Drept

Una dintre cele mai timpurii semne de civilizaţie este practica de a acorda azil

persoanelor care fug de persecuţie în ţări străine. Menţiuni ce aduc în discuţie această practică au

fost găsite, pentru prima dată, în texte scrise acum 3.500 de ani, în timpul înfloririi marilor

imperii în Orientul Mijlociu, precum hitiţii, babilonienii, asirienii, şi egiptenii antici. Trei milenii

mai târziu, protecţia refugiaţilor a devenit mandatul de bază a Agenţiei ONU pentru Refugiaţi,

creată pentru a se ocupa de refugiaţi, în principal, cei care aşteaptau să se întoarcă acasă la

sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta este practic principala organizaţie care

militează pentru drepturile refugiaţilor.

Potrivit Convenţiei privind statutul refugiatului din 1951, documentul de bază al

protecţiei internaţionale a refugiaţilor de şase decenii, refugiatul este o persoană care “în urma

unei temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un

anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o are şi care nu

poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări.”

Scopul principal al protecţiei refugiatului este aceea de a ajuta la găsirea unor soluţii

durabile care să permită refugiaţilor să îşi reconstruiască vieţile cu demnitate şi pace. Există trei

asemenea soluţii preferate de către UNHCR:

1. integrare locală,

2. reîntoarcere în ţara de origine odată ce motivele refugiului au încetat să existe,

3. relocarea într-o ţară terţă, atunci când refugiatul nu mai poate rămâne în ţara care i-a

acordat azil din diferite motive.

În Europa Centrală, numărul de persoane care au primit statut de refugiat sau altă formă

de protecţie internaţională a variat între 3.500 şi 4.400 de persoane pe an, între 2007 şi 2009.

De la înfiinţarea sa în 1950, UNHCR a acordat protecţie şi asistenţă la zeci de milioane

de refugiaţi din toată lumea. Refugiaţii nu beneficiază de protecţie din partea propriului stat -

adesea este chiar propriul stat care îi persecută. Dacă alte ţări nu le permit să intre pe teritoriul lor

şi nu îi ajută o dată ajunşi acolo, atunci îi pot condamna la moarte sau la o viaţă intolerabilă în

umbră, fără susţinere şi fără drepturi.

De reţinut ar fi că, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), a

fost înfiinţat pe 14 decembrie 1950 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Agenţia este

mandatată să conducă şi să coordoneze operaţiuni internaţionale pentru protecţia refugiaţilor.

Scopul său principal este acela de a apăra drepturile şi bunăstarea refugiaţilor şi de a lupta pentru

ca toată lumea să îşi poate exercia dreptul de a solicita azil şi de a găsi refugiu într-un alt stat, cu

opţiunea de a se reîntoarce acasă voluntar, de a se integra local sau de a se restabili într-o altă

ţară, aşa cum am precizat şi mai sus.

4

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE BAZĂ REFERITOARE LA AGENŢIA O.N.U.

PENTRU REFUGIAŢI

I. SCURT ISTORIC

În ceea ce priveşte Agenţia ONU pentru Refugiaţi, aceasta a apărut în urma celui de-al

doilea Război Mondial, cu scopul de a ajuta milioanele de europeni nevoiţi să se refugieze,

având iniţial un mandat de trei ani pentru a-şi termina munca, după care s-ar fi desfiinţat, dar

problema refugiaţilor nu a fost să dispară în trei ani, astfel că în 1956, UNHCR s-a confruntat cu

prima mare urgenţă: influxul refugiaţilor unguri la momentul când Uniunea Sovietică a înăbuşit

revoluţia maghiară. Orice aşteptare că UNHCR va deveni la un moment dat dispensabil nu a mai

existat.

În următorii ani, deplasarea forţată a devenit un fenomen persistent la nivel mondial, iar

în anii 1960, decolonizarea Africii a produs prima deplasare a numeroşilor refugiaţi ai

continentului, necesitând intervenţia UNHCR. În timpul anilor 1970-1980, UNHCR a trebuit să

ajute la situaţii similare în Asia şi America Latină. Până la sfârşitul secolului 20, în Africa

apăruseră noi crize de refugiaţi, dar şi noi mişcări ale refugiaţilor în Europa ca o consecinţă a

războaielor din Balcani.

Un ajutor considerabil a fost oferit de UNHCR, la începutul anilor 2000, la crizele majore

ale refugiaţilor de pe continentul african, precum, Republica Democrată Congo şi Somalia, dar şi

Asia, în special, în cazul situaţiei refugiaţilor afgani care se întinde de 30 de ani. În acelaşi timp,

lui UNHCR i s-a solicitat să îşi folosească experienţa pentru a ajuta numeroasele persoane

deplasate intern. Totodată, Agenţia şi-a extins şi rolul în ajutorarea persoanelor fără cetăţenie

(apatrizi), un grup adesea ignorat, dar care, de fapt, reprezintă un grup de milioane de persoane

aflate în pericolul de a le fi refuzate drepturile de bază pe motiv că nu deţin cetăţenie. În unele

părţi ale lumii, ca de exemplu Africa și America Latină, mandatul original UNHCR, din 1951, a

fost întărit de acorduri asupra unor instrumente regionale de protecţie juridică.

Succesul însă nu a rămas fără ecou, astfel că în anul 1954, Agenţia ONU pentru Refugiaţi

a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa inovatoare în folosul refugiaţilor din

Europa. Un sfert de secol mai târziu, în 1981, UNHCR a primit premiul din nou pentru ceea ce

devenise deja o asistenţă mondială a refugiaţilor, având în vedere şi obstacolele politice

întâmpinate de organizaţie.

Astfel că dezvoltarea pe plan mondial a făcut ca numărul angajaţilor să crească, în sensul

că de la doar 34 de angajaţi la momentul înfiinţării, UNHCR are în prezent peste 8.600 de

angajaţi naţionali şi internaţionali, dintre peste 85% lucrează pe teren. Agenţia activează în peste

125 de ţări, cu angajaţi în peste 400 birouri, majoritatea fiind in zone izolate sau greu de atins.

Azi, UNHCR se ocupă de 33.9 milioane de persoane: 10,5 milioane de refugiaţi, 14,7 milioane

de persoane deplasate intern, 3,1 milioane de refugiaţi reîntorşi în ţările de origine, 3,5 milioane

de apatrizi şi peste 837,000 de solicitanţi de azil. Bugetul UNHCR a crescut de la 300.000 USD

în primul an, până la peste 5,3 miliarde USD în 2014.

5

În decembrie 2003, Adunarea Generală UN a abolit, într-un târziu, cerinţa ca Agenţia săşi

reînnoiască mandatul la câţiva ani. În 2010, UNHCR a marcat 60 ani de la înfiintare, în

deplină cunoaştere a faptului că nevoile umanitare nu vor dispărea.1

II. STRUCTURĂ ŞI CONDUCERE

Agenţia pentru refugiaţi UN este guvernată de Adunarea Generală UN şi de către

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC). Programele bi-anuale ale agenţiei şi bugetul

corespunzător sunt aprobate de către Comitetul Executiv UNHCR, în prezent compus din 98 de

membrii. Programele şi bugetul sunt prezentate de către Înaltul Comisar, în prezent Filippo

Grandi, numit în funcţie de Adunarea Generală a ONU.

Ca şef al organizaţiei, Înaltul Comisar este responsabil pentru direcţionarea şi controlul

UNHCR-ului. El sau ea va direcţiona munca agenţiei cu asistenţa Înaltului Comisar Deputat şi a

Înaltului Comisar Asistent pentru Operaţiunile de Protecţie. Înaltul Comisar raportează anual la

ECOSOC şi la Adunarea Generală despre munca UNHCR-ului

Agenţia are aproximativ 9.700 de angajaţi naţionali şi internaţionali care lucrează în mai

mult de 126 de ţări. Majoritatea operaţiunilor UNHCR sunt în domeniul în care eforturile

principale ale agenţiei sunt controlate dintr-o serie de birouri regionale, Reprezentanţe, birouri

naţionale şi locale, adesea în zone foarte izolate. Operaţiunile dintr-o anumită ţară sunt conduse

de Reprezentanţi ai Înaltului Comisar. Există şi un număr de Reprezentanţi Regionali care sunt

responsabili pentru coordonarea operaţiunilor dintr-o anumită regiune ca Europa Centrală,

compusă dintr-un număr de ţări