Evoluția gândirii economice

Economia (politica) este considerata stiinta despre faptele si comportamentele economice, proces prin care oamenii tndeau sa-si satisfaca nevoile cu ajutorul resurselor rare.

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati de cunoasterea, stapanirea si studierea societatii, a cadrului in care traiesc si isi desfasoara activitatea. In consecinta, ea a fost analizata atat in ansamblul ei, ca intreg, cat si in domeniile si partile ei ce o compun. Dintre stiintele care sunt preocupate de descifrarea esentei societatii, a proceselor si legitatilor devenirii ei, un loc aparte il ocupa si stiinta politica. Stiinta politica este utilizata ca expresie ,indeosebi, sub sinonimul de economie. Ea este o stiinta fundamentala si teoretica si cuprinde un sistem unitar de cunostinte care dezvaluie raporturile logice dintre fenomenele si procesele economice, esesnta acestora. Termenul de economie dateaza din 1615 gasit in lucrarea lui Monteliretien „Tratat de economie politica”. Initial formarea stiintei economice coincidea cu cele ale formarii economiei. Economia este creatia ultimelor secole ,dar preocuparile vizeazand problemele economice sunt vechi

Gandirea economica in antichitate

Organizarea sociala si idealul ,,binelui comun’’ in gandirea economica din Antichitate

La inceput gandirea economica a fost un reflex sau o componenta a gandirii religioase continuta in texte cu o valoare sacra, ea desprinzandu-se din acest cadru al gandirii moral-religioase si filozofic-politice abia in epoca moderna.

Primele texte in care isi fac aparitia idei economice sunt Upanisadele, Artaastra, Legile lui Manu, Dharmasatra(India), sau Codul lui Hammurabi(Egipt si Babilon), texte care pe langa reguli de baza a conduitei moralei contin si o multime de invataturi cu caracter economic, si nu intamplator s-a afirmat ca istoria doctrinelor economice a inceput cu decalogul lui Moise mentionat in Vechiul Testament.

Organizarea social-economica in Orientul Antic

Datorita vicisitudinilor conditiilor naturale, a necesitatii organizarii unitare a vietii in functie de evolutia factorilor externi, a suprafetelor intinse ce trebuiau administrate si cultivate, a dependentei ritmicitatii vietii economice de unele fenomene climatice cum ar fi revarsarea raurilor Nil, Tigru si Eufrat, precum si datorita nevoilor economice si de aparare, statele Orientului Antic (Egiptul, Asiro-Babilonia sau Palestina) au fost organizate aproape de la inceput in structuri centralizate. S-a produs astfel o centralizare politica, economica si religioasa ce a condus la o centralizare a culturii, care patrunzand adanc in popor, a devenit o putere unificatoare, a dat statului o fizionomie culturala unitara. La randul sau acest lucru a condus de-a lungul timpului la realizarea unor insemnate progrese in numeroase domenii de activitate:

Egiptenii au inventat scrisul si suportul acestuia papirusul, calcularea timpului ce a condus la inventarea Calendarului precum si a Astronomiei, urmand apoi matematica si geometria.

Asirobabilonienii prin dezvoltarea comertului au dat omenirii moneda metalica. Tot ei au introdus si primele acte juridice scrise – Codul lui Hammurabi.

Fenicienii au introdus primele descoperiri legate de navigatie, scrierea alfabetica si sistemul greutatilor de masura.

Evreii au lasat lumii o noua conceprie religioasa, o noau atitudine despre viata sociala, despre dezvoltarea economiei de marfuri.

Perceptia dominanta in Antichitate despre ordinea naturala si organizarea sociala era una fundamental religioasa.

Pentru perioada de inceput, la toate popoarele Orientului Antic exista o forma de proprietate comuna asupra bunurilor. In mileniul al III-lea i.e.n. incepe sa se dezvolte proprietatea privata si odata cu ea are loc structurarea societatii in clase sociale. Are loc restrangerea economiei naturale si extinderea economiei de marfuri, intensificarea circulatiei banesti, precum si aparitia primelor institutii de credit. Apare si ia amploare schimbul de marfuri in localitati si intre acestea si chiar intre tari.

Spre sfarsitul mileniului I i.e.n. proprietatea privata tinde sa devina dominanta in intreaga Antichitate. Si tot acum asistam la formarea primelor imperii sau sisteme coloniale. Iar in linii generale structura sociala a statelor antice era formata din sclavi si stapani, desi, ea putea varia intr-o oarecare masura in functie de regiune, tara sau de perioada de timp la care ne raportam. Dar cele doua clase se regasesc si sunt dinstincte indiferent de timp sau regiune. De asemenea, indiferent daca era organizata pe baza proprietatii comune sau private, societatea antica a fost diferentiata in intreaga sa existenta.

Una dintre cele mai vechi culegeri de legi din lume Codul lui Hammurabi evidentiaza existenta in Babilonia a unui drept de posesiune si familial, prin care se reglementeaza starea bunurilor, a persoanelor, contractelor, delictelor si pedepselor ce variau dupa starea sociala. Poporul era organizat in stari sociale ca: sclavi, servi, muncitori liberi, meseriasi pe langa preoti, nobili si tarani liberi. Din acest document rezulta o organizare stratificata si sprijjinita pe proprietatea privata si libera initiativa, cu o mare libertate individuala de miscare si cu o interventie statala in sprijinul categoriilor defavorizate.