Drept Comunitar European

CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, care si-a tinut prima sa sesiune la 10 august 1949, poate fi considerata cea mai veche adunare parlamentara internationala pluralista formata din deputati alesi în mod democratic, înfiintata pe baza unui tratat interguvernamental.

SECTIUNEA I

SCURT ISTORIC

Dând expresie principiului democratiei reprezentative, Parlamentul European a fost conceput ca una din principalele institutii Continentale, reprezentând nu numai propriile popoare, dar si celelalte popoare ale Uniunii Europene, legate între ele prin angajamente comune, în efortul concentrat spre progresul si prosperitatea Continentului.

Prevazuta dintru început printre viitoarele institutii europene, impunerea unei adunari parlamentare internationale avea sa se dovedeasca totusi dificila, cel putin la nivelul Marii Europe, cea care se întinde din Suedia pâna în Italia si din Marea Britanie pâna în Elvetia. Reticentele britanicilor fata de orice forma de supranationalitate pe de o parte, problema dureroasa a reintegrarii Germaniei într-o Europa democratica pe de alta parte, prezenta statelor neutre si mândre de neutralitatea lor n-au permis alegerea acestei constituante europene care ar fi generat tot restul.1A trebuit ca acest proiect sa se limiteze la formule mai modeste de integrare europeana si sa se reduca fie numarul statelor participante, fie gradul de supranationalitate parlamentara. Asa se face ca Marea Europa s-a redus la formula valabila si astazi a unui Consiliu al Europei din care lipseste orice supranationalitate si unde Adunarea parlamentara are doar competenta consultativa. Asa se face ca Europa tratatului CECO, apoi a Pietei Comune comporta într-adevar o adunare parlamentara mai puternica, dar în cadrul unei Comunitati a celor Sase, apoi a celor Zece, adica în cadrul Micii Europe.

În fapt, oamenii de stat din Europa anilor 50 au fost nevoiti sa constate ca gradul de supranationalitate al institutiilor europene este invers proportional cu numarul statelor membre. 2

A aparut, asadar, CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului) (1952), apoi CEE (Comunitatea Economica Europeana) si EURATOM (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) (1957) care comportau, fireste, o adunare parlamentara, dar o adunare parlamentara functionând în cadrul unei simple comunitati economice, comunitate redusa initial la carbune-otel, extinsa mai apoi si la alte sectoare ale economiei.

Acesta ar fi punctul de plecare modest al unei adunari care, în 1962, avea sa se încununeze cu titlul impunator de Parlament European.

Ea avea sa cunoasca însa, foarte rapid, un destin prodigios. Pe de alta parte, avea sa-si sporeasca reprezentativitatea pâna la a fi desemnata prin vot universal, devenind astfel prima Adunare parlamentara internationala din istorie aleasa prin vot direct de cetateni apartinând unor natiuni vechi si mândre.

Pe de alta parte, înainte chiar de alegerea sa directa, aceasta adunare va întreprinde o cucerire lenta, dar sistematica de puteri, care a apropiat-o din ce în ce mai mult de un organism parlamentar clasic. În fine, profitând de sporul de prestigiu conferit de votul popular, ea va înceta foarte curând sa se comporte ca adunare a unei Comunitati Economice Europene, pentru a se profila ca adunare politica a unei Uniuni Europene fondata juridic si proclamata la 1 noiembrie 1993.

Înca de la început, organizarea prevazuta între cele sase state semnatare ale tratatelor initiale a avut la baza ideea unei democratii liberale care nu putea fi conceputa fara o modalitate de reprezentare a popoarelor Statelor reunite în Comunitate (art. 20 din Tratatul C.E.C.O. si art. 137 din Tratatul C.E.).