Discriminarea Rasială

1. Prevederile articolului 14 - Interzicerea discriminării

Articolul 14 din Convenţia europeană dispune că exercitarea tuturor drepturilor şi libertăţile pe care ea le recunoaşte trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

În termeni asemănători, principiul nediscriminării este recunoscut de art. 2 din Pactul internaţional O.N.U. privitor la drepturile civile şi politice, art. 1 parag. 1 din Convenţia americană a drepturilor omului şi de art. 2 din Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor.

Cu excepţia Convenţiei europene, Pactul O.N.U. amintit - art. 26, Convenţia americană - art. 24 şi Carta africană - art. 3 parag. 1 - înscriu şi principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Spre exemplu, art. 26 din pactul onusian privitor la drepturilor civile şi politice dispune, în prima sa parte, ca şi art. 7 din Declaraţia universală, că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul, fără discriminare, la o egală protecţie.

Primele motive care pot sta la baza unei distincţii, excluderi, restricţii sau prefrinţe, având ca scop ori ca efect anularea sau împiedicarea recunoaşterii beneficiului sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sunt rasa şi culoarea.

Rasismul este, aşa cum s-a arătat, o doctrină care împarte speţa umană în rase, grupuri caracterizate prin trăsături fizice ereditare, al căror comportament ar fi determinat cu prioritate de această apartenenţă biologică. Pornind de la acest determinism esenţialist, rasismul stabileşte un clasament preferenţial al valorii, pentru a justifica actele de inferiorizare, de excludere, uneori de distrugere a celor de altă rasă.

Conceptul de rasism a fost consacrat în Europa în primele decenii ale secolului XX, având desigur izvorul în teoriile din secolul XIX. Alţi autori propuneau, chiar în aceeaşi perioadă, să se renunţe la termenul de rase şi să fie folosit cel de “grupuri etnice”.

Dacă în prima jumătate a secolului XX conceptul de rasism era definit ca o doctrină, o ideologie, în sensul că rasa determină cultură, şi de aici pretenţiile la superioritate rasială, începând cu anii 1960 conceptul defineşte practici şi atitudini ca şi credinţe, în esenţă un complex de factori care produc discriminare şi excludere rasială.

Deşi teoriile rasiste au fost ireversibil discreditate, unele atitudini şi comportamente persistă, de la ignorare şi segregaţie, la acte de violenţă motivate rasial.

1.1. Discriminarea rasială

Dreptul internaţional contemporan postulează egalitatea în drepturi a tuturor persoanelor şi eliminarea oricărei discriminări.

Carta ONU proclamă ca obiectiv al Naţiunilor Unite respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.

În conformitate cu definiţia Naţiunilor Unite „comportamentele discriminatorii pot lua multe forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal”. În multe ţări au existat şi încă există chiar legi discriminatorii.

1.1.1 Definiţii date discriminării în general

Carta ONU, semnată în 1945, fixează ca obiectiv al Organizaţiei în art. 1 (3) “promovarea şi încurajarea respectării dreptuilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pentu toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”; aceeaşi formulare este reluată în art. 55, în capitolul referitor la cooperarea internaţională economică şi socială.

La fel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, după ce postulează în art. 1 că “Toţi oamenii se nasc liberi şi egali în demnitate şi în drepturi”, prevede în art. 2 că “Orice persoană este îndreptăţită la toate drepturile şi libertăţile prevăzute în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, origine socială, avere, naştere sau alt statut”.

Notăm faptul că noţiunea de “discriminare” nu este folosită nici în Carta ONU, nici în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; accentul era pus pe egalitatea în drepturi, deşi obligaţia de a nu discrimina era implicită.

Pactul internaţional asupra drepturilor civile şi politice prevede într-unul din articole că “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sunt îndreptăţite fără nici o discriminare la protecţia egală a legii. În această privinţă, legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze împotriva discriminării pe orice bază, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, origine naţională sau socială, avere sau alt statut”.

În materie de muncă, Convenţia nr. 111 privind discriminarea cu privire la angajare şi ocupaţie, adoptată în 1958 de Conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii, prevede că fiecare stat se angajează să declare şi să urmeze o politică naţională menită să promoveze, prin metode adecvate condiţiilor şi practicii naţionale, egalitatea de şanse şi de tratament cu privire la angajare şi ocupaţie, cu scopul de a elimina orice discriminare în aceste probleme.

O definiţie mai elaborată a fost dată de Convenţia împotriva Discriminării în Educaţie, adoptată de Conferinţa Generală a UNESCO în 1960.

În sensul acestei Convenţii, disciminarea include “orice deosebire, excludere, limitare sau preferinţă care, fiind bazată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altfel de opinie, origine naţională sau socială, condinţie economică sau deescendenţă, are ca scop sau ca efect anularea sau împiedicarea egalităţii de tratament în domeniul educaţiei, şi îndeosebi:

a) lipsirea unei persoane sau a unui grup de persoane de accesul la educaţia de orice tip sau la orice nivel;

b) limitarea oricărei persoane sau a oricărui grup de prersoane la o educaţie de nivel inferior;

c) supunerea oricărei persoane sau grup de persoane la condiţii care sunt incompatibile cu demnitatea omului”.