Drept Comercial

DREPT COMERCIAL

Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial

Dreptul comercial şi dreptul civil sunt cele două ramuri distincte care aparţin dreptului privat. Devenirea lor ca ramuri separate s-a produs în timp, sub forma unui proces de lungă durată, finalizat cu desprinderea din trunchiul dreptului civil şi instituirea altor norme de drept, distincte, compatibile cu natura şi spiritul operaţiilor comerciale. Separarea dintre cele două ramuri ale dreptului privat, cunoscută sub denumirea de dulaismul dreptului privat sau al autonomiei dreptului comercial, nu are însă un caracter total şi absolut. Dreptul comercial rămâne ataşat principiilor fundamentale ale dreptului civil în măsura în care acestea sunt compatibile cu regulile de practicare a comerţului (Petrescu, R., 1995).

Denumirea drept comercial sugerează ideea că dreptul comercial constituie ansamblul de norme juridice care reglementează comerţul (Cărpenaru, St., D., 2012).

O asemenea definire este în mare măsură corectă. Dar, pentru a fi pe deplin înţeleasă noţiunea dreptului comercial este necesar să precizăm noţiunea de comerţ.

În sens etimologic, expresia de “comerţ” provine din latinescul “commercium”, care la rândul său reprezintă o juxtapunere a cuvintelor “cum” şi “merx”, ceea ce înseamnă “cu marfa”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri.

În sens economic, comerţul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul şi, prin aceasta, circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Sub acest aspect, comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până în momentul ajungerii acestora la consumatori.

În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi circulaţia mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. şi obţinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizează fabricanţii sau, în general, întreprinzătorii.

Având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ, dreptul comercial are o sferă mai cuprinzătoare, acesta reglementând activitatea comercială, definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor (http://ebooks.unibuc.ro).

Determinarea obiectului dreptului comercial, a sferei sale de aplicare, este legată de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sitsem.

Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme care permit stabilirea sferei dreptului comercial.

Într-un sitem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Deci, dreptul comercial este un drept profesional; el se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.

Sistemul subiectiv a stat la baza primelor reglementări legale ale activităţii comerciale, anterioare marii codificări a dreptului comercial, de la începutul secolului al XIX –lea. Ulterior, sistemul subiectiv a fost adoptat de Codul comercial german din anul 1900.

Conform sistemului obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, indiferent de persoana care le săvârşeşte. Deci, în acest sistem, normle dreptului comercial se aplică unei categorii de acte juridice, fapte şi operaţiuni, iar nu unei categorii de persoane (Cărpenaru, St., D., 2012).

Sistemul obiectiv afost inspirat de ideile Revoluţiei franceze din 1789, care au impus suprimarea corporaţiilor şi recunoaşterea principiului egalităţii civile. Acest sistem a stat la baza Codului comercial francez din 1807 şi a inspirat reglementările comerciale din alte ţări.

Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal, relaţiile sociale patrimoniale, care prezintă caracter comercial şi, în secundar, relţiile personal-nepatrimoniale.

În legătură cu relaţiile personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comercianţilor persoane fizice sau persoane juridice (societăţi comerciale) – numele comercial, firma, sediul, emblema etc. - în dreptul comercial acestea dobândesc natură patrimonială. În consecinţă, încălcarea lor este apărată printr-o acţiune patrimonială, fie în concurenţă neloială, fie în contrafacere, fie în daune.

Cu toate acestea, în dreptul comercial există şi relaţii personal-nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi, dreptul de a alege şi de a fi ales în organe de conducere ale societăţii (Smaranda Angheni).

Din cele arătate în legătură cu noţiunea de comerţ şi obiectu comercial rezultă elemente pe baza cărora se poate defini dreptul comercial.