Drept

1. Formulati si comentati definitia dreptului

Noțiunea juridică de Drept reprezintă totalitatea regulilor și normelor juridice care reglementează conduita oamenilor în relațiile sociale, într-o colectivitate politic determinată, susceptibile de a fi impuse prin forța coercitivă a statului. Tot prin Drept este desemnată și știința care studiază aceste reguli și norme juridice.

Cuvântul Drept provine din latinescul „directus”, ceea ce înseamnă linie dreaptă, riglă, drept, dar corespondentul termenului juridic este „jus” - drept, dreptate, licit.

În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății.

Dreptul unui om poate fi îngrădit și prin abuz, exercitat de o altă persoană sau grup de persoane.

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate.

Din punctul de vedere al științei Dreptului, prin această noțiune se înțelege atât dreptul pozitiv (ca parte a dreptului obiectiv), cât și dreptul subiectiv.

Prin extensie, prin Drept se înțelege și știința - obiect de învățământ superior - care studiază aceste reguli sub toate aspectele.

2. Morala.

Morala (din latina, moralitas "maniere, caracter, comportament adecvat") e o percepție a comportamentului care diferențiază intențiile, deciziile și acțiunile între cele bune (sau corecte) și rele (sau greșite). Un cod moral e un sitem de moralitate (de exemplu bazat pe o anumită filozofie, religie sau cultură). Morala este o ramură al Eticii, disciplină a filozofiei.

3. Obiceiul sau traditiile populare

In cadrul societatii au existat intotdeauna o serie de reguli de comportament, care au avut ca scop stabilirea unor limite in ceea ce priveste conduita umana. Aceste reguli de conduita, creatie a societatii, au fost impuse membrilor acesteia, pentru o mai buna convietuire, sub forma de norme sociale. Dintre toate normele sociale, obiceiul sau traditia populara se identifica cel mai bine cu notiunea de norma sociala, datorita trasaturilor sale inconfundabile, reprezinta creatia societatii, nascuta din dorintele si aspiratiile fiecarui popor, din durerile, necazurile si trairile lui, din lupta dusa pentru supravietuire, din infrangerile si victoriile avute. Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regula de conduita care a luat nastere in cadrul unei societati si are la baza o repetare voluntara din partea oamenilor.

4. Structura interna (logico-juridice) a normei juridice.

Norma juridică constituie structura internă a dreptului privit în ansamblu, unul din elementele sale constitutive prescriind conduita tipică pe care trebuie s-o urmeze oamenii, drepturile şi obligaţiile acestora. În acest mod, norma juridică devine un factor şi un criteriu unic de îndrumare a conduitei umane, un şablon cu ajutorul căruia statul apreciază conduita oamenilor ca fiind sau nu legală. De aceea se poate definii norma juridică ca fiind o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilită sau recunoscută de către stat, care exprimă voinţa statului şi a cărei respectare obligatorie este garantată de forţa coercitivă a statului, definiţie care reflectă, de altfel, cele mai importante trăsături ale normei juridice.

Structura normei juridice

Din acest punct de vedere structura normei juridice apare ca o structură internă, denumită şi logico-juridică şi ca o structură externă, denumită tehnico-juridică sau tehnico-normativă. Structură internă sau logico-juridică se referă la modul logic de organizare şi construcţie a normei juridice, la componentele sale 16 reciproc dependente ce compun prescripţia juridică şi care, în principiu, sunt în număr de trei: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune, norma juridică având astfel o structură trihotomică.

• IPOTEZA este acea parte componentă a structurii interne sau logico-juridică a normei juridice care stabileşte condiţiile, împrejurările sau faptele în prezenţa cărora ia naştere şi se aplică dispoziţia normei juridice, precum şi categoriile de subiecte la care se referă norma juridică.

• DISPOZIŢIA este acea parte componentă a structurii interne sau logico-juridică a normei juridice care descrie conduita, formată din drepturi subiective şi obligaţi juridice corelative, pe care trebuie să o aibă subiectul normei juridice, descris de ipoteză, în momentul în care se află în condiţiile sau împrejurările prevăzute în ipoteză. Dispoziţia prevede, astfel, fie săvârşirea unei acţiunii, fie o inacţiune, abţinerea de la săvârşirea unei fapte ilicite, impunând, interzicând sau permiţând o anumită conduită sau comportament.

• SANCŢIUNEA este acea parte componentă a structurii interne sau logico-juridică a normei juridice în care sunt prevăzute urmările sau consecinţele nerespectării de către subiectul normei juridice a conduitei prevăzute în dispoziţia normei, precum şi măsurile luate de către instituţiile statului împotriva acestuia.

5. Interpretarea normlor juridice.

In realizarea interpretarii, organul de aplicare intrebuinteaza o serie de metode, prin intermediul carora el reuseste sa stabileasca, in interesul solutionarii cauzei, sensul exact al normei, campul sau de aplicabilitate, efectele si scopul religiei.

• Metoda gramaticala, are ca obiect stabilirea sensului coman­damentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala (sintactica si morfologica) a textului normei juridice. lnterpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text, daca legiuitorul le foloseste in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptiune specific juridica. De multe ori legiuitorul defineste chiar in continutul actului normativ sensul unor cuvinte sau expresii, da definitii unor institutii, cazuri in care sarcina interpretului este sensibil usurata.

• Metoda sistematica, priveste modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.

• Metoda istorica, urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luarea in consideratie a ceea ce se cheama occasio legis imprejurarile social-juridice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii.

• Metoda logica, este cea mai larg intalnita intre procedeele de interpretare a normei juridice. Ea implica aprecieri rationale, realizate prin operatiuni de genera­lizare, de analiza logica a textului normei juridice, de analogie etc., prin aplicarea legilor logicii formale.