Dreptul la apărare

Introducere

Art. 24 - Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Sarcinile de bazăa jurisprudenței pot fi realizate numai prin respectarea drepturilor și intereselor legale ale omului. Neîncalcarea drepturilor personalității, combinarea armonioasă a intereselor personale și obștești cu cele ale statului e o condiție nestingherită a unui stat de drept. Dintre multitudinea drepturilor ce le are omul un loc important îl are dreptul învinuitului, inculpatului și condamnatului la apărare.

Acestui principiu i se atribuie un loc aparte în sistemul principiilor unui stat democratic . Înfăptuirea dreptului la apărare e nu numai o manifestare a democratismului , dar și o condiție necesară pentru realizarea eficientă a justiției. În principiul asigurării învinuitului dreptul la apărare își găsesc reflectate umanismul și democratismul justiției. Realizarea acestui principiu contribuie la înfăptuirea funcției educative a educației.

Dreptul la apărare constituie un drept fumdamental de tradiție, în mod obișnuit încadrat în prima generație de drepturi, pentru garantarea căruia statul trebuie să se abțină de la orice ar putea limita posibilitățile unei persoane de a se apăra în instanța. Tezele proiectului de constituție precizau că "dreptul la apărare este inviolabil. Nimeni nu poate fi împiedicat să beneficieze ,în orice fază a procesului,de asistență unui apărător ales."

În cadrul dezbaterilor priviind adoptarea constituției cu privire la acest text au fost formulate două amendamente,ambele respinse.

Se consideră că cele două articole ale art. 24 din Constituție cuprind corect conținutul dreptului de apărare sub cele două accepțiuni ale sale.

În sens larg,se referă la totalitatea drepturilor și regulilor procedurale ce permit părților implicate în procese, să se apere împotriva acuzațiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăției lor și justețea propriilor afirmații și contestând învinuirile ce i se aduc, de asemenea în acest sens,dreptul la apărare nu exclude posibilitatea părților de a se apăra singure în cursul procesului ,precum și obligația organului judiciar de a avea în vedere din oficiu toate aspectele care sunt în favoarea părții, această decurgând din rolul sau activ care se manifestă independent de activitatea sau poziția părților.

În sens restrâns,dreptul la apărare desemnează posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la serviciile unui avocat, deasemenea,în acest sens,dreptul la apărare se referă exclusiv și limitativ doar la asistență juridică profesională, adică folosirea unui avocat.

Garantarea dreptului de apărare constituie o obligație ce revine statului. Aceasta se află în strânsă corelație cu principii procesuale fundamentale precum cel al egalității sau al aflării adevărului. Toate aceste veritabile obligații, stabilite pentru organele judiciare fac ca protecția părților să fie una reală , credibilă.

Exercitarea dreptului de apărare presupune însă ,în primul rând ,existența unor drepturi procesuale pentru părțile din proces,ce oferă acestora din urmă posibilitatea de a invoca interesele lor legitime în solționarea cauzei, atât față de celelalte părți ,cât și față de ceilalți participanți, și această pe tot parcursul procesului. Prin intermediul garanțiilor procesuale, aceste drepturi pot fii realizate în mod concret,în funcție de poziția procesuală a fiecărei părți și de interesul sau în soluționarea cauzei.