Drepturile si Obligatiile Persoanelor Incarcerate - Reglementare Doctrina si Jurisprudenta

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Drepturile si Obligatiile Persoanelor Incarcerate - Reglementare Doctrina si Jurisprudenta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 44 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lector univ. BARBU SILVIU-GABRIEL

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Capitolul I. Drepturile deţinuţilor- privire istorică asupra
reglementărilor juridice 3
Secţiunea 1. Noţiuni introductive- scurt istoric asupra
sistemului penitenciar în România 3
Secţiunea a 2-a. Reglementarea drepturilor condamnaţilor
cu privire la Legea nr. 23/1969 5
2.1. Preliminarii 5
2.2. Drepturile propriu-zise 5
2.2.1. Dreptul persoanelor încarcerate la hrană,
echipament şi cazarmament 5
2.2.2. Dreptul persoanelor încarcerate la odihnă
şi plimbare 6
2.2.3. Dreptul de petiţionare al persoanelor
încarcerate 7
2.2.4. Dreptul persoanelor încarcerate de a primi
vizite, pachete de ţigări, corespondenţă şi
bani pentru cumpărături 8
2.2.5. Dreptul persoanelor încarcerate de a primi
şi trimite corespondenţa 9
2.2.6. Dreptul persoanelor încarcerate la asistenţă
medicală 9
Secţiunea a 3-a. Reglementarea drepturilor condamnaţilor
potrivit Legii nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor 10
3.1. Dreptul de a primi pachete 10
3.2. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a
primi vizite 12
3.3. Dreptul la corespondenţă 14
3.4. Dreptul de a petiţiona 15
3.5. Dreptul la asistenţă medicală 16
3.6. Dreptul la instruire, la activităţile recreative şi
culturale 18
3.7. Dreptul de a respecta libertatea conşţiinţei,
a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase 18
3.8. Dreptul persoanelor încarcerate de a avea acces
la informaţiile de interes public 19
3.9. Dreptul la convorbiri telefonice 20
3.10. Dreptul la asistenţa diplomatică 21
3.11. Dreptul la încheierea unei căsătorii 22
Secţiunea a 4-a. Jurisprudenţă 24
Capitolul II. Obligaţiile persoanelor încarcerate în
sistemul penitenciar românesc 27
Secţiunea 1. Principalele obligaţii din cadrul regimului
penitenciar 27
Secţiunea a 2-a. Reglementarea obligaţiilor cu privire
la Legea nr. 23/1969 28
Secţiunea a 3-a. Reglementarea obligaţiilor cu privire
la Legea nr. 275/2006 30
Secţiunea a 4-a. Masurile disciplinare şi recompensele 33
4.1. Încălcări ale disciplinei 34
4.2. Abateri disciplinare 34
4.3. Sancţiunile disciplinare 35
Capitolul III. Diferenţieri privind drepturile şi obligaţiile
categoriilor speciale de condamnaţi 38
Secţiunea 1. Minorii în penitenciar 38
Secţiunea a 2-a. Femeile în penitenciar 39
Secţiunea a 3-a. Regimul vârstnicilor 40
Capitolul IV. Concluzii 42
Bibliografie

Extras din document

Capitolul I. Drepturile deţinuţilor- privire istorică asupra reglementărilor juridice

Secţiunea 1. Noţiuni introductive-scurt istoric asupra sistemului

penitenciar în România

Prin sistemul penitenciar al ţării se inţelege ansamblul penitenciarelor destinate executării pedepselor privative de libertate, de către diferite categorii de condamnaţi, amplasate în diferite oraşe.

După mai bine de jumătate de secol, administraţia penitenciară revine la forma sa europeană de existenţă, aceea de funcţionar public.

Înainte de cel de-al doilea război mondial, România avea un sistem penitenciar viabil, ce număra 76 de aşezăminte şi o „Lege pentru organizarea penitenciarelor şi instituţiilor de prevenţie”, elaborată în 1929, atât de modernă încât multe din prevederile ei au stat la baza redactării şi se regăsesc în „Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor”, adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1955.

Politica regimului comunist a distrus, practic, acest sistem. În prima fază a dictaturii, au fost create lagăre sau colonii de muncă pentru efective mari (5000 – 10.000 de persoane), cu dotări minime atât pentru deţinuţi cât şi pentru personal.

În anul 1969, sistemul dispunea de 45 de penitenciare şi 25 de secţii de deţinere, iar populaţia închisorilor, cu o evoluţie fluctuantă, depăşea la perioade de 2-3 ani capacitatea de deţinere. Problema se rezolva, de regulă, prin soluţia paleativă a decretelor de graţiere şi amnistie.

Regimul comunist a trebuit, totuşi, să accepte realitatea, deoarece graţierile anuale sau chiar mai dese, nu puteau să rezolve problema supraaglomerării. Ca urmare, au fost reînfiinţate unele unităţi, prin improvizaţii, deoarece fonduri pentru investiţii nu erau acordate.

Dacă din punct de vedere normativ, apariţia Legii executării pedepselor, în 1969, a însemnat un pas înainte, prevederile ei respectând, în bună măsură, reglementările internaţionale în materie, lipsa de preocupare din partea autorităţilor, timp de decenii, a condus însă la disfuncţionalităti şi condiţii greu de suportat pentru deţinuţi.

La sfârşitul anului 1990, după 43 de ani în care s-a aflat în subordinea Ministerului de Interne, Direcţia Generală a Penitenciarelor a revenit acolo unde îi era locul, în cadrul Ministerului Justiţiei.

Concluziile rezultate în urma evaluării sistemului penitenciar au subliniat necesitatea declanşării unei reforme penitenciare de proporţii, care să asigure aducerea sistemului la nivel european.

La sfârşitul anului 1997, Administraţia Naţională a Penitenciarelor avea în subordine 31 de penitenciare, 1 penitenciar pentru minori şi tineri, 2 centre de reeducare pentru minori si 3 spitale penitenciar, situate în majoritatea judeţelor ţării.

Mai puţin de 40 % din unităţile de detenţie au o vechime mai mică de 40 de ani, 26% o vechime de cel puţin 100 de ani, 30 % au fost construite cu peste 160 de ani în urmă , iar penitenciarele Gherla şi Aiud au fost construite în 1540, respectiv 1786. Capacitatea legală de care dispunea sistemul penitenciar în anul 1997 era de 31.522 de locuri, iar numărul persoanelor aflate în custodie era de 45.121.

În anul 2001 a fost elaborată o nouă strategie de reformă, care a soluţionat problema instituţionalizării, la standarde europene, a minorilor în centre de reeducare, modernizarea spaţiilor de detenţie pentru femei, individualizarea a patru regimuri penitenciare, precum şi pentru arestaţii preventiv, asigurarea drepturilor la corespondenţă, petiţionare, pachete, cumpărături etc, asigurarea asistenţei medicale în condiţii performante.

Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) se asigura din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii, venituri ce sunt obţinute din munca persoanelor condamnate şi sunt folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor precum şi fiecare unitate trebuie să identifice soluţii pentru rezolvarea prioritară a problemelor legate de condiţiile de detenţie inclusiv prin finanţarea de către organismele europene interesate în evoluţia sistemului penitenciar.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drepturile si Obligatiile Persoanelor Incarcerate - Reglementare Doctrina si Jurisprudenta.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE SPECIALIZAREA DREPT