Dreptul mediului

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să modeleze natura ale cărei legi aspre trebuiau respectate pentru a supraviețui. În ultimele două secole s-a făcut însă simțită, prin comportament și concepție, încercarea omului de a domina natura, de a utiliza în folos propriu toate bogățiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei și cele liniare ale tehnologiilor create și susținute de civilizația umană, ajungându-se la „criza ecologică".

Cauzele acestei crize se datorează, în primul rând, dezvoltării civilizației industriale de la mijlocul secolului al XIX-lea, care a produs modificări profunde și accelerate mediului înconjurător.

Din ce în ce mai mult, resursele naturale au fost solicitate, s-au extins suprafețele cultivate și s-au schimbat sistemele de cultură, s-au făcut despăduriri masive pentru obținerea de masă lemnoasă și de terenuri noi pentru agricultură, s-a intensificat utilizarea pășunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea subsolului, în același timp, civilizația industrială a făcut posibilă și necesară o creștere demografică rapidă, a însemnat o puternică dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat mari aglomerări umane pe spații tot mai restrânse, situându-1 pe om în condiții de viață cu totul noi.

Dobândind posibilitatea de a transforma natura, omul nu și-a pus mult timp problema de a proceda rațional, în condiții normale de echilibru și dezvoltare a vieții. El a sesizat destul de târziu că este creația și creatorul mediului său înconjurător care îi asigura existența biologică și, totodată, cea intelectuală. Exploatarea irațională, în primul rând, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc.), apoi a celor neregenerabile (bogății minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al acțiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scară largă știința și tehnologia în scopul dezvoltării industriale, s-a ignorat necesitatea păstrării în permanența a unui echilibru între satisfacerea nevoilor materiale proprii în continuă creștere și protecția tuturor factorilor mediului înconjurător. După cum apreciază Barry Commener, „degradarea mediului înconjurător se datorează unui neajuns al activității umane".

DREPTUL LA UN MEDIU SĂNĂTOS ȘI ECHILIBRAT ECOLOGIC

1. Problema dreptului la un mediu sănătos

Dreptul la un mediu sănătos este - în concepția noastră - un drept universal , un drept al fiecărei persoane dintr-un stat, care-1 consacră legislativ, în condițiile actuale, este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării și înlăturarea consecințelor acesteia trebuie să fie o îndato rire a tuturor locuitorilor unei țări, unei regiuni și întregii Terre, cum este și dreptul la un mediu sănătos, exprimat în caracterul său universal.

Conceptul de mediu sănătos, nepoluat, echilibrat are semnificații fundamentale , referindu-se la un mediu propice dezvoltării fizice și intelectuale a omului. Termenul are însă și o dimensiune umană, urmărind apărarea integrității fizice și morale a aces tuia. Cuvântul „echilibrat" indică dimensiunea naturală, ce se referă la un mediu eco logic global.

Dreptul la un mediu sănătos poate fi privit atât într-o dimensiune individuală, cât și într-una colectivă. Dimensiunea individuală a dreptului la un mediu sănătos implică dreptul fiecărei persoane la prevenirea poluării, încetarea activității care are drept efect o poluare nocivă și refacerea mediului poluat, precum și repararea pagubei suferite de pe urma poluării mediului. In fine, dimensiunea colectivă a dreptului la un mediu sănătos implică obligația statelor de a garanta exercitarea acestui drept și de a coopera în vederea prevenirii poluării și protejării mediului la nivel regional și internațional.

Drepturile fundamentale ale omului pot fi grupate în patru categorii: drepturi eco-nomice și sociale (dreptul la muncă, la securitate socială, la sănătate ș.a.); drepturi culturale (dreptul la educație, la viață culturală etc.); drepturi civile (dreptul la egală ocrotire în fața legii, dreptul la cetățenie, la libertate și inviolabilitate ș.a.); drepturi politice (dreptul la libertatea gândirii și conștiinței, dreptul de a alege și de a fi ales ș.a.). Cu toată ierarhizarea lor, conceptul drepturilor omului are un caracter unitar, determinată de realitatea vieții social-economice și politice naționale a statelor și, desi gur, de evoluția relațiilor internaționale. La baza acestui concept general stau dreptul la pace, la viață, la dezvoltare și dreptul la un mediu sănătos .