non-engleze, prevalează alte noţiuni, cum ar fi cea de „buna administraţie”.

Putem să convenim însă că rolul principal al statului în societăţile democratice, cu economii de piaţă, are două aspecte majore. Primul este de a furniza condiţii şi garanţii egale pentru drepturile personale ale indivizilor, care se bazează pe o serie de drepturi fundamentale universal acceptate. Al doilea, statul trebuie să creeze un mediu de încredere şi predictibil pentru activităţile economice ale indivizilor şi entităţilor legale. Acesta este unul din motivele pentru care domnia legii a devenit cheia unei bune guvernări. Nimeni nu pune la îndoială aceste două aspecte; ceea ce e pus la îndoială în ultimul timp este al treilea rol al statului, cel de producător de servicii care să genereze bunăstare. Criticii statului-bunăstare pledează mai degrabă pentru stat ca forţă mediatoare decât pentru un stat văzut ca forţă providenţială.

Voi prezenta acum o serie de ipoteze şi apoi vom vedea dacă acestea se confirmă în cadrul discuţiei noastre.

II. Ipoteze de lucru:

Dimensiunea funcţiilor publice în statele membre UE a rămas neschimbată de la al doilea război mondial, cu excepţia Italiei şi Danemarcei, care au redus dimensiunea funcţiilor publice în 1993 şi 1969, respectiv, şi Suedia, care a sporit numărul funcţionarilor în 1970.

Noile definiţii ale sectorului public din anii 80 şi 90 nu au avut un impact semnificativ asupra redefinirii funcţiei publice în aceste ţări. Totuşi, aceste definiţii au apropiat sarcinile îşi funcţiile atribuite statului.

Încercările ştiinţifice şi politice de redefinire a responsabilităţilor statului nu au determinat schimbări în dimensiunea funcţiilor publice, pentru că scopul principal al acestor eforturi a fost nu a fost de a redefini rolul funcţiei publice, ci de a reduce dimensiunea şi costurile sale, pentru că sindicatele funcţionarilor publici s-au opus unor asemenea schimbări.

Abordările formale pentru a delimita dimensiunea funcţiei publice, pe baza definiţiilor juridice, sunt puse la îndoială de introducerea în administraţiile publice a unor concepte privind personalul împrumutate din dreptul muncii. Aceasta poate să erodeze valorile tradiţional atribuite funcţiei publice.

În Europa de Est, eforturile de identificare a responsabilităţilor statului s-au transformat în eforturi de construire a funcţiilor publice, având ca urmare crearea unor funcţii publice de dimensiuni reduse, în încercarea de a combina stabilitatea cu o administraţie publică puţin costisitoare. Această combinaţie este considerată importantă în procesul de tranziţie care are loc în cadrul împrejurărilor economice dificile din aceste state.