Efectele Contractului

Efectele contractului.

Efectul scontat de catre partile care incheie orice contract este acela de a da nastere unor obligatii civile. Codul civil plaseaza aceasta materie in textele art. 969

– 985. Odata incheiat, contractul da nastere acelor consecinte pe care oricare dintre partile contractante sau chiar numai una dintre ele le-a urmarit prin actul lor de vointa in acord cu finalitatea dreptului, caci art. 969 din C. civ. prevede ca doar

“conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”.

Efectul oricarei conventii consta in ultima analiza in a da nastere, unui raport juridic obligational, ori a transforma, modifica sau chiar a stinge o obligatie civila.188 Evitand confuzia facuta de Codul Napoleon,189 codul nostru civil se refera in texte deosebite atat la efectele contractelor cat si la cele ale obligatiilor: art. 969 –

985 “Despre efectul conventiilor” si art. 1073 – 1090 “Despre efectele obligatiilor”. In abordarea efectelor contractelor civile avem in vedere urmatoarele

chestiuni principale:

Interpretarea contractului;

Forta obligatorie a contractului si anume:

- obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante;

- obligativitatea contractului in raporturile cu alte persoane care nu au calitate de parti.

Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice.

Interpretarea contractelor

Interpretarea unui contract este un proces logico-juridic prin care sunt determinate si explicate clauzele sale neclare sau obscure. In functie de aceasta definitie se impun trei precizari:

In primul rand operatia interpretarii nu este necesara decat atunci cand continutul unui contract este neclar, caci este pe cat de inutil pe atat de absurd a se cauta cu orice chip clauze neclare in contractele ale caror prevederi sunt limpezi, deci pot fi executate fara nici-o dificultate.

In al doilea rand, intrepretarea contractelor implica reguli si metodologii specifice, care desi se aseamana nu se confunda cu acelea uzitate in domeniul interpretarii normelor de drept.190 Aceasta mai ales pentru faptul ca interpretarea contractelor implica analiza vointei reale a partilor in vreme ce interpretarea legii presupune cautarea vointei legiuitorului191.

In al treilea rand, interpretarea continutului contractelor nu poate fi confundata cu proba acestora. Ceea ce trebuie mai intai dovedit este existenta contractului si numai dupa aceea se poate trece la interpretarea clauzelor indoielnice.

Regulile pentru interpretarea continutului contractelor isi gasesc in sistemul Codului civil roman consacrarea in textele articolelor 970, 977 – 985. Ele constituie un sistem consensualist in care rolul primordial il joaca vointa reala partilor si nu modul in care aceasta s-a exteriorizat, asa incat interpretul trebuie sa stabileasca intelesul contractului in functie de ceea ce au reusit sa exprime ele, potrivit

priceperii si gradului lor de cultura juridica192. In opinia unor distinsi autori, aceste norme “deriva din logica si din ratiune”, asa ca ele s-ar impune judecatorilor prin autoritatea lor rationala chiar daca legiuitorul nu le-a concretizat in texte exprese. De altfel, normele de interpretare fixate de lege nu au un caracter imperativ, ci constituie mai mult “sfaturi” date judecatorilor: acestia pot da unui contract o interpretare diferita de aceea ce ar rezulta din texte, daca din circumstantele cauzei rezulta ca intentia partilor nu este aceea ce ar deriva din stricta aplicare a textelor193. In functie de obiectul de reglementare, distingem intre: a) normele de interpretare cu caracter general, care se refera la principiile diriguitoare pentru interpretarea oricarui contract, si b)normele cu caracter special ce privesc nterpretarea prin specificitatea conventiei analizate.

A.REGULILE GENERALE DE INTERPRETARE

A CONTRACTELOR

Doua sunt regulile generale pentru interpretarea contractelor, si ele se refera la:

prioritatea vointei reale a partilor;

efectele subintelese ale contractelor.

Analiza fiecareia dintre ele ne prilejuieste urmatoarele precizari:

1.- Prioritatea vointei reale a partilor.

Codul civil roman a preluat din cel francez in materia interpretarii

conventiilor principiul stabilirii vointei reale a partilor, precizand in art. 977 ca

“interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor”194.

Acest principiu poate induce insa dificultatea de a stabili care a fost adevaratul acord de vointa, pentru ca este posibil ca fiecare dintre partile contractante sa atribuie valori diferite consensului realizat, in functie de propriile-i nevoi sau interese.