Drepturile și libertățile cetățeanului european

1.1 Aspecte introductive privind drepturile şi libertăţile fundamentale

Problema drepturilor şi libertăţilor fundamentale ocupă un loc important în acţiunea politică a statelor, precum şi al unor organisme şi reuniuni internaţionale, fiind un subiect de actualitate în dezbaterile publice şi în numeroase lucrări de specialitate.

Această problemă este în primul rând una socială, dimensiunea politică a acestui concept fiind rezultatul receptării pe plan statal şi internaţional a aspiraţiilor umane, a presiunii factorului uman asupra politicului, astfel încât acesta să vegheze ca libertăţile şi drepturile să fie ocrotite şi respectate prin toate mijloacele.Totuşi, pentru multe persoane, acest concept continuă să ramână un subiect de teorie, unul abstract, aceste drepturi şi libertăţi nefiind receptate în mod real ă un subiect de teorie, unul abstract, aceste drepturi şi libertăţi nefiind receptate în mod real şi utilizate în viaţa de zi cu zi.

Odata cu începutul mileniului al treilea omenirea a ajuns să înţeleagă în totalitate mesajul transmis prin intermediul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care menţionează că”ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii” şi că “recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi al păcii în lume”

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului nu reprezintă doar o realitate, ci şi o finalitate a întregii activităţi umane.De aici rezultă şi atenţia acordată în lumea actuală, problemelor ce se referă la drepturile omului, la protecţia şi respectarea libertăţilor fundamentale ale ale omului şi cetăţeanului.

1.2 Apariţia şi consacrarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Afirmarea, respectarea şi garantarea materială a drepturilor omului prin legislaţia interna a statelor şi printr-un control internaţional eficace al instituţiilor specializate reprezintă un demers necesar pentru a se asigura prevenirea încălcărilor acestor drepturi si aplicarea « a la lettre » a legislaţiei internaţionale care consacră dreptul omului la viaţă, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protecţia sa socială şi politică împotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre şi inviolabile, împotriva tuturor discriminărilor .

Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor noastre, aceasta având ca piloni sistemele de gândire greceşti şi romane din Antichitate.

Referiri cu privire la noţiunea de drepturi şi libertăţi există încă din Grecia Antică când se susţinea faptul că justiţia era înfăptuită prin existenţa unor virtuţi precum înţelepciunea, curajul şi temperanţa.Deasemenea, prima idee de drept natural o întâlnim la Aristotel care afirma că” numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc prin nimic”

Deasemenea, Montesquieu este cel care afirmă în lucrarea sa”Despre spiritul legilor”că “trebuie sa ne fixăm în minte ce înseamnă independenţa şi ce înseamnă libertate; libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic , el nu ar mai putea avea libertăţi, pentru că ceilalţi ar putea să facă la fel”.

În Europa, punctul de origine privind drepturile omului începe cu Magna Carta Libertatum.Acest document conţine primele elemente ale unei definiri de natură jurică ale drepturilor omului.