Dreptul la un Proces Echitabil

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Dreptul la un proces echitabil- drept fundamental al omului (aparitie si evolutie)

In zilele noastre, in orice societate democratica, dreptul la un proces echitabil apare ca dreptul fundamental cel mai frecvent invocat atat in fata instantelor de judecata romane, cat si in plangerile adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului,fiind dreptul a cărui garantare trebuie să fie inerentă oricărui sistem de drept.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului constituie o referinţă fundamentală a drepturilor şi libertăţilor omului. În Declaraţie se arată că baza libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume este recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile.Aceasta îşi propune să creeze o lume a libertăţii şi demnităţii care trebuie să aparţină tuturor oamenilor, indiferent de religie, rasă sau sex. În temeiul Declaraţiei s-au elaborat pacte, tratate, convenţii şi constituţii. Constituţia României a privit cu optimism acest act esenţial pe care l-a tratat cu respectul cuvenit considerându-l crezul democraţiei şi libertăţii româneşti. Declaraţia Universală este unul dintre izvoarele dreptului românesc actual şi o importantă sursă de informare pentru Curtea Constituţională chemată să se pronunţe asupra conformităţii legii cu Constituţia, cu Declaraţia cu tratatele, pactele şi convenţiile internaţionale la care România este parte

Al doilea act de o importanţă indubitabilă este Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Introducerea sa a fost tradusă în mai multe limbi vorbite în Europa Centrală şi Orientală. Aceasta este destinată să fie cunoscută de un public cât mai larg şi în acele ţări care îşi pregătesc intrarea lor într-o Europă fundamentată pe o democraţie pluralistă, pe supremaţia dreptului şi a drepturilor omului. Convenţia constituie baza acţiunii permanente desfăşurate de Consiliul Europei ca deţinător al patrimoniului european în domeniul drepturilor omului. În textul Convenţiei se prevede că statele care ratifică acest act acceptă în mod automat dubla obligaţie ce decurge din art.1. Adică, ele trebuie să se asigure că dreptul lor intern este compatibil cu Convenţia şi să înlăture orice necunoştere a drepturilor şi libertăţilor protejate de aceasta. Trebuie precizat însă faptul că nici măcar in sfera drepturilor omului nu există o concordanţă deplină între optica teoretică şi realitatea existentă în unele ţări sau continente. Cel mai elocvent exemplu îl constituie pedeapsa cu moartea. Dacă în majoritatea ţărilor lumii aceasta a fost abolită, realitatea ne arată totuşi că nu puţine ţări o mai menţin in timp ce pretind a fi ţări civilizate, democratice.

Atât Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului militează pentru respectarea demnităţii umane şi dezvoltarea individului ca personalitate unică şi distinctă însă care are aceleaşi drepturi şi libertăţi cu ceilalţi.

1.2 Consacrarea dreptului la un proces echitabil in legislatia romana

Dispoziţia introdusă în art.21 alin.3 din Constituţia României face doar o referire la un „proces echitabil”, fără să lămurească această sintagmă. În Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul „echitabil” este explicat ca fiind „întemeiat pe dreptate, pe adevăr, just, drept, nepărtinitor”. În Dicţionarul de procedură penală se consideră că „în reglementarea procesuală, „echitatea” presupune o deplină egalitate a tuturor participanţilor la procesul penal, iar în realizarea acestuia echitatea nu poate fi separată de ideea fundamentală potrivit căreia toate persoanele care au încălcat legea trebuie să fie sancţionate şi nici un nevinovat să nu fie pedepsit.”1 În acest mod se exprimă cerinţa unui echilibru între apărarea interesului general al societaţii, de pedepsire a tuturor infractorilor şi interesul legitim al fiecărei persoane nevinovate de a nu fi supusă constrângerii penale; pentru aceasta este necesar , pe de o parte să existe autoritatea judiciară corespunzătoare pentru a aplica corect şi nepărtinitorlegea penală celor care au săvârşit infracţiuni , obligată prin lege să acţioneze în acest sens, deci să afle adevărul despre infracţiunea săvârşită şi autorul ei, precum şi aplicarea pedepsei în caz de vinovăţie, dar totodată să se asigure ca nici o persoană să nu fie cercetată sau judecată pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o.

Manifestarea unei preocupări permanente de a nu se aduce , nejustificat, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale consfiinţite în Constituţie, presupune garanţii puternice care să împiedice orice abuz şi să înlăture consecinţele unor încălcări ale legii făcute de autorităţile judiciare în privinţa prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare, a libertăţii individuale, a demnităţii umane, a vieţii intime.

2. Domeniul de aplicare al art.6 din CEDO

Analizând dispoziţiile art.6 din CEDO , care au în vedere un proces echitabil, se poate constata că acestea se referă la unele cerinţe fără de care procesul nu este echitabil. Astfel, se cere accesul liber la un tribunal imparţial şi independent, atât in ce priveşte judecarea şi soluţionarea conflictului de drept penal, cât şi luarea oricărei măsuri de constrângere asupra unor drepturi şi libertaţi fundamentale. În ce priveşte prima cerinţă, acesta este asigurată în procesul nostru penal , deoarece numai o instanţă judecătorească are dreptul la jurisdicţie , să aplice pedeapsa infractorilor. Tot în România, în procesul penal există separaţia între funcţia procesuală de acuzare, exercitată de un procuror, care aduce în faţa tribunalului suspectul şi funcţia de jurisdicţie, exercitată de instanţa de judecată, care judecă şi soluţionează definitiv conflictul de drept penal, nici o pedeapsă nu poate fi aplicată decât de instanţa judecătorească.