Efectele Contractului de Donație

Consideraţii generale

privind

contractul de donaţie

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAŢIE

Secţiunea I: Noţiune. Caractere juridice. Interpretarea şi delimitarea contractului de donaţie de alte operaţiuni juridice.

1. Noţiune:

Potrivit art. 801 C. Civil, donaţia este un contract solemn prin care o parte, numită donator, cu intenţie liberală îşi micşorează irevocabil patrimoniul sau in favoarea celeilalte părţi, numită donator, fără a urmări de la aceasta o contraprestaţie.

În contractul de donaţie se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanţă, din patrimoniul donatorului, fără echivalent.

Se produce deci, o sărăcire a patrimoniului şi o îmbogăţire corespunzatoare a patrimoniului donatorului; dar, spre deosebire de îmbogăţirea fără just temei, în cazul donaţiei cauza o constituie voinţa liberă a donatorului exprimată în forma ceruta de lege (“animus donandi”) şi cu acceptarea donatorului.

2. Caractere juridice

a) Donaţia este un contract unilateral, şi nu un act unilateral (cum impropriu este definită de art. 801 C. civil). Ea este, prin urmare, rezultatul unui acord de voinţă al celor două părţi, dar care naşte în principiu o singură obligaţie în sarcina donatorului cu dreptul corelativ al donatorului. Prin excepţie donaţia poate fi şi sinalagmatică (naşte obligaţii reciproce) când prin ea se impune o sarcină donatorului (donaţia cu sarcină prev.la art.943 C.civil)

b) Donaţia este un contract solemn.

Art. 813 C. civil prevede că „toate donaţiile se fac prin act autentic”. Forma autentică este prevăzută ca o măsură de protecţie a voinţei liberale a donatorului. Lipsa formei solemne (autentice) a contractului de donaţie este sancţionată cu nulitatea absolută a contractului. În cazul contractului de donaţie încheiat între absenţi, atât oferta de donaţie cât şi acceptarea donaţiei trebuie să fie făcute în formă autentică. Prin excepţie, darurile manuale nu trebuie să îndeplinească cerinţa formei autentice pentru valabilitate. În schimb, pentru formarea contractului este necesară tradiţiunea (predarea) bunului donat. Suntem prin urmare, în prezenţa nu a unui contract solemn, ci a unui real.

c) Donaţia este un contract translativ de proprietate

Fiind un contract consensual, transmiterea proprietăţii are loc în momentul realizării acordului de voinţă dintre donator şi donatar (între absenţi în momentul în care donatorul primeşte acceptarea donatarului).

Predarea bunului donat poate avea loc şi ulterior încheierii contractului de donaţie şi deci a transmiterii dreptului de proprietate. În cazul darurilor manuale, predarea bunului este, alături de acordul de voinţă al părţilor, o condiţie pentru formarea contractului. Prin urmare, transmiterea proprietăţii are loc concomitent cu predarea bunului.

d) Donaţia este un contract irevocabil.

După încheierea contractului, donatorul nu işi mai poate retrage oferta. Este nulă orice donaţie făcută în condiţii a căror îndeplinire atârnă numai voinţa donatorului (art. 822 C. civil).

În mod excepţional, Codul civil (art.829) prevede că donaţiile se revocă pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-au făcut (neexecutarea sarcinilor în cazul donaţiei cu sarcini) pentru ingratitudine şi pentru naşterea (survenienţa) de copii în urma donaţiei.

La aceasta trebuie adăugat şi cazul bunurilor viitoare a căror irevocabilitate este prevăzută de art. 821 C.civil.

În nici un caz bunurile viitoare nu pot forma obiectul darurilor manuale.

3. Interpretarea şi delimitarea contractului de alte operaţiuni juridice

Regulile aplicabile contractului de donaţie sunt regulile generale prevăzute de Codul civil pentru interpretarea contractelor (art.977-985 C. civil). În măsura în care se face interpretarea calificării juridice a contractului (donaţie, întreţinere, comodat) sunt aplicabile regulile care guvernează contractele cu titlu oneros, ca fiind dreptul comun, şi nu regulile de excepţie aplicabile liberalităţilor.

Contractul de donaţie nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat, şi nici decum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donaţia nu se confundă cu executarea unei obligaţii naturale, căci în acest caz obligaţia există, numai că s-a stins dreptul material la acţiune (deci posibilitatea de a beneficia de forţa de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanţei. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

Premiile, cadourile prin diferite recompense făcute cu scopuri publicitare nu constituie donaţii. De asemenea, operele de binefacere au reguli speciale ce exced cadrului legal al donaţiilor. Intreţinerea unei rude, fără a exista obligaţia legală de întreţinere, nu este donaţie.

Elementul esenţial prin care se deosebeşte o donaţie de alte operaţiuni juridice asemănătoare este de ordin subiectiv, respectiv intenţia de a dona (‚animus donandi’). Existenţa intenţiei este cauza donaţiei.

Secţiunea II: Condiţiile de validitate ale contractului de donaţie

1. Capacitatea juridică a părţilor

Portivit art. 949 C. civil, poate încheia un contract orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege. Capacitatea fiind regula, iar incapacitatea, excepţia, înseamnă că incapacitatea este de strictă interpretare („exceptiones strictissimae interpretationis sunt”).

Incapacităţile sunt absolute (persoanele care nu pot dona dar nici primi) şi relative (persoanele care nu pot dona anumitor persoane şi nici primi de la unele din ele). Incapacităţile relative nu sunt reciproce (de exemplu, minorul nu poate dispune în favoarea tutorelui său, însă tutorele poate dona minorului).

Incapacitatea de a dispune:

Sunt incapabili de a dispune cei puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii.

a) interzişii judecătoreşti: pentru validitatea donaţiei este necesar ca donatorul să înţeleagă efectele actului său, iar voinţa să se manifeste liber. Aceasta înseamnă că persoana care gratifică trebuie să fie în deplinătatea facultăţilor mintale. Din punct de vedere juridic, nu are importanţă cât de afectat de boală este trupul unui om, esenţial fiind ca mintea să-i fie sănătoasă. Dar un alienat sau un debil mintal, supus sub interdicţie, este prezumat normal, aşa încât actul încheiat de el va fi validat. Desigur, ulterior se va putea cere anularea actului pe considerentul că persoana în cauză, în momentul încheierii contractului, nu se afla în deplinătatea facultăţilor mintale. Dovada absenţei discernământului se va putea face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori sau prezumţă.