Evoluția Parlamentului European

Evoluţia Parlamentului European

Scurt istoric

Între 10-13 septembrie 1950, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului) a avut loc prima şedinţă a unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 de membri ai parlamentelor naţionale. Adunarea nu avea, în mare, decât rol consultativ, însă avea posibilitatea de a constrânge Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatele de la Roma, se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Atomului (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 de deputaţi, răspundea de toate cele 3 comunităţi. Fără a beneficia de noi competenţe, adunarea îşi schimbă totuşi denumirea în Parlamentul European. În 1971 CE are un propriu buget, la elaborarea şi adoptarea căruia participă şi adunarea. În 1979 au loc pentru primat dată alegeri directe pentru Parlamentul European. În 1986 se semnează Actul Unic European. În aceste tratate se foloseşte pentru prima dată noţiunea de “Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse şi în procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege şi fără acordul Consiliului de Miniştri şi poate înfiinţa comisii de investigaţie.

Apariţia şi evoluţia Parlamentului European

Parlamentul European este, prin natura sa, unica instituţie reprezentativă comunitară supranaţională de bază a Uniunii Europene. De aici, odată cu dezvoltarea multilaterală a Uniunii Europene, trebuie să evolueze obiectiv şi insti¬tuţia Parlamentului, axându-se pe un model inedit contemporan de organizare a activităţii autorităţii legislative.

Activitatea Parlamentului European trebuie organizată pe solide baze ştiinţifice, ţinând cont de principiile juridice verificatepeparcursulevoluţiei UE. De la această activitate porneşte deschiderea Comunităţii Europene spre cola¬borare şi spre o adevărată democraţie.

Funcţionarea actuală a Parlamentului European trebuie înţeleasă ca o consecinţă a unei evoluţii treptate. În forma şi conţinutul actual, el este rezultatul unei construcţii instituţionale complexe şi al unei viziuni politice având la bază respectul pentru drepturile şi libertăţile fundamentale, ca şi pentru principiile democratice.

Parlamentul European a cunoscut poate cea mai spectaculoasă evoluţie dintre instituţiile europene, atât în ceea ce priveşte forma sa – număr de membri, mod de alegere, cât şi conţinutul – funcţii, atribuţii, puteri, influenţă.

Tratatul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului a creat patru instituţii comunitare, între acestea fiind şi Adunarea Comună, constituită ca un Parlament al Statelor Membre.

Reglementarea acestei instituţii este făcută de art. 7 şi art. 20-25 din Tratat. Era compusă din 78 delegaţi desemnaţi de parlamentele naţionale.

Tratatul CECO prevedea că membrii Adunării sunt aleşi prin sufragiu universal direct şi după o procedură uniformă în toate Statele Membre.

La 23 iulie 1952 Paul Henri Spaak a fost numit preşedinte al Adunării. În fapt delegaţii erau desemnaţi de parlamentele naţionale. Se întruneau cel puţin o dată pe an pentru a dezbate raportul Înaltei Autorităţi.

Tratatele de la Roma (CEE si EURATOM) au prevăzut crearea aceloraşi adunări, dar şi unificarea celor trei adunări sub denumirea de Adunare Parlamentară Europeană după modelul Consiliului Europei.

La 19 martie 1958 a avut loc sesiunea de stabilire a Adunării Parlamentare Europene la Strasbourg care a ales ca Preşedinte al Adunării pe Robert Schuman.

La 13 mai 1958 membrii Adunării Parlamentare s-au grupat pentru prima oară pe criterii politice si nu pe criterii naţionale.

Prin rezoluţia sa din 30 martie 1962 s-a redenumit „Parlament European”, denumire confirmată şi prin declaraţia solemnă a Consiliului European din 1983 de la Stuttgart. Consacrarea oficială a fost făcută prin Actul Unic European (AUE).

Deşi Tratatele, încă de la începuturi, prevedeau alegerea membrilor, abia la 20 septembrie 1976 Consiliul a adoptat „Actul pentru alegerea reprezentanţilor în Adunare cu sufragiu universal direct”, dar primele alegeri directe au avut loc la 7 iunie 1979.