Dreptul la Informație - Drept Fundamental al Omului

INTRODUCERE

După decembrie 1989 au intervenit în viaţa publică modificări radicale în ceea ce priveşte libertăţile cetăţăneşti democratizarea vieţii politice şi funcţionarea autorităţile publice. Au crescut rolul importanţa şi posibilităţile de influenţare a vieţii noastre de către aleşii societăţii civile dar şi ai mass-mediei. În noul context apărut s-a impus regândirea accesului cetăţenilor la informaţie în general şi în mod special la cea de interes public pentru realizarea neîngrădită a acestuia.

Alinierea noastră la standardele statutului de drept şi reforma instituţiilor statului presupun existenţa reglementărilor legale referitoare la accesul şi circulaţia informaţiei publice. De aici decurg toate elementele legate de transparenţa corectitudinea şi răspunderea autorităţilor publice în raport cu cetăţenii.

Lipsa transparenţei are două efecte grave. În primul rând îi pune în dezavantaj pe cei deja defavorizaţi cei săraci cei lipsiţi de educaţie care obţin cu mare dificultate documentele ce li se cuvin şi în acelaşi timp duce la creşterea corupţiei a costurilor de tranzacţie aferente din administraţie principala piedică în cazul investitiilor străine şi o barieră în calea creşterii economice.

Transparenţa trebuie înţeleasă ca un instrument politic pentru realizarea unei administraţii performante a creşterii economice a protejării cetăţenilor celor mai defavorizaţi din punct de vedere social.

În prezent în ciuda eforturilor făcute de către autorităţile publice se constată o lipsă de încredere a cetăţeanului în unele din instituţiile fundamentale ale statului român. Crearea unui cadru potrivit a libertăţii la informaţie este prima condiţie pentru reaproprierea autorităţilor publice de cetăţeni. Se impune deci educarea cetăţenilor pentru a fi capabili să monitorizeze activităţile autorităţilor publice iar structurile formale şi informale să se implice pentru construirea unui regim democratic autentic. Diferenţa dintre un regim care promovează transparenţa instituţională şi un regim politic închis constă în poziţia dominantă a guvernului. Aceasta trebuie contracarată prin informarea adecvată a publicului. Numai în acest fel poate fi depăşită una dintre principalele sechele ale fostului regim totalitar pasivitatea civică. O atitudine activă din partea autorităţilor publice pentru asigurarea unui nivel minimal de informare asupra procesului decizional şi a rezultatelor acestuia ilustrează starea de normalitate a societăţii româneşti. Este vizibil că se fac eforturi atât din partea autorităţilor cât şi a cetăţenilor. Acest proces nu se poate realiza imediat are nevoie de timp pentru ca cetăţenii să înveţe să conştientizeze şi să-şi cunoască drepturile garantate prin Constituţia României dar şi prin documentele internaţionale. Până în 1989 România a fost o ţară caracterizată printr-un regim politic închis pentru ca după decembrie 1989 cetăţenii români să se vadă puşi în faţa unui nou mod de guvernare democratic care presupune existenţa unor drepturi şi libertăţi fundamentale garantate. Printre acestea se numără şi dreptul la informaţie.

Cap. I Drepturile şi libertăţile fundamentale – Consideraţii generale

1.1 Noţiunea de drepturi şi libertăţi fundamentale şi natura lor juridică

Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt înscrise în constituţiile diferitelor state conform semnificaţiei care li se atribuie în diverse perioade istorice. Astfel unele state nu au constituţii scrise sau nu au avut la început. Totuşi chiar şi în aceste situaţii un set de drepturi şi libertaţi fundamentale au fost afirmate în declaraţii şi în acte constituţionale de timpuriu. O analiză a drepturilor şi libertăţilor omului presupune o viziune modernă transdisciplinară şi sistematică nedogmatică care să permită să se înţeleagă că ele sunt universale nedisociabile şi interdependente. Această viziune se impune atât pe dimensiunea istorică dar şi în dimensiunea lumii contemporane în complexitatea ei.