Drepturile și Obligațiile Funcționarilor Publici

CAPITOLUL 1

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN CADRUL AUTORITĂŢILOR STATULUI

Secţiunea 1.1

Noţiunea de administraţie publică şi caracteristicile ei.

În cadrul concepţiei tradiţionale administraţia era considerată întruchiparea acţiunii executive prin procedee de putere publică.

Ca atare, şeful puterii executive, regele sau preşedintele, autorităţile guvernamentale şi administrative, care depindeau direct de aceasta, aveau drept unică misiune, executarea legii.

Aceasta însemna, printre alte competenţe, de la publicarea legilor şi îndeplinirea atribuţiilor conferite d guvern şi până la menţinerea ordinii publice, dar mai ales executarea legii şi folosirea forţei pentru asigurarea executării sale.

Administraţia în acest context, era de asemenea, explicată în două sensuri: în sens organic ca ansamblu de persoane, organe sau autorităţi care îndeplinesc anumite sarcini administrative, şi în sens material, de activitate.

Referindu-se la conceptul teoretic de administraţie publică,

Paul Negulescu preciza că în statul modern atribuţiile acestuia sunt împărţite în trei categorii, care corespund celor trei funcţii ale sale: de a legifera, de a executa, şi de a distribui justiţia, toate trei fiind atribute ale suveranităţii. Cu toate acestea, se sublinia că numai două din cele două trei categorii de organe ale statului au caracter politic, legislativul şi executivul, organe menite să vegheze la realizarea intereselor generale şi să asigure existenţa şi integritatea statului. Cât priveşte puterea executivă, se reţineau două categorii de activităţi în conţinutul acesteia, pe care le menţiona prin referire la guvernare, Guvern, pe de o parte, şi administrare, administraţie, pe de altă parte.

Administraţia publică era şi poate fi definită ca o instituţie completă care reuneşte toate serviciile publice destinate să satisfacă anumite interese generale, regionale sau comunale, precizându-se că sunt administraţii publice statul, judeţul şi comuna.

Amploarea schimbărilor intervenite în structura organelor statului, dar mai ales a principiilor care le guvernează, după adoptarea Constituţiei României în anul 1991 şi aprobarea sa prin referendum , au produs, în mod obiectiv, transformări de esenţă şi în planul administraţiei publice, în general şi al organizării şi funcţionării sale, în special.

În acest cadru, prevederile constituţionale devin deosebit de importante, atât din punct de vedere teoretic cât şi practic, impunănd din această perspectivă, abordarea cercetării administraţiei publice, mai întâi, prin clarificarea unor concepte şi noţiuni cum sunt: statul, administraţia , administraţia publică, organ al administraţiei publice, autoritatea publică.

În opinia lui Eric Weil, două elemente sunt specifice statului modern: faptul că legea este formală şi universală, că ea se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor, fără excepţie şi faptul că pentru deliberare şi execuţie guvernarea se sprijină pe administraţie. De altfel afirmă Weil, este foarte clar că statul modern n-ar putea fi pură administraţie.

Printre alte sensuri ale termenului de administraţie, pe cel de administraţie publică îl regăsim ca o sintagmă explicată în unele dicţionare şi lucrări de specialitate americane, prin:

 Funcţia executivă în Guvern; executarea politicii publice;

 Organizarea şi conducerea poporului şi a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernării;

 Arta şi ştiinţa conducerii aplicată la sectorul public.