Drept Administrativ

CAPITOLUL I

ACTUL ADMINISTRATIV - NOŢIUNEA DE ACT ADMINISTRATIV

1.1.Consideratii cu caracter istoric si de drept comparat.

Conceptul de administraţie publică îşi are originile în interiorul statului. Aristotel a distins trei forme de exprimare a puterii. Acestea pot fi traduse, folosind o terminologie modernă ca friend: putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească.

Statul absolutist, totuşi, a concentrat toate cele trei funcţii într-o singură mână, astfel că diferenţele dintre ele erau de interes pur teoretic. Diferenţierea formelor de putere statală a căpătat relevanţa practică doar odată cu apariţia iluminismului, dar împreună cu noţiunea fundamentală de egalitate şi libertate a indivizilor, a dat naştere la cerinţa ca libertatea individuală să fie garantată faţă de statul absolut atotputernic printr-o separare organizaţională a celor trei puteri.

În vreme ce în statul absolutist activităţile statale ca întreg erau numite "administraţie" sau guvern, separarea organizaţională a puterilor a dus la o îngustare a conceptului de administraţie.

Administraţia, în consecinţă, a devenit componenta puterii executive, care a fost separată de puterile legislative şi judecătorească.

În această schemă organizaţională, nu a mai rămas loc "guvernului", ca sursă independentă de putere, ci doar i-a rămas rolul de conducere, rol managerial în cadrul statului, sarcină ce ţine de domeniul administraţiei.

Principiul separaţiei puterilor a câştigat acces în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în constituţiile ţărilor din Europa. Totuşi, această afirmaţie ar trebui interpretată adăugând că principiul a fost pus în practică cu diferite grade de stricteţe.

Ca o consecinţă, adesea a existat o discrepanţă între funcţiile reale şi realizarea puterilor. Acest lucru a condus la evoluţia diferitelor noţiuni ale administraţiei, una materială şi una organizaţională.

Montesquien a fost primul teoretician care a definit, in termeni apropriati intelesului de astazi, principiul separatiei puterilor in stat. Potrivit acestui principiu, cele trei puteri in stat sunt separate, ele exercitandu-se de catre autoritati diferite, dar existand controlul uneia asupra celorlalte (control si nu subordonare).

Administraţia publică în mod concret constituie activitatea administrativă şi, deci, conceptul de administraţie se concentrează pe specificul activităţii de stat administrative. Administraţia publică în sensul organizaţional este, pe de altă parte, totalitatea organelor administrative, altele decât organele legislativului, ale sistemului judecătoresc şi guvernului.

In Romania, aparitia dreptului administrativ s-a facut prin adoptarea regulamentelor organice (1831-1832). Putem vorbi de existenta unui cod administrativ, elaborat in 1855 sub domnia lui Ghica si anterior aparitiei si dezvoltarii statale a existat administratia publica, dar activitatea desfasurata de aceasta nu putea fi caracterizata ca apartinand dreptului administrativ, cel care formeaza obiectul de studiu al stiintei dreptului administrativ. Chiar si in vremea monarhiei absolute, monarhul detinea in mana sa toate cele trei puteri ale statului (judecatoreasca, legislativa, executiva).

În prezent România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, cu respectarea obligatorie a legilor.

Principiul suveranitatii naţionale presupune ca puterea politica apartine natiunii, care o exercita în mod direct, prin referendum sau prin organele salereprezentative.

Exercitarea suveranitatii prin organe reprezentative este echivalenta cu delegarea de catre popor a dreptului de comanda unor puteri delegate, cum sunt: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.

În conceptia constitutionala clasica, administratia publica reprezinta actiunea puterii executive, bazata pe puterea publica a statului. În aceasta conceptie, administratia reprezinta o sarcina exclusiva a executivului, dar nu singura sarcina a acestuia.

Între executiv si administratia publica exista o corelatie de la întreg la parte. În sens material functional al termenului, executivul presupune acea functie a statului distincta de puterea legislativa si judecatoreasca, prin care se asigura executarea legii, în acceptiunea moderna a termenului.

Executivul presupune doua dimensiuni:

a) guvernarea, respectiv luarea deciziilor esentiale pentru soarta natiunii;

b) administratia, adică ducerea la îndeplinirea sarcinilor cotidiene.

Administratia este un segment al executivului. Statul are recunoscut dreptul originar de exercitare a administratiei publice, dar administratia este exercitata si de colectivitatile locale, prin institutii publice proprii, în virtutea principiului descentralizarii, activitatea purtând denumirea de administratie publica locala.

Administratia publica reprezinta un ansamblu de organe, cuprinzând diverse structuri administrative, care realizeaza activitatea de organizare a executarii si executarea în concret a legii.

În sens material, puntem spune că administratia publica reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de autoritatile administrative de stat sau autonome locale prin care, în regim de putere publica, se executa legile, se emit acte normative cu forta juridica inferioara legii sau se presteze servicii publice.

Într-o societate caracterizata printr-o mare diversitate cum este cea actuala, nevoile umane pot fi îndeplinite atât prin implicarea particularilor în prestarea deservicii publice, cât si prin realizarea acestui lucru de catre administratia publică. Exista unele domenii în care particularii nu pot interveni, cum ar fi: apararea, serviciile diplomatice etc., domenii în care se justifica interventia administratiei publice. Aceasta urmăreşte satisfacerea interesului public, a utilitatii publice în mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii publice;. satisfacerea unor cerinte esentiale comune întregii colectivitati umane, care exced prin amploarea lor posibilitatile particularilor, precum si satisfacerea acelor cerinte, care, prin natura lor, sunt nerentabile si nimeni nu s-ar oferi sa le asigure.

Obiectul administraţiei publice constă în:

- executarea legii, respectiv pregatirea executarii: organizarea propriuzisa si executarea, pâna la faptul material concret;

- emiterea de acte normative cu forta juridica inferioara legii

- prestarea de servicii publice în limitele legii

In activitatea pe care o desfasoara, administratia publica isi manifesta vointa juridica prin emiterea sau adoptarea unor acte juridice administrative. Prin urmare, actul administrativ reprezinta acea forma juridica principala a activităţii organelor administratiei publice, care consta in manifestarea vointei juridice unilaterale, in scopul nasterii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice de drept administrativ.