Dreptul de Aparare - Aparatorul, Instrument al Asistentei Juridice

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Dreptul de Aparare - Aparatorul, Instrument al Asistentei Juridice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 102 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dragomir Popescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE.
Sectiunea 1: Dreptul de aparare- drept fundamental al omului
( aparitie si evolutie)
Sectiunea 2 : Consacrarea dreptului de aparare in legislatia romana.
CAPITOLUL II.DREPTUL LA APARARE, DREPT COMPLEX.
Sectiunea 1 : Caracteristicile dreptului de aparare.
Sectiunea 2 : Manifestarea dreptului de aparare.
Sectiunea 3: Diferenta intre dreptul la aparare si
reprezentarea inculpatului in procesul penal
CAPITOLUL III. APARATORUL, INSTRUMENT AL
ASISTENTEI JURIDICE.
Sectiunea 1 : Elementele organizatorice ale profesiei de avocat.
Sectiunea 2: Suspendarea si incetarea calitatii de avocat.
Disciplina si raspunderea disciplinara.
Sectiunea 3 :Felurile asistentei juridice.
Sectiunea 4: Atributiile aparatorului (drepturile si indatoririle).
Sectiunea 5: Pozitia procesuala a aparatorului in procesul penal.
Sectiunea 6 : Reprezentarea.
CAPITOLUL IV. SISTEMUL SANCTIONATOR PREVAZUT PENTRU
INCALCAREA DREPTULUI DE APARARE IN
PROCESUL PENAL.
Sectiunea 1: Nulitatea actelor de procedura incheiate
cu nerespectarea dreptului de aparare.
Sectiunea 2 : Sanctiunea nulitatii in cazul nerespectarii dispozitiilor
Art.6 din Codul de procedura penala
CAPITOLUL IV.CONCLUZII

Extras din document

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE.

Sectiunea 1: Dreptul de aparare- drept fundamental al omului

( aparitie si evolutie)

Dezvoltarea comunitatilor umane a impus crearea unei forme organizatorice a acestora, ceea ce a dus la aparitia celei mai importante structuri ale omului, care este statul.In cadrul statal, oamenii au inteles necesitatea statuarii unor norme care sa le guverneze activitatile.Astfel, au aparut treptat primele norme de drept, intial nescrise, dar mai apoi, pe masura evolutiei societatii, s-au impus normele scrise.Amintim aici unele din cele mai vechi legiuiri scrise, precum Codul lui Hamurabi.

Din noianul de norme create de om pentru desfasurarea in bune conditii a vietii sociale, se detaseaza ca importanta cele care statueaza respectul ce trebuie sa existe intre oameni, sub aspectele integritatii corporale, a demnitatii, a valorilor sociale esentiale, in general. Atentia deosebita deriva din faptul ca sanctiunile incalcarii unor astfel de norme sunt dintre cele mai grave( privarea de libertate, amenda) si din aceea ca ilicitul penal reprezinta una dintre cele mai grave incalcari ale ordinii de drept, cunoscuta sub denimirea de infractiune.

Persoanelor care savarsesc asemenea fapte li se apreciaza vinovatia sau nevinovatia in cursul procesului penal, care o data finalizat poate genera consecinte foarte grave. De aceea, legiuitorul roman si toate legiuirile internationale reglementeaza dreptul de aparare pentru cel ce se gaseste in fata instantelor penale, deoarece astfel se acorda ocrotire nu numai intereselor individuale ale cetatenilor, ci in acelasi timp si intereselor generale ale societatii de a stabili adevarul in cauzele penale aflate spre solutionare pe agenda organelor judecatoresti. In acest fel se evita erorile si se ajunge la o justitie eficace.

Dreptul de aparare este un drept fundamental al omului a carui aparitie se situeaza in perioada antichitatii, la Aristotel sau la filosofii stoici. In dreptul roman era inscrisa regula ca nimeni nu poate fi judecat, nici macar sclavul, fara a fi aparat. Desigur, este vorba de forme incipiente de aparitie a drepturilor fundamentale ale omului.

Adevarate preocupari de a privi pe om ca pe o fiinta autonoma, cu personalitate proprie, cu drepturi tinand de fiinta sa idividuala si nu ca o parte nedistincta a societatii, au inceput o data cu epoca Renasterii, etapa care a insemnat o grandioasa reinnoire in Europa secolelor IV-VI in toate domeniile.

In secolele 17-18 rationalistii, precum Hugo Grotius, J.J. Rousseau, Thomas Hobbes vor pune progresiv bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului, privite ca expresie a unui drept natural.

Mai tarziu prin crearea Organizatiei Natiunilor Unite s-a deschis o noua era in ceea ce priveste relatiile dintre state, trecandu-se la elaborarea unor insrumente juirdice in domeniul drepturilor omului, ce au cunoscut noi dimensiuni.Pe fundamentul mentinerii pacii si securitatii si a cooperarii dintre state a fost elaborata Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in 1948, ca document international fundamental al drepturilor inalienabile si inviolabile ale tuturor oamenilor.

Declaratia prevede interzicerea torturii si a pedepselor umilitoare si degradante, a condamnarii pentru actiuni sau omisiuni care nu constituie fapte penale in momentul producerii lor. De asemenea, se recunoaste dreptul fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru a-i proteja drepturile, de a fi audiata in mod nemijlocit in public in fata instantelor, nu in ultimul rand de a se apara impotriva oricaror invinuiri ce i se aduc.

Se impune precizarea ca datorita caracterului inovator si cuprinzator, Constitutia Romaniei din 1991 se refera explicit la Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 20 alin.1, prevazand expres ca dipozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia. Nominalizarea acestui document in Constitutia Romaniei schimba natura acesteia dintr- un document politic intr-unul juridic.

In prezent la nivel european exista un document asemanator Declaratiei, de o mare importanta si anume Conventia Europeana a Drepturilor Omului, semnata in 1959 de statele membre ale Comunitatilor Europene. Aceasta la art.6 precizeaza ca beneficiaza de dreptul la aparare orice persoana care este supusa statuarii in mod public in legatura cu o cauza judiciara, relativa la contestarea unor drepturi sau obligatii cu caracter civil, respectiv in legatura cu temeinicia unei acuzari in materie penala.

Curtea a apreciat ca intr-o sociatate democratica in sensul Conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important, incat o interpretare restrictiva a art.6 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii. De asemenea, s-a atras atentia ca statele nu pot imprima unei cauze penale o nuanta administrativa, pentru ca astfel sa o scoate de sub incidenta art.6. Astfel, accesul la un forum judiciar trebuie sa fie real si nu numai formal, asa cum si aparerea trebuie sa asigure o protectie atat in fapt cat si in drept , mai ales cand dreptul la asistenta judiciara gratuita, atunci cand interesele justitiei o cer, este obligatorie.

In spiritul CEDO s-a apreciat ca statul nu poate restrange or suprima controlul judecatorilor in anumite domenii si nici interveni in activitatea judecatorilor, dar pe de alta parte, daca o anumita cauza ridica probleme ce necesita un nivel de cunostinte profesinale ridicat, statul nu trebuie sa lase pe cel acuzat sa raspunda singur acestor exigente profesionale.

Insiruirea acestor drepturi la art.6 pct.3 din CEDO nu este exhaustiva; desi drepturile respective apartin acuzatului, nu este exclusa extinderea apicarii lor si in procesele civile si pentru toate partile. Pentru a se asigura un proces echitabil art.6 pct.3 este aplicabil nu numai in fata instantei, ci in toate fazele si etapele procesului.

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Dreptul de Aparare - Aparatorul, Instrument al Asistentei Juridice.doc