Dreptul Concurenței Comerciale în România

Noţiuni introductive în domeniul dreptului concurenţei comerciale

Concurenţa reprezintă un factor esenţial pentru bunăstarea consumatorului deoarece contribuie la creşterea calităţii produselor şi serviciilor şi implicit la stabilirea unui raport optim calitate-preţ şi a unor preţuri competitive.

Mediul concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale care reprezintă obiectul sau efectul înţelegerilor sau a practicilor concertate între agenţii economici, de abuzul de poziţie dominantă a unor agenţi economici puternici; de asemenea, concurenţa poate fi distorsionată prin subvenţiile acordate de stat unor agenţi economici, ceea ce le creează o poziţie avantajoasă în raport de ceilalţi concurenţi. [M Dumitru]

Noţiunea „dreptul concurenţei” reprezintă ansamblul de reglementări destinate să asigure, în raporturile de piaţă interne şi internaţionale, exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici, societăţi comerciale în lupta pentru câştigarea, păstrarea şi extinderea clientelei. [Vasile Iancu]

O societate comercială (abreviat S.C.) reprezintă o asociație de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiții de capital, urmărindu-se obținerea unor beneficii comune. Societatea comercială este uneori privită ca subordonată întreprinderii (companiei).

Există societăți în nume colectiv, în cazul cărora se asociază un număr mic de persoane în vederea întemeierii unei întreprinderi comerciale sau industriale. Contribuția fiecărei persoane este atât sub formă de capital, cât și de muncă; obligațiile trebuie asumate nelimitat de către toți asociații. [wikip]

[1.] Maria Dumitru, „Dreptul concurenţei”, Editura Institutul european, Iaşi, 2011.

[2.] Vasile Iancu, Cristian Sabin Iancu, „Dreptul concurenţei comerciale”, Editura Siterh, Craiova, 2009.

[3.] http://ro.wikipedia.org/wiki/Societate_comercial%C4%83

Aplicarea Dreptului concurenţei comerciale în România

Dreptul concurenţei comerciale reglementează fapte perfect distincte, care scapă de sub egida Dreptului comercial. De exemplu denigrarea unui rival, confuzia provocată deliberat cu produsele acestuia, practicile concentrate de tip monopolist, abuzul de poziţie dominată pe piaţă, dumpingul şi subvenţiile de export.

Opinia majoră este fundamentată pe ideea că această ramura de drept are ca obiect atât reglementările menite să asigure şi să menţină concurenţa cât şi pe cele destinate să reprime concurenţa neloială.

Obiectul dreptului concurenţei îl constituie pe de o parte protecţia pieţei prin reprimarea practicilor monopoliste, restrictive de concurenţă iar pe de altă parte protecţia concurenţilor înşişi prin reprimarea manifestărilor de concurenţa neoneste.

Obiectul dreptului concurenţei îl constituie relaţiile sociale ce se stabilesc între comercianţi în procesul concurenţei comerciale.

Problema relaţiilor dintre dreptul comunitar al concurenţei şi dreptul naţional este una dintre cele mai delicate, având în vedere că extinderea unui drept comunitar, care să domine drepturile naţionale nu este dorită.

T.U.E.(Tratatul privind Uniunea Europeană) a lăsat statelor membre o anumită libertate în a-şi amenaja intern economiile naţionale. Fiecare întreprindere este supusă dreptului naţional al ţării căreia îi aparţine; în fiecare stst membru există reguli de concurenţă, dar în aceste condiţii poate apărea o dualitate a regulilor aplicabile, întrucât un acord sau o situaţie dată pot fi supuse, în acelaşi timp regulii de drept comunitar dar şi regulii de drept intern.

Desigur, dacă înţelegerea nu cade sub incidenţa dreptului comunitar aceasta nu împiedică aplicarea legii interne. Însă în momentul în care o practică restrictivă de concurenţă intră în câmpul de aplicare al dreptului naţional cât şi a celui comunitar problema care se pune este de a şti dacă dreptul naţional, în mod egal aplicabil, exclude aplicarea dreptului naţional, în mod egal aplicabil sau dacă dreptul comunitar şi cel naţional se aplică simultan şi cumulativ.