Drept Comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din savârsirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor, considerate de lege fapte de comert precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Dupa St. Carpenaru „Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula între persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitia de egalitate juridica.

2. Izvoarele dreptului comercial

a) Constitutia României – prin prevederile sale referitoare la existenta economiei de piata, obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale.

b) Codul Comercial – este principalul izvor al dreptului comercial. El cuprinde norme juridice care reglementeaza faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale si falimentul.

c) Legile comerciale speciale – aparute dupa 1990 si care completeaza golurile lasate de Codul Comercial sau care actualizeaza unele prevederi greu de aplicat ori care nu-si gasesc corespondent în realizarea sociala.

Legea 31/1990 – privind societatile comerciale

Legea 40/1990 – privind impozitul pe dividende

Legea 26/1990 – privind registrul comertului

Legea 11/1991 – privind combaterea concurentei neloiale

Legea 21/1996 – privind concurenta

Legea 64/1995 – privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului

Legea 58/1998 – legea bancara

Legea 99/1999 – privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice

d) Codul civil – ale carui prevederi se aplica în absenta reglementarilor din cadrul comercial si legile comerciale speciale.

e) Legile civile speciale – care au prevederi de interes pentru activitatea comerciala. Dintre acestea exemplificam:

Decretul 31/1954 – privind persoana fizica si persoana juridica

Decretul 167/1958 – privind prescriptia extinctiva

f) Hotarârile si ordonantele Guvernului – care prin prevederile lor reglementeaza unele activitati comerciale cum ar fi de exemplu:

Ordonanta Guvernului 21/1992 – privind protectia consumatorilor;

Ordonanta Guvernului 70/1994 – privind impozitul pe profit

g) Ordinele si regulamentele emise de autoritatile administrativ centrale si locale care au dreptul sa emita norme în domeniul comercial.

h) Uzul (obiceiul sau cutuma) – norme de conduita aparute înaintea legislatiei comerciale, folosite din cele mai vechi timpuri si respectate ca si o norma juridica. În masura în care sunt acceptate, aceste obiceiuri se clasifica în:

- uzuri legislative - izvoare de drept comercial cu aplicare subsidiara si limitata la situatiile prevazute de lege;

- uzuri interpretative – obiceiuri care se aplica prin acordul de vointa al partilor în unele contracte comerciale individuale.

i) Doctrina si practica judiciara – dar numai în masura în care sunt folosite în interpretarea corecta si unitara a legislatiei în domeniu.

3. Faptele de comert (conform art. 3 din Codul Comercial)

Codul Comercial face o clasificare a faptelor de comert, care rezista si pâna astazi desi a generat unele discutii în doctrina:

- faptele de comert obiectiv;

- faptele de comert subiectiv;

- faptele de comert unilaterale sau mixte.

Faptele de comert obiective sunt consacrate de art. 3 din Codul Comercial si sunt considerate obiective dupa natura lor si pentru motive de ordine publica. Acestea sunt:

1. Cumpararile de producte sau marfuri spre a se vinde, fie în natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde , de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert;

2. Vânzarile de producte, vânzarile si închirierile de marfuri, în natura sau lucrate si vânzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi cumparate cu scopul de revânzare sau închiriere;

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert;

4. Cumpararile si vânzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

5. Orice întreprinderi de furnituri;

6. Întreprinderile de spectacole publice;

7. Întreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

8. Întreprinderile de constructii;

9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

10. Întreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, când altul decât autorul sau artistul vinde;

11. Operatiunile de banca si schimb;

12. Operatiunile de mijlocire în afaceri comerciale;

13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14. Cambiile si ordinele în producte sau marfuri;

15. Construirea, cumpararea, vânzarea si revânzarea de tot felul de vase pentru navigatia interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

16. Expeditiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatie;

17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, în contra daunelor si asupra vietii;

18. Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;

19. Depozitele pentru cauza de comert;

20. Depozitele în docuri si întrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.