Dreptul la Libertatea de Exprimare

Prevederile Articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Dreptul la expresie şi la o presă liberă era o manifestare a ideilor iluministe şi arăta încrederea în raţiunea umană, care a depăşit modul feudal de raportare la viaţa socială. În 1790, în urma Revoluţiei Franceze, au fost votate articolele 17 şi 18 din Constituţia Franceză, care stipulau: „Comunicarea liberă a gândurilor şi a opiniilor este unul din drepturile cele mai preţioase ale omului. Orice cetăţean poate vorbi, scrie, tipări liber cu condiţia să răspundă la abuzul acestei libertăţi în cazurile prevăzute de lege”.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de către Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, consacră libertatea de exprimare în articolul 19: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”. Această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă.

Ce reprezintă, de fapt, libertatea de exprimare?

Libertatea de exprimare este strâns legată de Libertatea Conştiinţei şi este posibilitatea omului de a-şi exprima prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel.

Dacă avem în vedere că libertatea de exprimare este reglementată în mai toate Constituţiile statelor lumii civilizate, se poate spune, fără teama de a greşi, că libertatea de exprimare este un drept esenţial atunci când vorbim despre o societate democratică, pentru că el creează condiţiile necesare exercitării altor drepturi ale omului. Pentru a putea exprima opinii în cunoştinţă de cauză, este însă deseori nevoie să ai anumite informaţii. Astfel, dreptul la liberă exprimare este strâns legat de un alt drept, şi anume acela de a avea acces la informaţie. În acelaşi timp, trebuie precizat că dreptului persoanei de a primi idei şi informaţii îi corespunde obligaţia celui care le transmite de a o face cu bună credinţă. Libertatea de exprimare aparţine fiecărei persoane în parte, tot astfel cum dreptul de a căuta şi de a primi informaţii nu este numai al indivizilor, al publicului, ci si al presei, care trebuie, la rândul ei, să le primească şi să le transmită publicului.

Libertatea de exprimare stă chiar la baza noţiunii de "societate democratică" ce sintetizează sistemul de valori pe care este cladită Convenţia. Aceasta importanţă cu totul deosebită a articolului 10 a fost subliniată de Curte pentru prima dată în cauza Handyside c. Regatului Unit (1979) , ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, "libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului sau şi ale implinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai "informaţiile" sau "ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau ingrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis în absenţa cărora nu există "societate democratică".

Aplicabilitatea Articolului 10

În opinia Curţii Europene, libertatea de exprimare serveşte un dublu deziderat: acela al implinirii individuale a fiecăruia, reprezentând deci un aspect al principiului general al autonomiei individuale în raport cu societatea; în acelaşi timp, libertatea de exprimare prezintă o insemnată funcţie instrumentală, constituind un mijloc extrem de util de asigurare a bunei funcţionări a unei societăţi deschise şi pluraliste, şi în special a unei democraţii reprezentative.