Dreptul Familiei

Abrevieri

Art. = articol

alin. = alineat

art. = articolul

C.D = Culegere de decizii ale tribunalului Suprem pe anii ...

C. civ = cod civil

C. proc. civ. = Cod procedură civilă

C. proc. pen. = Cod procedură civil

D. = dreptul

Dec. civ. = decizia civilă

Hot. = hotărâre

H.G. = Hotărârea Guvernului

J.N. = justiţia nouă

Jud. = judecătoria

Jud. Sec. = Judecătoria sectorului

L. P. = legalitate populară.

M. of. = monitorul oficial

nr. = numărul

ord. = ordonanţă

op. cit. = opera citată

p. = pagina

pp. = paginile

R.R.D. = revista română de drept

Trib. = tribunal

Trib. Superm. Tribunalul Superm

I. Introducere

Familia, ca formă specifică de comunitate umană, constituie obiectul de cercetare a numeroase ştiinţe, fiind o realitate socială prin care se realizează o comunitate de viaţă între cei ce o compun.

Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită la baza căreia se află încrederea şi dragostea reciprocă dintre soţi, deplina egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie şi unitatea dintre interesele personale şi cele sociale. Constituind o uniune liber consimţită între bărbat şi o femeie, căsătoria are ca scop întemeierea unei familii.

Naşterea, dezvoltarea şi consolidarea raporturilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, motivul determinant şi necesar încheierii acesteia.

Din punct de vedere social, familia constituie nucleul primar reunit prin căsătorie, legătură de sânge şi adopţie. În zilele noastre familia este considerată o unitate sociologică şi psihologică şi se caracterizează prin raporturi de rudenie între persoanele ce o alcătuiesc.

Familia oferă identitate socială, dispune de un anumit buget comun şi un sistem de convieţuire, relaţii de dependenţă afectivă, spontană, intimitate, dar şi de distanţe psihologice nuanţate, distribuţie a coparticipării şi responsabilităţii educative şi de întrajutorare.

Familia dă naştere la o serie de relaţii patrimoniale între membrii ei, care constituie bază materială a existenţei şi consolidării familiei, consecinţa raporturilor personale dintre ei.

Regimul matrimonial, regulile ce conduc raporturile patrimoniale dintre soţi, precum şi relaţiile dintre ei şi terţele persoane, reflectă noile principii ce stau la baza familiei şi anume egalitatea bărbatului şi a femeii precum şi creşterea şi educarea copiilor minori în bune condiţii.

Întrucât familia stă la baza societăţii, statul trebuie să participe în mod activ la legalizarea, normalizarea şi controlul efectiv al aspectelor umane, sociale şi patrimoniale prin determinarea de principii care, traduse în legi, să asigure buna dezvoltare a relaţiilor de familie. Apărarea drepturilor personale şi respectarea lor face ca şi în cadrul căsătoriei, principalul drept, cel de proprietate, să fie acordată o atenţie deosebită, susţinută normativ. Deoarece forma de proprietate specifică căsătoriei este proprietatea în devălmăşie, stingerea drepturilor în cauză se face prin procesul de partaj, doar prin câteva căi şi nu în orice moment, acesta fiind determinat de situaţia matrimonială a soţilor: în timpul căsătoriei şi numai pentru motive temeinice.

II. Bunurile comune

II.1. Art. 30 din Codul familiei, dispune ca "bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor".

Art. 31 din C. familiei stabileşte bunurile ce sunt proprii fiecărui soţ, bunuri care deci nu intră în masa bunurilor comune. Un bun este comun dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ următoarele condiţii:

a) este dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei

b) nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le consideră bunuri proprii

Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate bunuri comune, în condiţiile arătate, deoarece legea presupune că ambii soţi au o contribuţie la această dobândire.

Contribuţia poate fi directă, constând în muncă sau mijloacele ambilor soţi, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune.

Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei şi deci bunul dobândit de oricare dintre soţi, în condiţiile precizate, este comun chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobândire. Prin urmare, contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege, dar nu este o condiţie pentru considerarea bunurilor ca fiind comune.

De această contribuţie se ţine seama pentru determinarea părtilor ce se cuvin

soţilor în cazul împarţirii bunurilor.

Noţiunea de bunuri desemnează atât bunurile corporale, adică lucrurile mobile şi imobile, cât şi bunurile incorporale, adică drepturile reale, drepturile de creanţă şi acţiunile privind drepturile patrimoniale.

Bunurile pot deveni comune fără a distinge dacă sunt mobile sau imobile, corporale sau incorporale.