Dreptul European

,,Europa unită (...) nu este un expedient modern, economic sau politic, ci un ideal pe care toate spiritele moderne, cele departe văzătoare, l-au aprobat de un mileniu’’ Denis de Rougemont

1.Definitia dreptului

În definirea dreptului se confrunta nu numai opiniile strict juridice, ci si cele din domeniile cunoasterii filozofice, sociologice, istorice, economice, axiologice, antropologice, etice. Varietatea definitiilor dreptului este determinata îndeosebi de pozitia pe care se situeaza cel care o formuleaza, de domeniul cunoasterii caruia îi apartine. Totodata, diversitatea definitiilor mai este conturata si de pozitia ideologica sau doctrinar 141e413b a, de curentul istoric pe care-l reprezinta teoreticianul, fapt ce se reflecta în accentul pus pe unul sau altul dintre elementele ce intra în sfera definitiei. Se discuta astfel despre drept ca un ansamblu de norme ce reglementeaza relatiile sociale, ca rezultat a unei conventii (contract) prin care suveranitatea nelimitata are legitimitate în dreptul individual (natural) delegat de fiecare individ, ca instrument de represiune a statului; ansamblul prescriptiilor investite la nevoie cu forta de constrângere a statului etc.

Immanuel Kant : "Dreptul este totalitatea conditiilor în care vointa libera a fiecaruia poate coexista cu vointa libera a tuturora, în conformitate cu o lege universala a libertatii";

Mircea Djuvara (tot pe optica lui Kant si a succesorilor) – Dreptul este "norma neconditionata de conduita rationala referitoare la faptele externe (exterioare) ale persoanelor în contact cu alte persoane";

Eugeniu Sperantia – Dreptul este "un sistem de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justitie realizabila sa se asigure un maximum de sociabilitate într-un grup social determinat";

Literatura de specialitate, încercând o sintetizare a acestor definitii stabileste ca "dreptul este reprezentat de sistemul normelor elaborate si consacrate (preluate) de catre puterea de stat, norme ce orienteaza comportamentul uman în conformitate cu setul de valori al unei societati, stabilind drepturi si obligatii, principii si definitii, structuri si relatii de organizare si activitate sociala a caror respectare este obligatorie, fiind asigurate le nevoie de forta coercitiva a puterii publice" (Gh. Bobos, Teoria generala a dreptului).

2. Definitia dreptului european

Pornind de la definitia dreptului, în general, în literatura de specialitate s-a stabilit ca dreptul european este format din totalitatea normelor si regulilor de conduita obligatorii cuprinse în tratatele si actele institutiilor comunitare.

În sensul strict al termenului, dreptul european este reprezentat de tratatele constitutive (drept primar), precum si de regulile continute de actele emise de institutiile comunitare în aplicarea acestor tratate (drept derivat).

În sens larg, dreptul european înglobeaza ansamblul regulilor de drept aplicabile în ordinea juridica comunitara. Asadar, este vorba în egala masura de principii generale de drept, de jurisprudenta Curtii, de dreptul rezultat din relatiile externe ale Comunitatilor si chiar de dreptul complementar, rezultat din actele conventionale încheiate între statele membre pentru aplicarea tratatelor. De altfel, aceste reguli de drept constituie o parte din ceea ce numim acquis comunitar.

Dreptul European poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice prin care se consacră structurile, rolul şi funcţiile instituţiilor europene, precum şi raporturile acestora cu instituţiile naţionale in îndeplinirea obiectivelor de progres şi dezvoltare ale popoarelor Continentului.

3. Obiectul dreptului european

Obiectul dreptului european rezultă şi din diferitele hotărari ale Curţii de Justiţie, prin care se surprind trăsături specifice de natură a-i substanţia ,, caracterul distinct în sistemele juridice’’ . Curtea de Justiţie atrage atenţia asupra faptului că prin reglementările adoptate s-a instituit ,, o Comunitate de durată nedeterminată dotată cu instituţii proprii, cu personalitate juridică proprie, cu capacitate juridică, cu cu capacitate de reprezentare internaţionalăşi cu puteri reale izvorate dintr-o limitare de competenţe sau dintr-un transfer de atribuţii ale statelor membre către Comunitate’’ . Se apreciază că s-a creat ,, un drept aplicabil resortisanţilor’’ şi statelor europene .