Drept Comunitar - Evolutia Procesului de Integrare Economica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Drept Comunitar - Evolutia Procesului de Integrare Economica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 6 fisiere doc de 108 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I 4
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE ASUPRA GENEZEI, STRUCTURII ŞI EVOLUŢIEI U.E. 4
Secţiunea I-a. 4
Geneza U.E 4
1.Scurt istoric privind integrarea europeană 4
2. Planul Schuman piatra de temelie a UE. 9
Secţiunea a II a. 15
Evoluţia U.E. 15
1.Comunităţile şi Europa Centrală şi de Est. 15
2.INSTITUŢIILE U.E. Prezentare generală. 20
3.Consiliul de Miniştri 24
CAPITOLUL II 27
ACTUL UNIC EUROPEAN ŞI ROLUL LUI ÎN EVOLUŢIA ULTERIOARĂ A U.E 27
SECŢIUNEA I-a 27
Acţiunile premergătoare Actului Unic European care au creatpremisele semnării acestuia 27
SECŢIUNEA a II-a 31
Structura şi conţinutul Actului Unic European 31
SECŢIUNEA a III-a 37
Actul Unic European Concluzii. 37
CAPITOLUL III 39
TRATATUL DE LA MAASTRICHT ŞI EFECTELE LUI ASUPRA INTEGRĂRII ECONOMICE, POLITICE ŞI SOCIALE 39
SecţiuneaI-a 39
Politica economică şi monetară în lumina modificărilor aduse prin Tratatul de la Maastricht. 39
1. Consideraţii generale. 39
2. Politica economică 39
3. Politica monetară. 43
Secţiunea a II-a 46
Evoluţia politicii în tratatul de la Maastricht 46
1. Prevederile Tratatului de la Maastricht referitoare la politica externă şi securitate comună 46
2. Prevederile Tratatului de la Maastricht referitoare la cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. 49
Secţiunea a III-a. 51
Politica socială aşa cum reiese din Tratatul de la Maastricht 51
CAPITOLUL IV 58
TRATATUL DE LA AMSTERDAM : MATURITATE COMUNITARĂ 58
Secţiunea I 58
Uniunea Europeană şi cetăţenii 58
1. Scurt istoric 58
2. Drepturile cetăţenilor 59
Secţiunea a II-a 63
Identitatea exterioară a Uniunii. 63
Secţiunea a III-a 66
Instituţiile 66
Secţiunea a IV-a 69
Tratatul "Reformei instituţionale" de la NISA 69
1. CONSIDERAŢII GENERALE 69
2. REFORMAINSTITUŢIONALĂ 73
3. DISPOZIŢII FINALE 78
CAPITOLUL V 81
SOLUŢII ŞI PERSPECTIVE ALE INTEGRĂRII ROMÂNIEI ÎN U.E. CONCLUZII FINALE. 81
Secţiunea I-a. 81
Posibilitatea şi oportunitatea integrării economice a României în U.E. 81
Secţiuneaa II-a 87
Soluţii complementare integrării economice a României în U.E. 87
Secţiunea a III-a 92
Persperctivele relaţiilor dintre România şi U.E. 92
Secţiunea a IV-a 98
Concluzii finale 98
ANEXE 102

Extras din document

Capitolul I

Consideraţii introductive asupra genezei, structurii şi evoluţiei U.E.

Secţiunea I-a.

Geneza U.E

1.Scurt istoric privind integrarea europeană

Până să se cristalizeze într-un concept politic şi să devină ţelul pe termen lung al statelor membre ale Comunităţii Europene, idealul europen a rămas necunoscut tuturor cu excepţia filosofilor şi vizionarilor. Noţiunea de “Statele Unite ale Europei” a fost parte dintr-un vis umanist-pacifist care a fost zdruncinat de conflicte ce au adus atât de multă distrugere şi suferinţă continentului european în prima jumătate a acestui secol.

Viziunea unei noi Europe care să transceadă naţionalismul antagonist a luat naştere în cele din urmă din mişcările de rezistenţă care izvorâseră pentru a face faţă totalitarismului din timpul celui de-al doilea război mondial.

Aldiero Spinelli, federalist italian şi Jean Monet, sursa de inspiraţie pentru Planul Schuman care a condus la formarea CECO în 1951, au fost principalii reprezentanţi a două moduri de abordare: cel federalist şi cel funcţionalist, menite să furnizeze imperativul de integrare europeană.

Esenţial abordării federaliste este ideea că, ceea ce este local, regional, naţional, pe de o parte şi autorităţile europene, pe de altă parte, ar trebui să coopereze şi să se completeze reciproc.

Abordarea funcţionalistă pe de altă parte favorizează un transfer gradat al suveranităţii dinspre nivelul naţional spre cel comunitar.

Astăzi cele două abordări au fuzionat în convingerea că autorităţile naţionale şi cele regionale trebuie să se conjuge independent şi democratic cu instituţiile europene responsabile pentru aceste teritorii în care acţiunea conjugată este mai eficientă decât acţiunea individuală a statelor: piaţa unică, politica monetară, externă, piaţa locurilor de muncă, protecţia mediului, politica de apărare, crearea unei arii de libertate şi de drept.

Astăzi, în anul 2001, U.E. este un monument dedicat pionierilor, deschizătorilor de drumuri, celor care au pus piatra de temelie, drumului comunitar. Astfel Uniunea a devenit o avansată formă de integrare multisectorială, competenţa sa extinzându-se asupra: economiei, industriei, politicii, drepturilor cetăţenilor.

Astfel, Tratatul de la Paris care a dus la formarea CECO în 1951, tratatele de la

Roma care au stabilit CEE şi EURATOM în 1957, îmbunătăţite de Actul Unic European în 1986, Tratatul de la Maastricht cu privire la U.E. din 1993, care aduce pentru prima oară în prim plan formula “abandon de suveranitate”, Tratatul de la Amsterdam din 1998, şi nu în ultimul rând, Tratatul Reformei Instituţionale de la Nisa din 2000, au format baza constituţională a Uniunii, unind membrii săi mai mult decât orice convenţie obişnuită între suveranităţile statelor.

În concluzie, U.E. a reuşit să genereze o legislaţie cu aplicabilitate directă şi să confere drepturi specifice pe care cetăţenii săi se pot baza.

Iniţial, activităţile Comunităţii s-au restrâns asupra creării pieţei comune a cărbunelui şi oţelului, între Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda, Franţa şi Germania. În perioada postbelică, Comunitatea a fost văzută în primul rând ca o măsură de securitate, deoarece a reuşit să adune în structurile sale instituţionale atât pe învingători, cât şi pe învinşi, dându-le posibilitatea de a coopera de pe poziţii egale.

În 1957, după ce Adunarea Naţională a Franţei a respins Comunitatea de Apărare Europeană, cei 6 au decis să creeze o Comunitate economică bazată pe libera circulaţie a forţei de muncă, a bunurilor şi serviciilor. Astfel, taxele vamale asupra bunurilor manufacturate au fost anulate pe data de 1 iulie 1968, iar politica agrară şi cea comercială au fost încetăţenite pânălasfârşitul deceniului.

Succesul celor 6 a determinat state ca Danemarca, Irlanda şi

Marea Britanie să ceară statutul de membru al comunităţii. Ele au fost în final admise în anul 1972, în urma unor negocieri dificile purtate cu Franţa, unde generalul de Gaulle a folosit dreptul de veto de două ori, o dată în 1961 apoi în 1967.

Aceasta a fost prima lărgire a Comunităţilor sporind numărul la 9 în 1973, şi a fost corelată cu o accentuare, aprofundare a sarcinilor Comunităţii, conferindu-i-se responsabilitate pentru chestiuni: ecologice, sociale şi nu în ultimul rând politice sau regionale.

Fisiere in arhiva (6):

  • Drept Comunitar - Evolutia Procesului de Integrare Economica
    • Anexe
      • Anexa1.doc
      • Anexa2.doc
      • Anexa3.doc
    • Bibliografie.doc
    • Cuprins.doc
    • Lucrare de diploma.doc